Connect with us

ACTUALITATE

1,3 lei/kWh, prețul maxim la energia electrică pentru toţi consumatorii din România. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Publicat


avarie

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea de plafonare a prețului la energie electrică. Astfel, preţul maxim va fi de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii, indiferent de nivelul de consum.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei

1,3 lei/kWh, prețul maxim la energia electrică pentru toţi consumatorii din România

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 119/2022 privind energia, fiind acceptate modificările coaliţiei de guvernare, printre care şi stabilirea unui preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii indiferent de nivelul de consum,

Legea a fost aprobată de deputrați cu 177 de voturi „pentru”, 75 „împotrivă” şi 11 abţineri.

Cum se va calcula factura

Potrivit legii, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

De asemenea, preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh.

Tot un preţ maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh.

Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.

Maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru consumatorii:

  • întreprinderile mici şi mijlocii,
  • operatorii/operatorii regionali ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, precum şi Metrorex S.A.,
  • operatorii economici din domeniul industriei alimentare, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, autorităţile şi instituţiile publice locale,
    serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale,
    companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local,
  • regiile autonome,
  • institutele naţionale de cercetare-dezvoltare,
  • aeroporturile care sunt în subordinea Ministerului Transporturilor.

Prețul pentru spitale și unități de învățământ

Totodată, preţul va fi plafonat la maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale.

Plafonarea se aplică şi pentru situaţiile în care una dintre entităţile menţionate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică şi/sau pentru toate clădirile care au fost construite şi autorizate cu destinaţia de spitale.

De asemenea, maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute anterior, precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România.

Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus.

Foto: pixabay.com



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

Uniforma școlară OBLIGATORIE? Proiect de modificare a Legii educației. Uniforma ar urma să fie acordată GRATUIT elevilor

Publicat

elevi

Uniforma ar putea deveni obligatorie în școli, potrivit unui proiect depus la Senat. Proiectul urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub denumirea Legea Deca-Iohannis. Conform documentului, uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost inițiată de ministrul Ligia Deca, promulgată de președintele Klaus Iohannis și prezentată oficial de ambii ca făcând parte din proiectul educațional prezidențial „România educată”.
Inițiatorul proiectului depus la Senat este Badea Iulian-Alexandru – deputat PSD.

Uniforma școlară OBLIGATORIE? Proiect de modificare a Legii educației. Uniforma ar urma să fie acordată GRATUIT elevilor

În proiect se arată că detaliile tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației, scrie edupedu.ro.

În document apare că finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

Iată ce prevede proiectul depus la Senatul României:

„1. La Articolul 11 , dupa alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alin. (2^1) cu următorul cuprins:

(2^1) – Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formarii profesionale, conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare. Aprobarea detaliilor tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară se realizează prin ordin al ministrului educației.

Uniforma școlară se acorda elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

2. La Articolul 106, dupa litera m) din alineatul (1) se introduce litera n), cu următorul cuprins: n) dreptul de a beneficia în mod gratuit de uniformă școlară.

3. La Articolul 126, dupa litera r), se adaugă litera s), cu următorul cuprins: s) pot asigura, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, acoperirea cheltuielilor pentru finanțarea și acordarea gratuită a uniformelor școlare, așa cum este specificat în metodologia aprobată de Ministerul Educației;”

Proiectul poate fi consultat AICI.

În expunerea de motive este menționat că „potrivit studiilor realizate de Comisia Europeană, abandonul școlar este cauzat de problemele personale sau de familie, dificultăți de învățare sau, în cele mai multe cazuri, situația socioeconomică precară, care, din păcate, se poate traduce prin imposibilitatea părinților de a susține achizitionarea rechizitelor sau a obiectelor vestimentare necesare frecventării cursurilor fizice, ori a mijloacelor informatice pentru asigurarea accesului la cursurile în format online”.

Expunerea de motive, AICI.

Ce prevede actualul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

Regulamentul-cadru din 4 iulie 2022 stabilește că este interzisă sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ.

Art. 187 – „(2) În unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea.”

Citește mai departe

POLITICA

Gheorghe Piperea (AUR): Programe de construcție de locuințe IEFTINE, cu sprijin de la stat, există peste tot în Europa

Publicat

gheorghe piperea

Europarlamentarul AUR, avocatul Gheorghe Piperea, a declarat că acele forțe politice, PNL și USR, care astăzi diabolizează Planul Simion sunt tocmai cele care au susținut de-a lungul timpului programe de construcție de locuințe ieftine, cu sprijin de la stat și cu implicarea statului. Acesta a dat exemplul băncilor pentru locuințe practic și în România de mai multe instituții bancare.

„Programe de construcție de locuințe ieftine, cu sprijin de la stat și cu implicarea statului, există peste tot în Europa și au existat și în România. Nu le-a constestat, nu le blamează nimeni pe motiv că ar fi comuniste, iluzorii, frauduloase etc. Nu le-a torpilat nimeni în presă – dimpotrivă, au fost atât de eficient promovate încât, în hora celor două bănci au intrat 360 de mii de clienți.

Gheorghe Piperea (AUR): Programe de construcție de locuințe IEFTINE, cu sprijin de la stat, există peste tot în Europa

Când s-a descoperit că băncile fură, înșeală consumatorii și fraudează statul, nu numai că nu a fost niciun scandal, dar avocații (ex)politicieni s-au implicat în „optimizări judiciare”, la fel cum au făcut-o și lobby-știi, ambasadele, influencerii și presa plătită să furnizeze știri pozitive. Acest sistem (pervertit prin fraudă de cele 2 bănci austriece) a fost aplaudat de acele forțe politice – PNL și USR – care azi diabolizează Planul Simion. Nimeni nu a făcut meme-uri cu cele 2 bănci de locuințe, nimeni nu a sesizat parchetul”, a afirmat Gheorghe Piperea.

Acesta arată că în Germania și Austria funcționează un sistem de economisire – creditare în vederea construcției sau achiziției de locuințe, denumit bauspar, prin care persoanele fizice majore pot depune progresiv sume de bani într-un cont de economii și, după 8 ani, pot contracta un credit pentru construcția sau achiziția de locuințe. Pe toată perioada celor 8 ani de economisire, statul bonifică o dobândă anuală care se adaugă dobânzii la depozit plătită de bancă.

„Bonificația nu se plătește deponentului, ci băncii”

„Acest sistem a fost implementat și în România, dar a fost pervertit de cele două bănci austriece care l-au pus în practică: Raiffeisen – banca pentru locuințe și BCR – banca pentru locuințe. Când a fost lansat, sistemul a avut un imediat și uriaș succes. Nu mai puțin de 360 de mii de persoane fizice au devenit clienți ai acestor bănci, fără a ști cu exactitate ce anume au contractat.

Deponenții au fost lăsați să creadă că bonificația de la stat, în cuantum de 25% pe an, era o dobândă la depozit. În realitate, așa cum am spus mai sus, bonificația nu se plătește deponentului, ci băncii, ca parte din avansul necesar creditului, care trebuia contractat după minim 8 ani de acumulare, exclusiv pentru construcția sau achiziția unei locuințe. În practică, clienți au fost chiar și bebeluși sau pensionari în vârstă de peste 70 de ani.

Aproape toți clienții (minus câteva sute, din 360 de mii) au pus bani în acele bănci pentru a câștiga 25% pe ani, bani de la stat. Dobânzile și bonificația nu au fost niciodată achitate. Ba, mai mult, nici banii proprii depuși în sistem nu s-au mai încasat înapoi. Încă sunt pe rol litigii cu cele două bănci (aflate acum în lichidare). Cu toate acestea, cele două bănci pentru locuințe au încasat toată bonificația de la stat, deși au fost semnate doar câteva zeci de contracte”, arată europarlamentarul AUR.

„În Parlament s-a încercat schimbarea legii”

Gheorghe Piperea a precizat că, printr-un raport foarte dur, Curtea de Conturi a dispus restituirea acestor sume preluate ilegal de bănci, cu titlu de bonificație de dobândă, fiind vorba de peste 300 de milioane de euro.

„Băncile au contestat raportul și, într-o primă fază, Curtea de Apel București l-a anulat. Apărătorul băncilor, în acest litigiu, a fost profesorul profesorului de optimizare fiscală. Numai că, la ÎCCJ, în recurs, a avut câștig de cauză Curtea de Conturi. Băncile au fost obligate să restituie statului cei 300 de milioane de euro. Executarea obligației de restituire a fost anevoioasă.

Au fost implicate în blocarea executării cele mai „strălucite” minți ale optimizării fiscale, ambasadele, precum și companiile de consultanță și lobby. În Parlament s-a încercat schimbarea legii, în așa fel încât băncile să iasă basma curată. Până la urmă, totuși, cele două banci au achitat suma, după care au intrat în lichidare”, a subliniat eurodeputatul AUR.

Gheorghe Piperea a adăugat că, până la urmă, „Dreptatea a triumfat”. „Aceeași Dreptate care trebuie să triumfe și în plan economic și social printr-un Plan Simion”, a conchis avocatul.

Citește mai departe

EVENIMENT

Gigi Becali s-a dezlănțuit împotiva UNTOLD: Stadioanele sunt pentru fotbal, nu pentru droguri și sataniști. Vrea lege

Publicat

Festivalul UNTOLD

Gigi Becali, patronul FCSB, a avut o reacție virulentă la adresa Untold, festival care are loc la Cluj-Napoca, și pe care l-a catalogat ca fiind pentru “drogați și sataniști”.

Becali, care spune că stadioanele sunt pentru fotbal și vrea lege care să le interzică.

Gigi Becali s-a dezlănțuit împotiva UNTOLD: Stadioanele sunt pentru fotbal, nu pentru droguri și sataniști. Vrea lege

Festivalul UNTOLD care e pe cale să înceapă la Cluj-Napoca pe stadionul Cluj Arena îl deranjează pe Gigi Becali.

„Să mai facă ei Untold pe stadioane? Stadioanele sunt pentru fotbal! Nu pentru droguri, staniști! Cocaină, marijuana. Ce să facă statul român? Acolo sunt mii și mii! Cocaină și hașiș.

La ăia n-ai ce să le faci. Dacă ei bagă cocaină pe scenă, direct în nas, ce să le mai faci?”, a declarat Gigi Becali, într-o emisiune de la DigiSport, scrie Pro Sport.

Gigi Becali promite o lege care să interzică concerte de acest gen pe stadioane

Becali a continuat și a spus că am adoptat ce era mai rău din Europa, deși susține că e bine că suntem parte a uniunii.

Citește și: Unde se dispută DERBY-ul Clujului? Festivalul UNTOLD blochează Cluj Arena

„Normal ar trebui să nu mai facem concerte de drogangeală, de cocaină. O să fac eu legea asta!”, a mai spus Gigi Becali.

UNTOLD a ajuns la a noua ediție

Festivalul UNTOLD, care are un buget de câteva zeci de milioane de euro, aduce în România „crema” DJ-ilor internaționali și alți artiști în vogă, dar și mii de turiști la Cluj.

Festivalul naște în ficecare an polemici în rândul clujenilor, în special din cauza zgomotului produs și care se aude tare toată noaptea în proximitatea stadionului, dar și în alte zone din oraș.

În acest an, UNTOLD are loc între 8 și 11 august.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată PLAJA din Grigorescu? Copii și adulți se bucură de festivalul Vamos a la Playa

Publicat

plaja

Vineri a început cea de-a șasea ediție a festivalului Vamos a la Playa. Timp de 10 zile, între 26 iulie și 4 august, litoralul se mută pe malul Someșului Mic, pe plaja din Grigorescu.

Copii și adulți s-au bucurat încă din prima zi de momentele de relaxare oferite de vremea frumoasă și răcoarea apei.

plaja

plaja

VIDEO FOTO. Cum arată PLAJA din Grigorescu? Copii și adulți se bucură de festivalul Vamos a la Playa

Sâmbătă, la ora 17 are loc deschiderea campionatului de table, iar de la 18 va urca pe scenă trupa Dean Klooge. De la 20, pe malul Someșului vor cânta cei de la Luna Amară.

plaja

plaja

plaja

Duminică, tot de la ora 17, va avea loc finala campionatului de table, iar atmosfera va fi întreținută de Bogdan Roșca.

De la 20, va avea loc concertul celor de la Om la lună.

plaja

plaja

plaja

Festivalul continuă cu activități interesante și diverse pe parcursul întregii săptămâni. Sunt programate întâlniri, ateliere și dezbateri, iar weekend-ul viitor aduce noi trupe și spectacole pe scena din Grigorescu. Programul integral poate fi vizualizat aici.

plaja

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax