ACTUALITATE
După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională. Documentul prevede metodologii clare pentru acordarea concediilor medicale în cazul pacienților care au nevoie reală de sprijin medical.
„Am spus încă de la începutul acestui an că măsura privind concediile medicale și neplata primei zile trebuie nuanțată și aplicată corect, nu generalizată și nedreaptă”, a transmis Alexandru Rogobete într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că vor exista excepții explicite pentru categorii precum pacienții oncologici, persoanele cu boli rare, pacienții cronici și alte grupuri vulnerabile.
„Impactul economic este relevant, dar nu va fi mai presus de sănătatea oamenilor”
Ministrul a precizat că noile prevederi vor elimina situațiile în care pacienții vulnerabili ar fi putut fi afectați din cauza lipsei unor reglementări clare. Corecțiile vor fi realizate direct de Ministerul Sănătății, pentru a asigura protecția celor care depind de concedii medicale.
„Ca să fiu foarte clar: în această măsură vor fi introduse excepții explicite acolo unde lucrurile sunt ferme și evidente. Aceste corecții vor fi făcute direct de Ministerul Sănătății, pentru ca pacienții care chiar au nevoie de concedii medicale să fie protejați. Rolul meu, ca ministru al sănătății, este să apăr pacienții, personalul medical și funcționarea corectă a sistemului”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Deși impactul economic al măsurii este considerat important pentru sustenabilitatea sistemului public de sănătate, oficialul a afirmat că sănătatea oamenilor rămâne prioritară.
„Impactul economic este relevant, dar nu va fi niciodată mai presus de sănătatea oamenilor”, a declarat Rogobete.
Proiectul de ordonanță de urgență urmează să fie supus dezbaterii publice, iar ulterior adoptat de Guvern, după parcurgerea procedurilor legale. Autoritățile susțin că noile reglementări vor contribui la echilibrarea sistemului de concedii medicale, fără a afecta pacienții aflați în situații vulnerabile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






