Uncategorized
Ziua NATO la Cluj-Napoca, în format restrâns din cauza pandemiei de coronavirus
Cu ocazia aniversării Zilei NATO, la comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, precum și la nivelul unităților subordonate din garnizoană, se vor înălţa, astăzi, duminică, 5 aprilie, pe catarg Drapelul Naţional al României şi Drapelul Alianţei Nord-Atlantice.
”Deşi ceremonia dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic, în actuala situaţie epidemiologică şi operativă, va avea loc în format restrâns, în continuare manifestarea are rolul de a sublinia un aspect fundamental al identităţii noastre, acela de militari aparţinând unui stat membru NATO. Este un statut de care suntem mândri şi care ne responsabilizează încă şi mai mult. Gândul nostru şi, la nevoie, fapta noastră de camaraderie se îndreaptă şi către partenerii noştri din Alianţă”, au anunțat reprezentanții Diviziei 4 Infanterie Gemina.
Ziua NATO, în ţara noastră se aniversează, potrivit Legii nr. 390 din
2004, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






