Connect with us

EVENIMENT

VIDEO&FOTO/ O vârstnică a așteptat o oră pentru vaccin la Cluj. Prima zi de vaccinare pentru cei de peste 65 de ani

Publicat


Luni dimineață la ora 8 a început în 12 centre din județul Cluj vaccinarea anti-COVID persoanelor de peste 65 de ani, a celor cu boli cronice și a angajaților din instituții esențiale, dar prima zi a scos la iveală lacune în organizare. Aceasta în condițiile în care primii vârstnici au așteptat aproape o oră pentru a le fi administrată doza de vaccin.  

Maria Gherman va împlini în aprilie 65 de ani. Fiica sa a programat-o pentru vaccin pentru luni la ora 8, la centrul de vaccinare amenajat în sala de sport de la Școala ”Ion Creangă” pentru categoria ”bolnavi cronici”. Cu 10 minute înainte de ora 8, femeia s-a prezentat la școală, dar a avut surpriza neplăcută de a aștepta aproape o oră până să îi vină rândul să fie vaccinată, o mare parte din timp afară în ger.

La ora 8, personalul centrului de vaccinare – medici, asistente, încă făcea ședințe, iar registratorul care trebuie să introducă datele celor care se vaccinau în sistem și-a făcut apariția abia la 8,30, cu tableta descărcată.

După aproape 20 de minute de telefoane peste telefoane, de discuții despre parole și probleme tehnice, în care parcă nu știa stânga ce face dreapta, Maria Gherman a fost chemată în centru și a fost vaccinată.

Centrul de vaccinare de la Școala ”Ion Creangă” a fost prezentat, vineri,  de primarul Emil Boc și prefectul Mircea Abrudean, acesta având 4 cabinete de vaccinare. Surprinzător, luni, funcționa doar unul singur…

Vaccinarea, importantă

Maria Gherman a declarat după ce i s-a administrat vaccinul că nu a simțit nicio durere, fiind doar o simplă împunsătură de ac.

”M-am vaccinat pentru sănătatea mea, nu am avut emoții pentru că mi-am mai făcut alte vaccinuri. Am încredere în vaccin. E important să ne vaccinăm pentru sănătate și să scăpăm de statul în casă. Ne-am săturat deja”, a spus aceasta.

În ceea ce privește faptul că fost nevoită să aștepte aproape o oră, Maria Gherman a spus că a avut răbdare și timp deoarece este pensionară.

”Vreau să scăpăm odată de acest virus”

Alina, a doua vaccinată, lucrează într-una dintre instituțiile esențiale, și a fost trimisă de angajator să se vaccineze.

”A fost ok, un vaccin normal. Nu m-a durut deloc. Am optat să mă vaccinez pentru a fi în siguranță.  Vaccinarea este importantă pentru că eu vreau să scăpăm odată de acest virus, să putem să avem, din nou, libertate să ieșim, să meargă copiii la școală, să îmi știu părinții în siguranță, să ne reluăm viața normală.

Am așteptat puțin, dar e de înțeles fiind prima zi. Sper să meargă mai bine de acum”, a spus aceasta.

Pavel are 69 de ani și a ales să se vaccineze pentru siguranță și pentru sănătate, având încredere în vaccin.

”Am stat mult afară, organizarea este la început, sper să fie mai bine. Vaccinarea este importantă pentru a nu ne infecta pe noi dar și pentru a nu-i infecta și pe alții, să scăpăm de aceste necazuri. Virusul este foarte periculos”, a spus și vârstnicul.

Un tânăr care s-a vaccinat luni a declarat la rândul său că nu a avut probleme cu vaccinul, ci cu organizarea acțiunii în condițiile în care s-a programat pentru duminică, dar centrul de vaccinare era închis.

60 de vaccinări pe zi

Șeful centrului de vaccinare, medicul Laura Deneș, a explicat că problemele de organizare au fost cauzate de aplicația Registrul Electronic Național pentru Vaccinări (RENV) care furnizează date cu intermitențe către aplicația de programare la vaccinare.

”Se vaccinează 6 persoane pe oră, avem luni programate 60 de persoane, programările pe săptămâna aceasta sunt făcute. Platforma RENV nu a funcționat de la început, a avut pauze, căderi, dar introducem datele manual”, a spus Deneș.

La centrul de vaccinare de la Școala ”Ion Creangă” au fost aduse luni 150 de doze de vaccin.

Amenajarea sălii de sport a costat peste 87.000 de lei, costurile fiind suportate de Primăria Cluj-Napoca.

Subprefectul Irina Munteanu susține că vaccinarea a început cu unele dificultăți tehnice, dar procesul este unul complex care presupune implicare din partea multor persoane.

”Dacă au existat unele sincope, unele aspecte de reglat din punct de vedere tehnic, acestea se reglează”, a spus Munteanu.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate