Connect with us

Clujul de altădată

Parte din gura unui mamut lânos care trăia acum 125.000 de ani. Piesă rară în lume, la Cluj

Publicat

Publicitate

Unul dintre exponatele cele mai interesante aflate la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, cel puțin prin vechimea sa, este mandibula unui mamut preistoric, care ar fi trăit pe aceste meleaguri în urmă cu zeci de mii de ani, chiar peste 100.000 de ani.

Mamut lânos cu rădăcini în Siberia

Mamutul lânos ale cărui resturi sunt la muzeul clujean își rădăcinile în strămoșii săi din Siberia, care au apărut acum 800.000 de ani, cu aproximativ 500.000 de ani înainte să apară Homo Sapiens.

„Mandibula a aparținut unui mamut lânos. Se păstrează două măsele și putem să constatăm că este un mamut tânăr, nu foarte în vârstă, pentru că următoarea pereche de molari nu se formaseră încă. Acum știm că mamuții apar undeva în Siberia, acum 800.000 de ani și se răspândesc prin Europa de la 200.000 de ani înainte de Hristos și stau până la sfârșitul Erei Glaciare, deci până pe la 12.000 de ani înainte de Hristos. Așa că și acest mamut s-ar putea data undeva în intervalul acesta„, a declarat, pentru Cluj24, managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu.

Printre cele mai vechi exponate din Europa

Mandibula de mamut de la muzeul clujean este o piesă rară în lume și este una dintre cele mai vechi din Europa.

„Din păcate, nu știm locul exact de proveniență, pentru că provine din vechile colecții. Știm însă că la începutul sec al XIX-lea, unii arheologi, între războaiele mondiale, au săpat în zona Transilvaniei și își notează în jurnale că au găsit bucăți de mamut, fosile, oase etc.

În muzeu avem și altele, și un fildeș, dar care din păcate se păstrează destul de prost și nu poate fi expus din motive de conservare, așa că deocamdată am expus această piesă. Este deci una dintre cele mai vechi piese din Europa și din Transilvania. Această piesă este cea mai veche din colecțiile noastre, nu poate fi datată cu precizie, din păcate„, a mai spus Felix Marcu.

El a mai explicat că piesa a „supraviețuit„ în pământ, de obicei acolo unde solul este umed și este sigilat.

De asemenea, Felix Marcu spune că, din datele existente, rezultă că mamutul a fost unul de mari dimensiuni.

„Din păcate nu avem contextul acestuia, dar știm că în zonă au fost descoperite în mai multe locuri fragmente de oase de mamut mic, dar avem numai semnalat în jurnale. Dar aceasta este o piesă dintr-un mamut de mari dimensiuni„, a conchis managerul muzeului clujean.

Mamut de 3,5 metri și 6 tone

Potrivit studiilor de specialitate, mamutul lânos a trăit în pleistocen, acum aproximativ 150.000 de ani și mai mult și avea o înălțime la umăr de 2,7-3,4 metri (masculii fiind mai mari ca femelele), iar lungimea lor era de 5,5-6,5 metri.

De asemenea, lungimea colților lor era de aproximativ 3,5 metri, chiar mai mult la masculii bătrâni.

Și greutatea lor era impresionantă, de 3-4 tone în cazul femelelor, pentru ca masculii adulți să ajungă la 5-6 tone.

Mamuții lânoși sunt considerați cei mai mari mamuți din istorie, aveau un strat de grăsime de aproximativ 10 cm grosime și o blană deasă, precum și urechi mai mici, pentru a reduce pierderea de căldură.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate