EVENIMENT
600.000 de euro din bugetul local pentru repararea drumurilor și aleilor din Complexul Neurologie. Boc: Ministerul nu îi ajută
Primarul Emil Boc, a anunțat că Primăria va aloca 600.000 de euro din bugetul local pentru modernizarea infrastructurii în zona Complexului Neurologie al Spitalului Clinic Județean.
Deși aceste lucrări nu sunt de competența directă a administrației locale, primarul Emil Boc a subliniat că este necesar să se ia măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor din jurul clinicilor universitare, care fac din Cluj-Napoca un „AKH al Transilvaniei”.
600.000 de euro din bugetul local pentru reparații
Emil Boc a declarat că, deși drumurile, trotuarele și spațiile din jurul clinicilor de pe Pasteur se află în administrarea Ministerului Sănătății, Primăria Cluj-Napoca va interveni pentru a repara trotuarele, aleile și alte infrastructuri.
„Joi avem ședință de consiliu, avem proiecte importante pe ordinea de zi. Unul dintre ele, chiar dacă nu e de competența strictă a primăriei, vreau să vedeți modul în care noi abordăm acest oraș. Avem clinicile universitare de excepție în Cluj-Napoca, avem un corp medical absolut fabulos, care face din acest oraș un AKH al Transilvaniei.
Când mergi în clinicile de pe Pasteur și vezi starea degradată a trotuarelor, a aleilor, a spațiilor verzi, a gropilor din asfalt, evident că te gândești: ok, sunt în subordinea ministerului, dar dacă ministerul nu îi ajută, haide să încercăm noi să găsim soluții să reparăm această situație”, a declarat primarul Emil Boc, la Ziua Live.
Lucrările, gata anul acesta
Pentru a asigura o infrastructură adecvată atât pentru ambulanțe, cât și pentru accesul persoanelor cu dizabilități, Primăria va aloca 600.000 de euro. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului, a adăugat primarul.
„Am discutat cu colegii mei, am discutat cu conducerea Spitalului Clinic Județean și noi vom aloca, din banii primăriei – fără să fim obligați – 600.000 de euro să reparăm aleile, trotuarele, curțile, canalizările, captarea apelor pluviale, sistem rutier și sistem de infrastructură pentru persoanele cu dizabilități din complexul Neuro de pe Pasteur. Lucrările vor fi gata până la sfârșitul anului și ambulanțele să nu mai treacă prin gropi și noroi. Este un mod prin care ne uităm la oraș din toate perspectivele, să ajutăm, să sprijinim, pentru că doar așa poți să construiești o comunitate”, a mai arătat Emil Boc.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






