ECONOMIE
25 de studenți pe șantierul fostei platforme Carbochim, în cadrul unui parteneriat între grupul IULIUS și UAD Cluj-Napoca

25 de studenți de la Universitatea de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca au petrecut o zi pe șantierul de pe fosta platformă industrială Carbochim, arătându-și creativitatea și talentul artistic în cadrul unui concurs de pictură și desen, organizat de grupul IULIUS, în parteneriat cu mediul universitar.
„Pânza” pe care s-a pictat a fost una inedită, pentru că artiștii au personalizat căști de protecție pe șantier, tema provocându-i să transpună în manieră artistică trecerea de la istoria industrială a locului la spațiu activ, al comunității.
Parteneriat între IULIUS și Universitatea de Artă și Design
Acțiunea face parte dintr-un parteneriat mai amplu dintre grupul IULIUS și Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, care presupune imortalizarea diferitelor etape ale demersului de dezvoltare a proiectului de reconversie urbană a fostei platforme industriale.
Recent, 25 de studenți din cadrul UAD din Cluj-Napoca au participat la un concurs cu dublu obiectiv, acela de a personaliza într-o manieră artistică căști de protecție pe șantier, dar și pentru a oferi oportunitatea tinerilor de a-și exprima prin desen și pictură viziunea privind transformarea fostei platforme industriale Carbochim.
Tema concursului a fost ,,Regenerare urbană pentru o nouă Parte din Cluj. De la istoria industrială a fostei platforme Carbochim, la un spațiu renăscut, redat comunității”.
Trei lucrări câștigătoare
Toate lucrările celor 25 de studenți au impresionat prin conceptele transpuse și tehnicile folosite, iar trei dintre aceștia au fost desemnați câștigători. Astfel, Revesz Alexandru – student la departamentul de Pictură, anul III, Adrian Buda – masterand la departamentul Grafică, anul II și Costescu Cezara – doctorand la departamentul Arte textile – Design textil au impresionat cel mai mult cu lucrările lor.
Decizia s-a bazat pe criterii precum ingeniozitate, compoziție și culoare și a aparținut juriului, format din: prof. univ. dr. Florian Ștefan, Rectorul UAD, lect. univ. dr. Dănuț Alban, decan al Facultății de Arte Decorative și Design, conf. univ. dr. Andrei Budescu, prorector al UAD, conf. univ. dr. Cristian Opriș, director al departamentului Grafică, conf. univ. dr. Alice Andreea Iliescu, prodecan al Facultății de Arte Plastice, precum și Sorin Guttman, managerul proiectului de reconversie urbană a fostei platforme industriale, și Dora Andercău, coordonatoarea acțiunii.
„Elementele care au stat în centrul creațiilor mele au fost oamenii, indiferent de vârstă, care întâmpinau schimbarea și o integrau în comunitate, iar alt element important este golul, extrem de important în contextul supraaglomerării. Lucrările au fost realizate utilizând markere, tehnica a fost unitară în cazul tuturor lucrărilor, însă stilistica a diferit în funcție de mesajul fiecărei lucrări în parte.
Însă, dacă ar trebui să identific ceva comun, care leagă toate lucrările, este ideea de secvențialitate, care se poate identifica în fiecare compoziție. Nu mi-am pus problema câștigului, oportunitatea de a fi alături de oameni frumoși și împărtășirea unei pasiuni comune au făcut deja această experiență să fie un timp pe care l-am câștigat și care nu a trecut insesizabil”, a explicat Adrian Buda, masterand în anul II în cadrul departamentului Grafică, unul dintre cei trei câștigători.
Studenții și-au dat frâu liber imaginației
Acțiunea a fost un context creativ și pentru studenții din departamentul foto-video, care au surprins măiestria colegilor.
„Noi am venit cu oamenii, iar cei de la IULIUS au venit cu inițiativa, spațiul și toate cele necesare. Ne dorim să avem cât mai multe astfel de colaborări cu cei de la IULIUS. Acesta a fost doar începutul colaborării noastre, ceea ce este un lucru foarte frumos”, a declarat Florian Ștefan, Rectorul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca.
Maraton artistic
Activitatea, desfășurată pe parcursul a aproximativ 8 ore, a permis fiecărui student să picteze între 4 și 10 căști, în funcție de organizare și atenția la detalii. Nu doar cei trei studenți declarați câștigători principali au plecat acasă cu premii, ci toți participanții, care au fost recompensați pentru că au acceptat provocarea de a participa la maratonul artistic.
„Proiectul de pe fosta platformă Carbochim este «Parte din Cluj», așa cum sunt și universitățile din acest oraș. Noi ne-am dedicat încă din momentul în care proiectul era la stadiul de discuții și planuri implicării a cât mai multor membri din comunitatea clujeană în dezvoltarea lui și chiar asta facem. Acțiunea realizată cu studenții de la UAD ne arată faptul că proiectul nostru prezintă interes pentru toate categoriile de vârstă și că viziunea ce sta la baza lui este frumoasă, mai ales prin desenul tinerilor.
Ne mândrim cu lucrările realizate de studenți și îi felicităm pentru pasiunea lor și munca depusă. În aceeași măsură, ne bucurăm că în această manieră am marcat începutul unei colaborări care, cu siguranță, va dezvolta proiecte cel puțin la fel de reușite”, e explicat Sorin Guttman, project manager al proiectului de regenerare urbană.
Proiecte de regenerare urbană marca IULIUS
Grupul IULIUS are o experiență vastă în dezvoltarea proiectelor mixed-use de regenerare urbană, exemple fiind Palas și Iulius Town, realizate la Iași și Timișoara, iar noul proiect de la Cluj-Napoca va fi unul inovator, care integrează tehnologii avansate și soluții sustenabile. De-a lungul celor peste 25 de ani în domeniul dezvoltării de proiecte de regenerare urbană, compania a legat diverse parteneriate cu universitățile din cele 4 orașe unde a dezvoltat proiecte – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava – și și-a asumat rolul de a implica studenții în proiectele și inițiativele companiei, prin diverse programe de internship, stagii de practică și oportunități de dezvoltare.
Proiectul de regenerare urbană dezvoltat de grupul IULIUS la Cluj-Napoca, pe fosta platformă industrială Carbochim, se află în etapa finală de avizare. Află mai multe despre demers pe www.partedincluj.ro.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.
Prezența sa la TIFF.24 va fi marcată de o proiecție specială cu TWST – Things We Said Today, de un masterclass și de întâlniri cu publicul. Biletele și abonamentele pentru TIFF.24 pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro. Până la momentul emigrării sale în Germania, la începutul anilor ‘80, Andrei Ujică a publicat versuri, eseuri și proză. Alături de Șerban Foarță, Ujică este și autorul unor texte ale formației Phoenix.
Cineastul Andrei Ujică va primi Premiul de Excelență la TIFF.24
Debutul său în cinema, „Videogramele unei revoluții” (realizat în colaborare cu artistul german Harun Farocki în 1991), este realizat aproape exclusiv din materiale de arhivă și reprezintă începutul unei trilogii despre sfârșitul comunismului. Filmul – un clasic prin excelență și material de studiu – reconstituie, prin imaginile oficiale și cele filmate de amatori, revoluția din decembrie 1989 care a dus la căderea regimului Ceaușescu, și este o reflecție asupra reprezentării media a istoriei.
„După cum știm, secolul XX este unul filmic. Însă doar camera video, cu posibilitățile ei sporite în ceea ce privește durata înregistrării și mobilitatea, poate duce la îndeplinire procesul de filmare a istoriei. Cu condiția, desigur, să existe istorie”, spunea Andrei Ujică.
Proiecție specială „TWST – Things We Said Today” în cadrul TIFF.24
„Out of the Present” (1995) documentează colapsul Uniunii Sovietice din perspectiva cosmonautului Serghei Krikalev, aflat pe stația spațială MIR în timp ce pe Pământ URSS înceta să mai existe, iar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010) este un film de montaj impresionant, realizat cu contribuția esențială a Danei Bunescu și asamblat din peste o mie de ore de material de arhivă cu Nicolae Ceaușescu, care acoperă 25 de ani din viața acestuia, din momentul în care a ajuns la conducerea României și până a fost executat. Între aceste două titluri de referință, Ujică a contribuit la expoziția Unknown Quantity din 2005 cu un film în format DVD despre conversațiile dintre filosoful Paul Virilio și jurnalista Svetlana Alexievich în jurul dezastrului de la Cernobîl. În 2006, cineastul a fost unul dintre cei trei autori omagiați în secțiunea 3×3 de la TIFF.
În 2024, Andrei Ujică a revenit cu „TWST – Things We Said Today”, cel mai personal proiect cinematografic al său, un film hibrid la care a lucrat peste 10 ani alături de aceeași Dana Bunescu și care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția. Aici, cineastul combină imaginile de arhivă cu animații și efecte vizuale, pentru a recrea, ca un fel de capsulă a timpului, weekendul 13-15 august 1965, când trupa The Beatles a susținut iconicul concert de pe Shea Stadium, în New York. Experiența e narată din perspectiva a doi adolescenți.
„Nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți”
Regizorul a mărturisit că unul dintre visele sale, încă din liceu, a fost să facă un film american și să lucreze cu o mare trupă pop și că, 50 de ani mai târziu, i-a și ieșit: „Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat pentru film, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți.”
Programul complet al TIFF.24 va fi anunțat în curând și va include peste 200 de filme, cine-concerte și evenimente.
EVENIMENT
Viorel Băltărețu (USR): „România are nevoie de un guvern stabil și de o majoritate funcțională”

Fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, este de părere că România are nevoie de guvernare, nu de jocuri politice. El arată că, în lipsa unei majorități reformiste clare, coaliția cu PSD pare inevitabilă – dar nu obligatoriu toxică, dacă există responsabilitate și voință reală de schimbare.
Fostul deputat clujean mai arată că PNL, USR și UDMR pot oferi o alternativă credibilă, cu lideri ca Nicușor Dan și Ilie Bolojan, într-un moment în care românii cer mai mult: transparență, curățenie și stabilitate.
„Dacă ar fi existat o altă configurație parlamentară, sunt convins că s-ar fi construit o majoritate cu alte forțe politice – mai curate, mai predictibile, mai ancorate în reforme. Dar realitatea e clară: nu există alternativă fără PSD, în afara unei coaliții cu partide anti-europene sau a unor alegeri anticipate, ambele variante complet neinspirate într-un moment atât de fragil pentru România.
„Tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan este una dintre cele mai solide opțiuni”
În acest context, există semnale clare că PNL, USR și UDMR sunt dispuse să își asume guvernarea. Nu din ambiție, ci din responsabilitate.
Și cred că tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan este una dintre cele mai solide opțiuni. Sunt convins că mulți dintre cei care au votat duminică au făcut-o cu acest gând: reformă și stabilitate.
PSD rămâne principalul responsabil pentru situația economică actuală. A guvernat, a decis, a greșit.
„În PSD există profesioniști care ar putea reprezenta o versiune onorabilă a acestui partid”
Dar în același timp, trebuie spus corect: în PSD există profesioniști care, dacă ar fi lăsați să iasă în față, ar putea reprezenta o versiune onorabilă și funcțională a acestui partid în guvernare.
Din păcate, ce s-a decis azi la PSD nu arată că s-a înțeles mesajul votului de duminică. Românii au cerut altceva: transparență, curățenie, responsabilitate.
Noi nu putem repara această țară dacă unii fug de răspundere, iar alții rămân blocați în reflexe vechi.
„România trebuie guvernată. Cu claritate, cu curaj, cu decență”
România trebuie guvernată. Cu claritate, cu curaj, cu decență.
Așa cum am scris recent: România reală merită mai mult decât un vot. Merită reconstruită.
Această reconstrucție e posibilă – dacă fiecare își face partea care îi revine. Inclusiv cei care până acum au greșit”, arată Viorel Băltărețu.
ADMINISTRAȚIE
Întreprinderile publice ale Consiliului Județean Cluj au încheiat anul 2024 pe profit. 9 milioane de lei încasate din dividende

Întreprinderile aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au încheiat anul 2024 pe plus, cu profituri semnificative care se întorc acum în bugetul județului. Veniturile din încasarea dividendelor s-au ridicat la aproximativ 9 milioane de lei.
În cadrul ședinței ordinare din luna mai 2025, forul administrativ județean va supune aprobării situațiile financiare anuale ale celor cinci operatori economici la care Consiliul Județean Cluj este acționar unic ori majoritar, respectiv:
- Centrul Agro Transilvania Cluj S.A.
- Tetarom S.A.
- Univers T
- Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A.
- Compania de Apă Someș S.A.
„Ne-am dorit întotdeauna ca operatorii noștri economici să își găsească locul pe piețe”
„Ne-am dorit întotdeauna ca operatorii noștri economici să își găsească locul pe piețele specifice lor. Printr-o bună administrare și gestionare, toate au ajuns să creeze profit și, implicit, să contribuie la bugetul județului. Această performanță se datorează, alături de performanța managerială, și susținerii din partea Consiliului Județean, care a sprijinit permanent proiectele acestor societăți”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Astfel, conform rezultatului exercițiului financiar aferent anului 2024, cele mai mari profituri din dividende repartizate Consiliului Județean Cluj provin de la Univers T, complexul hotelier recent reclasificat de la trei la patru stele și redenumit Hotel Univers****.
Concret, suma care va ajunge în bugetul județului Cluj din dividendele încasate de la Hotel Univers este de 4.172.887 lei, cu 10% mai mare decât valoarea dividendelor provenite de la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A., în sumă de 3.753.922 lei.
Profit net de 29 de milioane de lei
De asemenea, Centrul Agro Transilvania Cluj S.A. va repartiza Consiliului Județean Cluj dividende în sumă de 539.564 lei, în timp ce Tetarom S.A. va vărsa în bugetul județului suma de 304.971 lei.
Amintim în acest context faptul că operatorul regional Compania de Apă „Someș” S.A. nu alocă dividende în mod direct Consiliului Județean Cluj, sumele provenite din redevența și impozitul pe profit fiind folosite pentru alimentarea Fondului „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.”, constituit în vederea derulării de proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal.
Performanța celor cinci operatori economici aflați sub autoritatea Consiliului Județean Cluj este demonstrată și de profitul net înregistrat.
Astfel, doar în 2024, profitul net înregistrat de aceștia are o valoare de cca. 29 de milioane de lei, în timp ce profitul net cumulat în ultimii șase ani, respectiv pe perioada 2018–2024, are o valoare de peste 240.700.000 lei.
ADMINISTRAȚIE
Circulație închisă pe strada Uliului din Cluj-Napoca, timp de două luni. Rute de acces pentru riverani

Primăria Cluj-Napoca anunță închiderea circulației timp de două luni pe strada Uliului, nr. 57-59. Accesul locuitorilor se va face pe relația Tăietura Turcului – Aleea Muzeului Etnografic.
Începând de azi, 20 mai 2025 strada Uliului, în zona nr. 57-59 va fi închisă circulației publice pentru o perioadă de două luni.
„Accesul riveranilor care domiciliază pe tronsonul cuprins între str. Donath și până în proximitatea nr. 57 se va face dinspre str. Donath, iar pentru cei care au domiciliul de la nr. 59 înspre capăt, inclusiv al locuitorilor de pe străzile: Ion Neculce, Alexandru Donici, Ioan Iacob (partea de sus), Alexandru Davila, Grigore Ureche, accesul se va face pe relația: Tăietura Turcului – Aleea Muzeului Etnografic”, a informat Primăria municipiului Cluj-Napoca.
În zona lucrărilor de la nr. 57-59, pe o distanță de aproximativ 60 m, circulația rutieră va fi închisă pe toată perioada lucrărilor.
Consolidare cu 40 de piloți forați
Pe strada Uliului în zona 57-59 se va realiza o consolidare pe 70 m liniari. Astfel, se vor executa 40 de piloți forați, de diametru 600 mm, cu adâncimea de forare de 12 metri. După finalizarea executării acestor piloți va fi realizat un zid de sprijin și un sistem rutier nou pe o lungime de aprox. 100 metri liniari.
Data ordinului de începere e mâine, durata de execuție va fi de 2 luni. Valoarea lucrărilor este de 1 milion 211 mii lei cu TVA. Executantul e SC DACIA FABER SRL.