ECONOMIE
Voucherele de vacanță SUPRAVIEȚUIESC și în 2025. Jumătate din suma de 1.600 lei, SUPORTATĂ de salariat
Voucherele de vacantă supraviețuiesc și în 2025, cu condiţia ca din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, a declarat sâmbătă preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Declarația a fost făcută la Palatul Victoria, după întâlnirea dintre sindicate, patronate şi premierul Marcel Ciolacu despre măsurile fiscale propuse prin „ordonanţa trenuleţ”.
„Datorită şi intervenţiei patronatului s-a decis că voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca din 1.600 lei să existe o contribuţie din salariul propriu, a salariatului, pentru a obţine voucherul de 1.600, adică jumătate, 800 de lei.
Este opţională obţinerea voucherului de vacanţă. Dacă dai 800 lei vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi de acest lucru. Vrei voucherul de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei”, a menţionat Bogdan Hossu.
Voucherele de vacanță SUPRAVIEȚUIESC și în 2025. Jumătate din suma de 1.600 lei, SUPORTATĂ de salariat
La rândul său, Gabriel Predica, vicepreşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a subliniat că Guvernul va subvenţiona cu cel mult 800 de lei voucherele de vacanţă, însă nu au fost oferite detalii din perspectivă fiscală.
„Guvernul propune următorul lucru: el va subvenţiona cu cel mult 800 de lei, aşa este formulat articolul. Nu au ştiut să răspundă, totuşi, ce se va întâmpla din perspectivă fiscală. La momentul actual aceste vouchere de vacanţă sunt supuse impozitului pe venit, respectiv CASS”, a precizat Gabriel Predica.
În 20 decembrie, patronatele şi sindicatele din turism au transmis că protestează faţă de o posibilă eliminare a voucherelor de vacanţă din bugetul statului pe anul 2025, afirmând că această măsură va avea consecinţe catastrofale asupra sectorului, dar şi asupra altor industrii conexe şi „ar arunca România înapoi cu 20 de ani”.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






