Connect with us

Clujul de altădată

VIDEO. Urania cu grecii goi de pe faţadă şi cu cel mai vechi lift funcţional din oraş. Istoria plimbată a Clujului

Publicat

Publicitate

Cu un Cluj bogat în istorie ca localitate, este firesc ca şi clădirile lui, locurile lui în general să fie bogate în istorie. Un astfel de loc este şi clădirea Urania, al cărei nume vine de la una dintre cele nouă muze, fiică a lui Zeus, aceasta fiind muza cântecului, a muzicii și a dansului, ulterior devenind a astronomiei și a astrologiei. Despre istoricul clădirii Urania ne povesteşte istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Cel mai vechi lift funcţional din oraş

„Suntem în incinta celebrei clădiri Urania, fostă cofetărie, fostă restaurant, într-un fel, în perioada interbelică, cinematograf, clădire care a fost ridicată şi inagurată ca cinematograf în 1910. Companion îl avem pe amicul meu Little John, Ionuţ, un amfitrion extraordinar, un iubitor al istoriei Clujului.

urania interior

În ceea ce priveşte numele de Urania, există ipoteza că l-ar fi luat de la clădirea similară ca nume din Viena. Dar acolo era un observator astronomic. Şi de la Societatea de teatru din Budapesta – mai degrabă de aici- pentru că cele două clădiri, care am văzut în unele publicaţii că ar semăna… Dar vă spun sincer că nu seamănă; amvăzut-o pe cea din Viena.

urania lift 3

Iniţial, clădirea avea 17 apartamente, are două etaje, are un lift foarte vechi, este liftul cel mai vechi din Cluj care funcţionează şi are şi un cinematograf. Andras Udvari, cel care este proprietarul şi iniţiatorul acestei construcţii, l-a angajat pe un arhitect din Budapesta, Géza Kappeter, şi un meşter din Arad, Steiner, ca să realizeze acest edificiu. Iniţial, el era un pionier al cinematografiei, şi a avut cinematografe -şi primul cinematograf din Cluj, pe fosta stradă Wesselenyi, actuala stradă Regele Ferdinad. Ulterior, acel cinematograf, care s-a numit Apollo, l-a mutat în actuala Piaţă Ştefan cel Mare, care atunci se numea Hunyadi, şi dorea să facă un mediu propice pentru aeastă a 7-a artă. A cumpărat atunci acest teren, nu uşor, şi, după cum se vede, aici, actualmente, tradiţia se păstrează. Iniţial erau zece centre -o cofetărie, o măcelărie, un spaţiu pentru comercializarea obiectelor de lux etc şi 17 apartamente. Cinematograful era primul modern al Clujului, avea 400-600 de locuri şi avea şi nişte loje. Cinematograful s-a mai numit şi 23 august şi Urania, şi Favorit.

urania lift 1

Povestea grecilor goi

Muza Urania îi aminteşte istoricului clujean şi de două episoade mai hazlii în carea fost implicată cunoscuta clădire.

1urania

„Sus, pe frontispiciul clădirii există doi tineri efebi, doi tineri greci goi -erau la modă în perioada elenistică, antică, aceste sculpturi nud. Dar şi atunci existau simandicoşii vremii, şi doamnele şi domnii care erau frustraţi că vedeau acele statui naturale, l-au presat pe proprietar să le modifice. Proprietarul a trebuit să angajaze un sculptor şi doi ani de zile au durat lucrările, până au pus în loc frunzele respective pe cei doi tineri statui.

O altă treabă adevărată a fost în perioada interbelică. Aici, la un moment dat, a fost repartizat un maior de armată, care avea o ordonanţă, iar această ordonanţă avea un prieten. Podul era sus, iar maiorul avea untură acolo. Ce s-a gândit ordonanţa cu prietenul său?! Au furat din untura maiorului, dar au scăpat un muc de ţigară şi a ieşit un incendiu foarte mare. Ulterior, acest găinr, hoţ, dezertor, s-a ocupt de furtul de păsări. Piaţa de păsări era în apropiere, unde e azi Parcul Caragiale.

Două istoriore mai hazlii ale acestui loc, care astăzi are o atmosferă foarte plăcută”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

banner darian cluj24

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate