Connect with us

ACTUALITATE

Viorel Băltărețu: Cred că e momentul să ne oprim din a plăti generos șefi ANRE care nu își fac treaba

Publicat


viorel baltaretu
Într-o postare pe rețelele de socializare, deputatul de Cluj Viorel Băltărețu, indică înspre câteva instrumente puse la dispoziție de către Uniunea Europeană pentru ca țările să facă față valurilor succesive de scumpiri în domeniul energiei.
”Un reper e setul de instrumente elaborat de Comisia Europeană pentru ca statele membre să poată gestiona prețurile ridicate la energie fără a încălca normele europene.
Kadri Simson, Comisarul European pentru Energie, a prezentat câteva astfel de instrumente:
▶️ politica în materie de TVA și de accize,
▶️ măsurile specifice pentru consumatorii săraci și vulnerabili din punct de vedere energetic;
▶️ măsurile temporare pentru gospodării și întreprinderi mici;
▶️ sprijinul direct pentru consumatori.

Unele țări europene nu au așteptat reacția europeană și au adoptat deja măsuri de contracarare a creșterii prețurilor la gaze și energie electrică.

Mă refer în special la Spania și Italia.
Spania, de exemplu, va plafona prețurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecționa către consumatori profiturile companiilor energetice, prin supraimpozitare.
Premierul italian a anunțat trei tipuri de măsuri, totalizând două miliarde de euro ce vor fi alocați pentru reducerea costurilor generale ale sistemului (sume suplimentare adăugate pe facturile italienilor pentru stimulentele industriei energiilor regenerabile). 450 de milioane de euro vor fi alocate familiilor vulnerabile sub formă de subvenții pentru plata facturilor, iar cea de-a treia măsură vizează reducerea TVA-ului cu 5% la livrările de gaze.

𝐂𝐞 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢❓

Consider că sunt necesare două seturi de măsuri:
☝🏻 𝐮𝐧 𝐬𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐮 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭 𝐢𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫. Aici e suficient să ascultăm ce spune Comisia Europeană despre reducerea de TVA pe lanțul de furnizare (cât ne permitem, deoarece va impacta direct bugetul statului), aplicarea legii consumatorului vulnerabil care a fost deja promulgată. În plus cred că e necesar să analizăm oportunitatea unei scheme de supraimpozitare a profiturilor pentru actorii relevanți in piață.
✌🏻 𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢, 𝐜𝐮 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐠, cred că este cel mai important, deoarece ar trebui să aibă ca rezultat 𝐚𝐦𝐨𝐫𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̗𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐢𝐚𝐭̗𝐚 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐬̗𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐚̆. Aici trebuie elaborate seturi de măsuri care să reglementeze modul de funcționare a acestor piețe, prin stabilirea unor obligații de natură tehnică pentru furnizorii de energie si gaze naturale, astfel încât să se mențină o piață funcțională și stabilă pe termen mediu și lung.
Vorbim de norme tehnice și strategii de investiții care să reducă dependența țării de importuri și care să creeze stabilitate în piața românească. Sunt lucruri pe care autoritățile în domeniu le cunosc foarte bine, dar se pare că nu le aplică.
Cred că e momentul să ne oprim din a plăti generos șefi ANRE care nu își fac treaba, pentru ca, în final, tot românii să suporte consecințele!”, precizează Viorel Băltărețu.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate