EVENIMENT
60 de elevi nevăzători din Cluj, inițiați în tainele caiacului. Sportul, folosit și ca terapie pentru acești copii
Asociaţia Caiac SMile din Satu Mare, lansează un nou program, „Caiacul – terapie pentru nevăzători”, care este destinat elevilor Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca.
Astfel, 60 de elevi ai Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca vor fi iniţiaţi în tainele acestui sport de către antrenori şi voluntari ai asociaţiei Caiac SMile
Copiii, care vor fi împărţiţi în trei grupe, vor învăţa bazele acestui sport sâmbătă, 28 mai, pe apele lacului Chios din Parcul Central din Cluj-Napoca, începând cu ora 10.00.
Reprezentanţii asociaţiei îi vor prelua pe tineri de la internat şi îi vor transporta înapoi după terminarea activităţilor.
„Pe toată durata programului, îi vom ghida, îi vom însoţi şi ne vom adapta nevoilor lor, oferindu-le cea mai bună experienţă în formarea lor ca viitori sportivi amatori sau de performanţă”, a declarat Gabi, unul dintre voluntarii care va participa la activităţi. Echipei Caiac SMile li se vor adăuga voluntari de la trei companii care au decis să sprijine financiar proiectul.
Caiac de probă, adus în sala de sport
Pentru a-i familiariza pe copii cu ambarcaţiunea şi cu vâslele, săptămâna trecută organizatorii au adus un caiac chiar la liceu, în sala de sport, şi i-au lăsat pe tineri să-l descopere, să-l simtă și să se urce în el.
„Pentru un tânăr nevăzător, sau cu probleme grave de vedere, senzaţia pe care o are înainte de a se urca într-un caiac şi de a pluti apoi pe lac poate fi greu de acceptat. Este important ca ei să capete încredere în ei înşişi, dar şi în antrenorii noştri”, a spus Ionuţ Stancovici, preşedintele Asociaţiei Caiac SMile.
Scopul proiectului „Caiacul – terapie pentru nevăzători” este de a le asigura elevilor nevăzători un mediu sigur şi propice dezvoltării personale, oportunitatea de socializare şi diminuarea semnificativă a sentimentului de excluziune socială.
Terapia prin mișcare combate anxietatea
Asociaţia sătmăreană continuă astfel seria de proiecte dedicate persoanelor cu diferite deficienţe, cărora le oferă acces la o arie largă de activităţi sportive.
„Printre valorile pe care le insuflăm sportivilor şi beneficiarilor proiectelor noastre se numără echitatea, egalitatea de şanse, disciplina, perseverenţa şi autodepăşirea. Prin activităţile oferite dorim să oferim şansa oricărei persoane, indiferent de nivelul de abilităţi sau statut social, de a se bucura de beneficiile terapiei prin sport.
Pentru că acesta este adevărul: terapia prin mişcare este una dintre cele mai eficiente forme de combatere a anxietăţii şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii la nivel fizic şi psihic. Persoanele cu deficienţe sunt primele care ar trebui să aibă acces la aceste forme de terapie! Însă, în România, o recunoaştem sau nu, nivelul de accesibilizare este scăzut, iar persoanele cu nevoi speciale nu reuşesc să devină membri activi ai vieţii sociale şi, mai ales, sportive”, a adăugat Ionuţ Stancovici.
Acţiunea de acum reprezintă şi o avanpremieră a proiectului mai amplu „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, care urmează să se desfăşoare, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, în perioada august – octombrie 2022.
Caiac SMile, din Satu Mare via Cluj, în toată ţara!
Reprezentanţii asociaţiei sunt la cel de-al treilea proiect desfăşurat în Cluj-Napoca. În vara anului 2021, antrenorii şi voluntarii au derulat programul „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret. SMile 2 Sport”, în cadrul căruia sute de copii şi tineri speciali au fost iniţiaţi atât în caiac, cât şi în baschet, tenis şi tenis de masă.
Printre cei care au răspuns „prezent” la activităţi au fost jucători ai echipei de baschet UBT, jucătoarea de tenis Ana Bogdan, Alex Benchea, alpinistul nevăzător care a escaladat Elbrus, Mont Blanc şi Kilimanjaro, şi Alexandru Bologa, judoka nevăzător medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Odată cu venirea iernii, antrenorii şi voluntarii Caiac SMile au ajuns pentru a doua oară la Cluj, de data aceasta pe pârtia Feleacu, unde, în cadrul proiectului naţional „Şi oamenii cu dizabilităţi îşi doresc să schieze” au îndeplinit visul de a schia pentru zeci de persoane cu dizabilităţi.
Citește și: FOTO VIDEO. Peste 25 de clujeni cu DIZABILITĂȚI au schiat pe pârtia de la Feleacu
Feleacului i s-au adăugat alte 9 pârtii din ţară, dotate, prin acest program, cu monoschiuri speciale.
Vara aceasta, Caiac SMile vine cu un proiect „în oglindă”: accesibilizarea lacurilor din ţară pentru persoane cu dizabilităţi. Ele vor avea ocazia să încerce, ca sport de agrement, paracanoe, cu dispozitive special adaptate pentru fiecare tip de dizabilitate în parte.
O viață mai bună pentru cei cu dizabilități
Asociaţia „Club Sportiv Caiac Smile” a fost înfiinţată în anul 2018 și are sfera de activitate în domeniul sportului. Pe lângă promovarea caiacului la nivel de sport de performanţă, misiunea membrilor asociației este de a îmbunătăţii calitatea vieţii membrilor comunităţii aflaţi în dificultate prin implicarea activă în proiecte sociale.
Egalitatea de şanse şi respectarea drepturilor omului sunt doar două dintre valorile pe baza cărora s-a fondat Asociaţia Caiac SMile.
Proiectele sociale, precum accesibilizarea lacurilor şi pârtiilor din România pentru persoanele cu dizabilităţi, au luat naştere tocmai din dorinţa reprezentanţilor asociaţiei de a promova aceste valori şi de a sublinia beneficiile pe care sportul şi terapia prin mişcare le au în rândul persoanelor defavorizate.
Foto: Caiac SMile/Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






