Mesajul din lutul de la Cluj. Primele scrieri din lume. Tăblițele vechi de 8.000 de ani, cu 6.000 înainte de Hristos

Într-o vitrină discret luminată a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, trei bucăți mici de lut par, la prima vedere, tăcute. Nu strălucesc, nu impresionează prin dimensiuni. Și totuși, ele poartă una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: când a început omul să lase un mesaj pentru viitor?

O descoperire întâmplătoare de acum 65 de ani

Sunt tăblițele de la Tărtăria, descoperite în 1961, într-un sat liniștit din județul Alba. O descoperire întâmplătoare, făcută în ultima zi a unei campanii arheologice, care avea să zguduie liniștea lumii academice și să deschidă o controversă ce durează de peste șase decenii.

„Tăblițele au o poveste controversată și interesantă, din mai multe motive. În primul rând, contextul arheologic și felul în care au fost descoperite este interesant, fiindcă au fost găsite chiar în ultima zi din cercetările campaniei din 1961, coordinate de Nicolae Vlassa, care era arheolog la Muzeul din Cluj, absolut profesionist și de mare calitate intelectuală și profesională. El le și publică pentru prima dată. După ce au fost aplicate tot felul de tratamente aflăm destul de puține lucruri despre contextul arheologic, adică sunt scoase dintr-o așa-zisă groapă rituală. Contextul efectiv și situl în general se datează pe 5000-6.000 înainte de Hristos. Dar, după analogii, după semnele incizate care apar pe tăblițele astea, Vlassa găsește analogii mai ales la sud de Dunăre sau în zona sudului Dunării, în așa zisa cultură Vinca, unde mai apar tăblițe cu tot felul de semne geometrice, cu incizii și pe care o datează în jur de 2.500 înainte de Hristos, cee ace oricum este mai timpuriu decât așa-zisa scriere summeriană, care nici aceea nu era propriu-zis o scriere, pentru că sunt niște simboluri și nu știm dacă într-adevăr reprezintă o scriere sau dacă reprezintă numai ritualuri sau simboluri legate de ritual sau de administrație„, a explicat, pentru Cluj24, managerul Muzeului de Artă a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Felix Marcu.

O groapă rituală și o femeie fără nume

Tăblițele au fost scoase din pământ alături de oasele unei femei. Nu îi știm numele. Nu știm cine a fost. Știm doar că a trăit acum mai bine de șapte milenii și că, la moarte, cineva a ales să îi așeze lângă trup aceste obiecte fragile, marcate cu semne ciudate: linii, cruci, simboluri care nu seamănă cu nimic din ce putem citi astăzi.

Poate a fost o preoteasă. Poate o păstrătoare de ritualuri. Poate doar un om obișnuit. Dar cineva a considerat că acele semne trebuie să o însoțească dincolo de viață.

Semnele care nu mai pot fi citite

Cu mult mai vechi decât scrierile din Summer

Contextul arheologic al sitului indică o vechime cuprinsă între 5000 și 6000 înainte de Hristos. Cu mult înainte de templele Mesopotamiei, cu mult înainte ca oamenii să învețe să-și scrie numele, cineva, aici, în sud-estul Europei, a simțit nevoia să înregistreze ceva.

Ce anume? Aici începe tăcerea.

Semnele de pe tăblițe seamănă cu altele descoperite în cultura Vinča, în zona sudului Dunării. Nu formează propoziții. Nu pot fi descifrate. Nu știm dacă sunt rugăciuni, nume, calcule sau simple simboluri ritualice. Știm doar că nu sunt întâmplătoare.

„Sunt primele semne de comunicare, de înregistrare a unei idei”, a declarat, pentru Cluj24, managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu. „Dar nu știm dacă putem vorbi despre o scriere propriu-zisă„

O descoperire salvată… și pierdută

Ironia face ca tocmai dorința de a le conserva să fi contribuit la misterul lor. După descoperire, tăblițele au fost curățate cu acid, consolidate și apoi arse într-un cuptor, o metodă obișnuită în anii ’60. Lutul s-a întărit, semnele au devenit mai vizibile, dar prețul a fost mare: tăblițele nu mai pot fi datate direct cu metode moderne.

Un bărbat stă așezat pe un scaun, într-un ambient interior modern, cu elemente de decor și mobilier din lemn, sugerând un mediu relaxant și creativ, ideal pentru discuții sau reflecție.

„Revenind la contextul arheologic, problema este că atunci, după descoperire, au venit la muzeul din Cluj, unde exista un laborator și datorită depunerilor de calciu s-au aplicat tot felul de tratamente, cu acid, de exemplu, care era o metodă la acea vreme. După ce a fost înlăturat acel acid, au fost vizibile semnele de pe tăblițe, iar pentru că sunt din lut și lutul era destul de fragil, s-au palicat și următoarele metode de conservare practicate în vremea aceea, adică s-au umplut cu o substanță tot ce era vid, ca să se stabilizeze și, ca să fie și mai stabile, tăblițele au fost introduce într-un cuptor, care a sigilat practic fiecare dintre cele trei tăblițe. Acum, din cauza acelui tratament, din păcate, nu mai pot fi datate cu metode moderne, Carbon-14. Așa că sunt foarte greu de datat. Am făcut mai multe analize în ultima vreme, la Institutul de Fizică Atomică din București și la Berlin, la un institut specializat. Din păcate, multe detalii încă nu avem, dar proiectul este în curs și inclusive anul acesta o colegă de-a mea o să meargă la Berlin să continue, să încerce să afle povestea lor. Oricum, tocmai asta a provocat controverse. Și incertitudinea aceasta  legată de contexul descoperirii, dar și simbolurile în sine, care sunt puțin neobișnuite, chiar dacă se mai găsesc analogii. De aici, multe interpretări.

Sunt două tabere, una care crede cu adevărat că este cel mai vechi scris din lume și cealaltă care are îndoieli asupra originalității pieselor. Noi, ca specialiști, încercăm să demonstrăm, avem îndoieli întotdeauna și ne întrebăm care este adevărul. Tocmai de aceea este o cercetare continuă și sper să aflăm cât mai multe din noile date pe care le analizăm acum„ mai spune Felix Marcu pentru Cluj24.

Astăzi, cercetătorii pot doar să le aproximeze vârsta, să compare, să presupună, să caute analogii. Fragmente de adevăr, niciodată întregul.

Între mândrie și îndoială

Pentru unii, tăblițele de la Tărtăria sunt dovada că primele încercări de scriere s-au născut în Europa, nu în Mesopotamia. Pentru alții, sunt doar simboluri ritualice, frumoase și enigmatice, dar nu „scriere”.

Adevărul rămâne suspendat între aceste două tabere. Iar muzeul din Cluj nu proclamă certitudini, ci întreține o cercetare continuă, cu analize făcute în România și în Germania, în speranța că tehnologia va reuși, cândva, să spună ceea ce lutul nu mai poate.

Mesajul care încă ne privește

Poate că nu vom ști niciodată ce voiau să spună acele semne. Dar poate că asta este, de fapt, lecția lor.

Tăblițele de la Tărtăria nu ne spun ce a gândit omul de acum 7.000 de ani. Ne arată că a gândit, că a simțit nevoia să lase o urmă, un semn, o dovadă că a existat.

În tăcerea lor, aceste bucăți de lut nu cer să fie citite. Cer doar să fie privite — ca un mesaj trimis din zorii umanității, care încă așteaptă să fie înțeles.