EVENIMENT
38 de cetățeni străini, depistați muncind fără forme legale la Cluj, în primele luni ale anului
Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj au depistat, în primele patru luni ale anului, zeci de persoane aflate în situații ilegale. Angajatorii care nu au respectat legea au fost sancționați.
Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Cluj au continuat, în primele 4 luni ale acestui an, să desfășoare activități specifice în domeniul migrație, pentru reglementarea dreptului de ședere al străinilor, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale, precum și pentru asigurarea unui control eficient al respectării legislației privind încadrarea în muncă a străinilor.
De unde provin cei mai mulți cetățeni străini
În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, au fost asigurate măsuri de management al șederii și rezidenței pentru 2.829 de persoane, dintre care 2364 străini din state terțe și 465 cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Cei mai mulți străini provin din Nepal – 598 , Sri Lanka – 408, India – 197, Bangladesh – 106, iar din cei 465 cetățeni ai Uniunii Europene Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, majoritatea sunt din Franța – 179.
În aceeași perioadă, au fost emise 1.991 de permise de ședere, dintre care 1958 pentru ședere temporară și 33 pentru ședere pe termen lung. Pentru cetățenii Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene fost eliberate 442 de certificate de înregistrare și 23 cărți de rezidență permanentă.
Majoritatea străinilor vin la muncă și la studii
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare – 1804, studii – 233, membrii de familie ai unor cetățeni români – 67.
În perioada analizată au fost înregistrate 318 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare, fiind emise 127 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 66 de cereri au fost respinse.
Pe linia altor activități specifice privind admisia, au fost înregistrate 17 invitații pentru cetățenii din state terțe (dintre care 8 fiind aprobate, 2 respinse) și 52 cereri pentru reîntregirea familiei, dintre care 17 au fost avizate pozitiv.
Zeci de persoane aflate în situații ilegale
Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a fost intensificată, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului. Astfel, pe linia combaterii șederii ilegale, au fost organizate 99 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 38 străini.
Au fost emise 26 decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României (10 pentru ședere ilegală, 6 ca urmare a refuzului prelungirii dreptului de ședere, 6 decizie la solicitare, 3 revocare drept sedere și 1 ca urmare a revocării vizei de intrare).
Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 8 străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada analizată au fost emise 5 decizii de returnare sub escortă, iar 5 persoane au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
146 de sancțiuni în valoare de peste 150.000 lei
Totodată, au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale (din care 18 au fost aplicate persoanelor juridice), în valoare totală de 158.300 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru cetățenii ucrainieni au fost emise 106 permise de ședere pentru protecție temporară.
Polițiștii de imigrări din Județul Cluj vor continua acțiunile specifice pentru reglementarea dreptului de ședere al străinilor, pentru prevenirea migrației ilegale și combaterea muncii nedeclarate, contribuind astfel la asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






