Connect with us

Clujul de altădată

VIDEO. Şcoala Ardeleană cinsteşte Şcoala Ardeleană. 11 octombrie, 266 de ani. Exerciţiu de admiraţie

Publicat


Şcoala Ardeleană. Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu. Sunt doar câţiva dintre cei cărora le datorăm mult. Ceea ce suntem.

Mişcare fundamentală pentru români

Editura Şcoala Ardeleană a purces, azi, la un exerciţiu de admiraţie, aşa cum a spus directorul său, Vasile George Dâncu. Un exerciţiu dintre puţinele care au avut loc astăzi. La statuia din Cluj a celor trei principali corifei ai Şcolii Ardelene s-a săvârşit un moment de aducere aminte. Câteva cuvinte, un tricolor, un periplu printre trecători şi cadou o carte. Dacă trecătorii n-au avut răspunsuri, măcar şi-au pus întrebări.

„Astăzi este 11 octombrie, Ziua Şcolii Ardelene. Mă numesc Vasile George Dâncu şi reprezint Editura Şcoala Ardeleană şi am ales acest nume de editură şi încercăm să edităm pe măsura acestei mişcări fundamentale pentru istoria poporului român, Şcoala Ardeleană. Ne-am gândit să facem astăsi, de Ziua Şcolii Ardelene, un exerciţiu de admiraţie, pentru ce a însemnat această mişcare, ce a însemnat pentru noi, românii, această mişcare care porneşte şi ar putea porni din Transilvania”, a spus Vasile George Dâncu.

Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie George Bariţiu al Academiei Române, Cluj-Napoca, a trecut în revistă, la rându-i, importaţa Şcolii Ardelene.

„Şcoala Ardeleană a fost unul dintre pilonii formării şi afirmării naţiunii române în epoca modernă, afirmare care s-a încheiat într-un moment apoteotic la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Fără existenţa acestui curent cultural, ideologic şi politic, nu am fi asistat la mişcarea de renaştere naţională, pe care Revoluţia paşoptistă a consemnat-o şi, cu siguranţă, ar fi fost greu să ne imaginăm parcursul până la 1 Decembrie 1918. Şcoala Ardeleană a avut câţiva reprezentanţi mai bine cunoscuţi, cei care proveneau din mediul blăjan, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu, dar, în acelaşi timp, a avut şi o componentă, dincolo de acest mediu blăjan, greco-catolic, ortodoxă, în zona bănăţeană”, a spus prof. Ioan Bolovan.

Despre

*Pe 11 octombrie 1754 au fost deschise Scolile Blajului – Fântâni ale darurilor – de către Episcopul Petru Pavel Aron, primele şcoli sistematice şi moderne în limba româna din Transilvania. Din anul 2014, 11 octombrie este declarata ,,Ziua Scolii Ardelene”.

*Școala Ardeleană a fost o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia.Teză lor este cunoscută și sub numele de latinism.

*Petru Maior (n. circa1756, Târgu Mureş – 14 februarie 1821, Budapesta), istoric, filolog, scriitor, protopop greco-catolic.

*Samuil Micu (septembrie 1745, Sadu-13 mai 1806, Buda), teolog greco-catolic, istoric, filolog, filosof iluminist, lexicograf.

*Gheorghe Şincai (28 februarie 1754, Mureş- 24 noiembrie 1816), istoric, filolog, traducător, scriitor.

*Ioan Budai-Deleanu (6 ianuarie 1760, Geoagiu-24 august 1820), scriitor, filolog, lingvist, istoric, jurist.

*Romulus Ladea (17 mai 1901-27august 1970), sculptor, profesor universitar la Cluj, autorul grupului statuar al corifeilor Şcolii Ardelene


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Versantul Partizanilor din Apuseni. Este înspăimântător câtă ură s-a sădit între moții care trăiau în pace de mii de ani

Publicat

De

Versantul Partizanilor din Apuseni este un proiect despre moții de altădată care s-au luptat pentru libertate și care astfel au șansa să mai trăiască în mentalul colectiv. Personalități ale lumii culturale naționale și mai multe fundații au anunțat că sprijină proiectul inițiat de Clubul Monarhiștilor Clujeni, în special pentru a da o șansă generației tinere să se trezească.

Versantul Partizanilor vrea să spună o poveste, aceea a familiei Șușman și a luptătorilor anticomuniști de la Răchițele (jud. Cluj), din anii ’40 și ’50. O poveste despre prețul libertății și al democrației, despre principii și curaj, despre onoare și moarte eroică. O poveste unică, încă prea puțin cunoscută, pe care comuniștii și urmașii lor de după 1989 și de astăzi își doresc să o țină ascunsă, sortită uitării și irosirii.

Grupul Şuşman a fost unul dintre cele mai cunoscute organizații anticomuniste din Apuseni. Au reușit să se lupte timp de 10 ani cu regimul comunist.

În cadrul unei conferințe de presă organizată joi, la Cluj, a fost expusă pentru prima dată macheta casei familiei Șușman din Răchițele, demolată de regimul comunist după ce timp de o perioadă a fost transformată în sediu al Miliției, unde erau torturați sătenii care îi ajutau pe partizani. Casa va fi restaurată și va deveni punct de pelerinaj pentru toți cei care doresc să își cunoască mai bine trecutul.

Constantin-Teodor Șușman – nepotul partizanului anticomunist din Apuseni, Teodor Șușman,
liderul grupului Șușman, a fost și el prezent astăzi la Cluj, prilej cu care a mulțumit echipei conduse de Marius Oprea, care i-a găsit osemintele bunicului său, aceasta fiind cea mai fierbinte dorință a tatălui său.

Teodor Şuşman fusese primar al comunei Răchiţele în mai multe mandate și era supranumit ”tatăl munţilor” sau ”tatăl moţilor”.

Administra o avere considerabilă și era admirat pentru că ar fi bătut în masa regelui Ferdinand I, în 1925, pentru drepturile moților.

Comportamentul autorităților comuniste l-au determinat să ia arma în mână și să pornească la luptă alături de familia sa. Doar trădarea a făcut ca Grupul Șușman să fie în cele din urmă executat de către Securitate. Copiii lui Teodor Șușman, care au rămas în viață, au fost exilați în diferite colțuri ale țării și supuși muncii forțate.

Printre cei care susțin proiectul de restaurare a memoriei se numără și Ana Blandiana. Aceasta a anunțat că admiră încăpățânarea de a încerca să înțelegem cine ne-au fost părinții și bunicii într-una dintre cele mai dramatice cărți ale istoriei noastre recente.

”Istoria familiei Șușman are formatul unei tragedii antice, care vorbește despre libertate, curaj, onoare, despre nerenunțare și în care toată lumea moare în cele din urmă. Numai de noi depinde măsura în care le vom cunoaște suferința. Această istorie dintr-un sat din munții Apuseni poate să devină un moment cheie al întoarcerii tinerilor indiferenți, nepăsători și necunoscători ai propriei lor definiții înspre un fel de înfiere intelectuală și spirituală.

Este o poveste simbolică pentru felul în care comunismul a introdus ura ca element declanșator al istoriei, felul în care țăranii din Răchițele au ajuns să se trădeze unii pe alții. Este înspăimântător că ura a fost adusă din afară, implementată și transformată în combustibil de ură în acel sat în care probabil de milenii oamenii erau uniți”, a afirmat Ana Blandiana.

Istoricul Cornel Jurju, președintele Clubului Monarhiștilor Clujeni, a prezentat unul dintre momentele eroice ale Grupului Șușman, încercuit de către trupele de Securitate în anul 1952.

Ioan Popa – zis Ciota, rămâne ultimul în fața unui pluton de securitate de la Oradea. Le spune celorlalți: ”Mergeți la vale!” și se aruncă de pe stâncă, în fața trupelor de Securitate, și începe să tragă, încercând să-i protejeze pe colegii lui. Toți scapă, dar el este ciuruit de câteva zeci de gloanțe. Două batalioane de Securitate cutreierau versanții în căutarea lor și chiar și urșii și lupii au năvălit peste Doda Pilii, alungați de trupele de securitate care au terorizat întreaga zonă.

Inginerul Călin Roșu, care se va ocupa de restaurarea casei Șușman, a declarat că întregul proces se va întinde pe mai mulți ani. În acest timp trebuie să fie și găsite surse alternative pentru alimentarea cu energie electrică a proiectului, întrucât rețelele de curent nu ajung până acolo.

Însă încă din luna august 2021 va fi inaugurat Traseul Partizanilor, o altă modalitate prin care poate să fie cunoscută viața eroilor anticomuniști. Vizitatorii vor fi direcționați spre locuri frecventate de partizani precum Cascada Vălul Miresei, Grota Șușmanilor și alte puncte folosite ca ascunzători în cei 10 ani de luptă.

Citește mai departe

ACTUALITATE

CLUJUL lui EMINESCU, Aron PUMNUL şi VERONICĂI Micle. VIZITĂ în oraşul PROFESORULUI şi al marii IUBIRI. 132 de ani de la moarte

Publicat

Puţină lume ştie că Mihai Eminescu a vizitat şi Clujul. Şi că, peste timp, Clujul a făcut parte dintr-un triunghi esenţial al vieţii sale. La Cluj a învăţat odinioară iubitul său profesor Aron Pumnul, în cinstea căruia, la moartea acestuia, a debutat editorial Eminescu. Şi tot la Cluj i se măritase şi iubirea vieţii sale, Veronica Micle. Azi se împlinesc 132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu…

Prima poezie, pentru Aron Pumnul, şcolit la Cluj

În imagine este placheta (facsimil, arhiva Cluj24) cu debutul lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889).

Cele șapte poezii au fost pregătite de elevii gimnaziului din Cernăuţi în placheta „Laecremioarele învaețaeceilor gimnaesiaști de´n Cernaeuți la mormîntul prea iubitulul lor profesoriu ARUNE PUMNUL”. La pagina a 4-a apare semnătura „M. Eminoviciu, privatist”.

Placheta este marcată cu data 12/24 ianuarie 1866 şi aceasta ar fi prima oară când Eminescu a publicat.

În funcţie de momentul tipăririi plachetei din imagini, unii specialişti susţin că debutul lui Eminescu ar fi fost în revista Familia din 25 februarie/9 martie 1866, când Iosif Vulcan i-a schimbat numele literar din Eminovici în Eminescu.

Aron Pumnul (27 noiembrie 1818, 24 ianuarie 1866), cărturar, lingvist, filolog și istoric literar român, profesor al lui Eminescu şi fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. S-a născut într-o familie de țărani iobagi. A urmat cursurile unei şcoli începătoare la Odorhei. Apoi, la Blaj. Iar apoi, la Cluj. Tot la Cluj absolvă şi cursurile de filosofie.

La sfârșitul lunii noiembrie 1848, este numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuţi. Acolo îl are elev pe Eminescu, care, la moartea profesorului, scrie poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”.

Iubirea măritată la Cluj

Tot la Cluj s-a măritat şi marea sa iubire, Veronica Micle. Pe atunci era Ana Câmpeanu. Şi, la 14 ani, în 1864, s-a măritat la Cluj cu Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

 

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani. Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Vizita lui Eminescu la Cluj

Se pare că, într-adevăr, în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe.

Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Durerile naşterii Luceafărului

Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit după 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Clujul estival. Cum îşi închipuie cei săraci că se poate petrece vacanţa

Publicat

De

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Desigur, că poate în nici o vară de la război încoace, cetăţeanul Capitalei Ardealului n-a dorit atât de multă umbră şi n-a invidiat mai tare pe aceia cărora soartea le-a hărăzit zile mai bune şi, mai cu seamă, bani mai mulţi, ca în anul acesta.

Până mai ieri Clujul conta doar ca un oraş unde seara nu poţiieşi fără pardesiu şi unde, în fine, ne fiind prea cald, se poate petrece admirabil vacanţa. Se vede însă treaba că anul acesta lucrurile s-au schimbat. Având la trei kilometri o veritabilă staţiune balneară, însuşi Clujul s-a transformat la rândul său într-o localitate fierbinte.

40 de grade

Termometrul a arătat şi la noi 40 de grade căldură iar fabricanţii de gheaţă şi răcoritoare nu prididesc cu munca. Într-adevăr, clujeanul a simţit în toată puterea ei canicula, pentru că seceta este de mult permanentă aici, mai ales în pungile cetăţenilor.

Avem aşadar vară cumsecade şi de aceia oamenii, la rândul lor, au simţit nevoia de a se acomoda căldurii din toate punctele de vedere.

Înainte de toate, cei săraci, adică aproape unanimitatea locuitorilor, nu pot părăsi teritoriul urbei noastre din motive binecuvântate. Nu au bani! Dacă deci punga nu le permite o evadare măcar de zece zile, atunci oamenii s-au gândit să-şi facă, măcar cât de cât fericită viaţa aici.

Şi mărturisim cu toată sinceritatea, că au reuşit admirabil, ba în unele privinţe, au întrecut chiar şi staţiunilebalneo-climaterice de primul rang.

Arşiţa îţi aduce aminte de apă sau umbră, după cum îţi trezesc amintiri frumoase ori triste florile de salcâm sau cireşii înfloriţi. Deci primul gând al clujeanului a fost baia-ştrand. Someşul, deşi curge prin centrul oraşului, nu e potrivit pentru a-i răcori trupul înfierbântat. Şi oamenii n-au stat prea mult pe gânduri.

Ștrăndulețe de-a lungul Someșului

Cât ai bate din palme, ne-am trezit cu un ştrand dintre cele mai frumoase şi cu o mulţime de ştrănduleţe de-a lungul Someşului. Ştrandul municipal corespunde astăzi tuturor cerinţelorşi prin amplificările ce i se vor mai face, va fi într-adevăr una din cele mai frumoase opere ale Clujului românesc.

Azi el pare mai degrabă o splendidă grădină din care apoi omul iese la un lac, unde culorile şi pitorescul formelor te fac să îţi aduci aminte de paradisul pe care pentru povestea iubirii, strămoşii Adam şi Eva l-au pierdut. Foarte bine îngrijit, ştrandul este locul unde mii şi mii de oameni găsesc soare, nisip, apă şi…odihnă. Şi nu sunt deloc rare zilele, când umbrele nopţii găsesc înotători şi înotătoare în bazinuri.

Ştrandul a devenit în zilele noastre ceva indispensabil pentru public şi de aceia, nu e nici o mirare, dacă Metropola Ardealului înţelegând pulsul vremii, s-a îngrijit să ni-l dea.

La umbra fagilor bătrâni

Ei, dar ştrandul oricât ar fi el de bun şi oricât de mare, nu foloseşte tuturor. Anumite vârste nu îngăduie ieşirea pe plaje şi unele neajunsuri nu permit oricui intrarea în bazinuri.

O parte din aceşti prea puţinifericiţi muritori găsesc totuşi plăcere fie ducându-se la izvoarele tămăduitoare de la Someşeni şi Cojocna, sau se refugiază la umbra parcului, unde aşezaţi pe bănci privesc îngânduraţi la undele lacului ascultând pierduţi ciripitul vioarei lui Calău din Chioşcul pitoresc. În parc se întâlnesc şi cei îndrăgostiţişimicuţiifericiţi dar şimoşnegiiamărâţi.

Duminicile în schimb, autobusele şi maşinile nu mai răzbesc să transporte lumea la <<Făget>>, la <<Hoia>> sau <<Fântâna lui Bilaşcu>>, unde apoi la umbra fagilor bătrâni se înfiripă atâtea şi atâtea poveşti, pe cari doar umbrele nopţii le destramă.

Focurile pâlpâie, grătarele se încovoaie sub greutatea fleicilor, damigenele se deşartă în timp ce pâlnia unui pathefon aruncă în liniştea codrului melodiile unui vals…Aşa petrece la Cluj lumea săracă dar dornică de o leacă de voie bună.

Când felinarele se aprind

Dar ştrandul, băile, parcul şi toate celelalte nu contează prea mult, când e vorba să le compari cu localurile de noapte ale Clujului.

Într-adevăr, Clujul de seară şi de noapte poate rivaliza azi cu oricare centru din ţarăşi străinătate.

Când umbrele serii se coboară cu umbra lor binecuvântată, Clujul se trezeşte din toropeală.

Terasele marilor restaurante, grădinile minunate şi celelalte localuri de noapte cu atmosfera lor de prietenie şi intimitate, muzica excelentă, toate contribuie la încântarea vizitatorilor.

Terasa şi saloanele mereu arhipline ale marelui restaurant <<Luculus>>, fleica şiarcuşulmăestrit al lui Rudi de la <<Savoy>>, specialităţileardeleneşti de la <<Borbat>>, bucătăria românească de la <<Brânzaş>> sau admirabilul program de la restaurantul <<Regal>>, constituie o parte din ceea ce are Clujul.

Grădinile de vară se întrec prin frumuseţeşi gust. Chioşcul din Parc, <<Belvedere>> de pe Cetăţuie, grădina <<Savoy>> din strada Memorandumului, şi ultima noutate, grădina suspendată a cafenelei <<New-York>>, dau cetăţeanului obosit de muncă şi căldură, noi puteri.

Privind Clujul într-o seară de sus, din turnul bisericei Mathia, ţi se pare mai degrabă un oraş dintr-o mie şi una de nopţi, din cari răzbat spre cerul înstelat acordurile celor mai frumoase melodii”. [„Patria”, Anul al XVIII-lea, nr.166, 26 iulie 1936].

Text preluat din volumul ”Faptul divers în Clujul interbelic” de Felix Ostrovschi, apărut în 2020.

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

GÂNDIRE de CLUJEAN democrat: LUPT pentru DREPTUL tău de a NU fi de acord cu mine. CUM era ROMÂNIA cu Ion Raţiu PREŞEDINTE?

Publicat

A fost una dintre cele mai democratice minţi clujene şi româneşti. Lui îi aparţine celebra frază: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. Ion Raţiu. De la naşterea sa se împlinesc 104 ani. În imagine este o dedicaţie de-a sa din 1994, pe o carte despre înaintaşul său Ioan Raţiu (arhiva Cluj24).

Din familie de viţă nobilă

Ion Rațiu (6 iunie 1917, Turda, 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). Este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda. Familie atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

În 1940 a fost numit consilier la Legația României de la Londra. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit. Acolo a înființat și finanțat Fundația Rațiu. Şi a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

Candidat la preşedinţie

În ianuarie 1990 a ajutat la refacerea PNŢ alături de Corneliu Coposu. A devenit vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, dar a obținut doar 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3.

Înaintaş întemeietor al PNŢ

Înaintaşul său Dr. Ioan Rațiu (19 august 1828, 4 decembrie 1902) a fost om politic transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost în 1892-1902.

*document semnat de Iuliu Coroianu şi Ioan Raţiu, adresat lui Vasile Lucaciu (arhiva Cluj24)

A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat pe 28 mai 1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania.

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate