Connect with us

Clujul de altădată

VIDEO. Şcoala Ardeleană cinsteşte Şcoala Ardeleană. 11 octombrie, 266 de ani. Exerciţiu de admiraţie

Publicat


Şcoala Ardeleană. Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu. Sunt doar câţiva dintre cei cărora le datorăm mult. Ceea ce suntem.

Mişcare fundamentală pentru români

Editura Şcoala Ardeleană a purces, azi, la un exerciţiu de admiraţie, aşa cum a spus directorul său, Vasile George Dâncu. Un exerciţiu dintre puţinele care au avut loc astăzi. La statuia din Cluj a celor trei principali corifei ai Şcolii Ardelene s-a săvârşit un moment de aducere aminte. Câteva cuvinte, un tricolor, un periplu printre trecători şi cadou o carte. Dacă trecătorii n-au avut răspunsuri, măcar şi-au pus întrebări.

„Astăzi este 11 octombrie, Ziua Şcolii Ardelene. Mă numesc Vasile George Dâncu şi reprezint Editura Şcoala Ardeleană şi am ales acest nume de editură şi încercăm să edităm pe măsura acestei mişcări fundamentale pentru istoria poporului român, Şcoala Ardeleană. Ne-am gândit să facem astăsi, de Ziua Şcolii Ardelene, un exerciţiu de admiraţie, pentru ce a însemnat această mişcare, ce a însemnat pentru noi, românii, această mişcare care porneşte şi ar putea porni din Transilvania”, a spus Vasile George Dâncu.

Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie George Bariţiu al Academiei Române, Cluj-Napoca, a trecut în revistă, la rându-i, importaţa Şcolii Ardelene.

„Şcoala Ardeleană a fost unul dintre pilonii formării şi afirmării naţiunii române în epoca modernă, afirmare care s-a încheiat într-un moment apoteotic la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Fără existenţa acestui curent cultural, ideologic şi politic, nu am fi asistat la mişcarea de renaştere naţională, pe care Revoluţia paşoptistă a consemnat-o şi, cu siguranţă, ar fi fost greu să ne imaginăm parcursul până la 1 Decembrie 1918. Şcoala Ardeleană a avut câţiva reprezentanţi mai bine cunoscuţi, cei care proveneau din mediul blăjan, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu, dar, în acelaşi timp, a avut şi o componentă, dincolo de acest mediu blăjan, greco-catolic, ortodoxă, în zona bănăţeană”, a spus prof. Ioan Bolovan.

Despre

*Pe 11 octombrie 1754 au fost deschise Scolile Blajului – Fântâni ale darurilor – de către Episcopul Petru Pavel Aron, primele şcoli sistematice şi moderne în limba româna din Transilvania. Din anul 2014, 11 octombrie este declarata ,,Ziua Scolii Ardelene”.

*Școala Ardeleană a fost o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia.Teză lor este cunoscută și sub numele de latinism.

*Petru Maior (n. circa1756, Târgu Mureş – 14 februarie 1821, Budapesta), istoric, filolog, scriitor, protopop greco-catolic.

*Samuil Micu (septembrie 1745, Sadu-13 mai 1806, Buda), teolog greco-catolic, istoric, filolog, filosof iluminist, lexicograf.

*Gheorghe Şincai (28 februarie 1754, Mureş- 24 noiembrie 1816), istoric, filolog, traducător, scriitor.

*Ioan Budai-Deleanu (6 ianuarie 1760, Geoagiu-24 august 1820), scriitor, filolog, lingvist, istoric, jurist.

*Romulus Ladea (17 mai 1901-27august 1970), sculptor, profesor universitar la Cluj, autorul grupului statuar al corifeilor Şcolii Ardelene


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altădată

CLUJUL DE ALTĂDATĂ Pe sârmă la 30 m înălțime și la 54 de ani!

Publicat

De

catedrala

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Ieri la orele 1 și 7 seara, publicul clujean a asistat în Piața Catedralei ortodoxe, la un spectacol aproape unic. Sosit de două zile în orașul nostru, profesorul german Strohschneider și-a executat în fața a câteva mii de cetățeni cu răsuflarea tăiată, o seamă de exhibiții gimnastice din genul acelora care îți zbârcesc părul pe cap și-ți scot bășici pe spinare.

Grupurile alegorice de bronz ale Teatrului Național și coșurile palatului Iliescu prin care se termină strada Regina Maria au fost unite printr-o sârmă de grosimea unei frânghii solide, întinsă până la plesnire și <<consolidată>> cu altele mai subțiri, al căror capăt a fost fixat pe pământ cu saci grei de nisip. Distanța de la pământ la sârmă s-a putut aprecia, aproximativ, la 30 m, iar lungimea ei, adică distanța între cele două clădiri unite prin sârmă, la circa 35-40 m.

Sub sârmă, pe tot parcursul și drept <<coeficient de siguranță>> pentru orice eclipsă de-o clipă a nervilor, caldarâmul golaș al străzii plus grilajele de fier, cu țepe nenumărate, care reglementează accesul pe mai multe locuri la intrările teatrului…Pe o astfel de muchie ascuțită dintre ființă și neființă, a ținut profesorul Strohscheneider să-și <<asigure existența de toate zilele>>., săvârșind acte de istețime și bravuri de echilibristică uimitoare.

Omul

Este în vârstă de 54 de ani, are statură mijlocie, mlădioasă ca un corp de panteră, e căsătorit, ba, dacă sunt adevărate șoaptele prinse din valurile mulțimei, are și doi copii. Unii spuneau chiar, că până și soția gimnasticului fantast a asistat, cu credință conjugală de granit la exhibițiile tovarășului său de viață. Și asta – pourl`amour de l`art…

Isprava

Punct la orele anunțate, profesorul îmbrăcat într-o flanelă ușoară își făcu apariția pe acoperiș, la una din extremitățile sârmei. Piața Catedralei gemea, de valurile curioșilor, care au umplut-o până la ultimul loc, ca o corabie de pirați din secolul al XVIII-lea, supra încărcată de pradă.

Apariția <<eroului>> și salutul său de rigoare, adresat într-o românească stricată miilor de gură cască din absolut toate straturile sociale și din toate vârstele, au determinat, ca prin vrajă, o tăcere de mormânt, scurtă pentru un ceasornic cu umblet precis, dar lungă cât un crâmpeiu de eternitate pentru nerăbdarea firească a spectatorilor.

Unul din adjutanți îi oferi atunci <<neamțului pehlivan>> o prăjină lungă de câțiva metri, obiect nedespărțit de profesor în clipele în cari, de dragul pâini, cochetează, conștient cu perspectiva infinit de probabilă de a-și frânge ciolanele. Este unealta cu care, în umblare pe sârmă, își reface echilibrul amenințat…Iată-l imediat pe platformă, iată-l apoi angajat în defileul morții, pășind agale pe sârmă cu o siguranță și cu un calm de parcă ar merge voios să încaseze un câștig de loterie de 10 milioane.

Punctele programului sunt înșirate cu tâlc. Riscul și fantastul lor sporește în progresiune aritmetică. Mai întâiu face pe sârmă o scurtă plimbare, mergând, ca toți muritorii normali, înainte. La al doilea punct, o taie, tot înainte pur și simplu, la fugă, de-ți vine a crede că-l supără, la regiunea șezutului, o muscă columbacă…Dar profesorul nu e mulțumit cu atât. În vreme ce publicului înmărmurit i se lungesc urechile de groază, o zbughește pe sârmă de-a îndărătelea, de parcă – cum s-ar exprima Nea Niță Pitpalac – <<are geam la ceafă să nu se împiedice>>.

Cină gustoasă, dar terifiantă

Dar, din toate exhibițiile, una a pus vârf tuturor. Profesorul s-a simțit la un moment dat, flămând ca un lup. S-a decis atunci să cineze, în toată regula, pe frânghie…A luat cu sine o masă, un scaun, diferite scule și-a pornit iarăși spre mijlocul sârmei. Ajuns la țintă, și-a pus masa, a scos din sertarul ei un prisos de chibrite, lingură, furculiță, cuțit, șezând boerește pe un scaun. Și-a trântit o sfântă de papară acolo sus și-a mâncat cu poftă. Ba, ca îndrăzneala să atingă culmea, a invitat și pe cei de jos la o mică gustare, la un milimetru de ghearele reci ale morții.

Toate ca toate, dar asta a scos publicul din sărite. Tăcerea de mormânt s-a tulburat dintr-o dată; un freamăt de mirare a cuprins toată suflarea. Am înregistrat, la acest punct al programului, în treacăt, exclamări ca acestea: Nemaipomenit! Bravo! Bată-l Maica Precistă! Să știți că-i coada veacului! Al dracului Neamț! Vai de mămulica lui! Doamne ferește pe neam de neamul meu de asemenea gusturi! Dar pehlivanul curajos nici că se sinchisea. Mâncă cu poftă, aprinse și-o țigaretă și începu să-și bălăbănească și picioarele în văzduh…

Jos, miile de spectatori se înghesuiau, se călcau, se striveau literalmente. Un domn care nu mai putea suporta înghesuiala observă atunci, simțind fulgere de durere la bătături: e destul de nebun, ca întreg orașul să înnebunească! Și se smulse furios din cleștele mulțimii, pentru a se îndrepta spre domiciliu.

Mărturisesc, ieșirea aceasta a cetățeanului, m-a cam pus pe gânduri. Știind că oamenii își mai pot câștiga traiul de toate zilele și altfel și că destule riscuri ne pasc zilnic și fără frânghia ucigașă dintre casa domnului Iliescu și Teatrul Național, n-ar fi cazul să zicem: o fi artă – se poate, dar și nebunie berechet”. [„România Nouă”, Anul II, nr.49, Cluj, 4 martie 1934].

felix carte

 

Citește mai departe

Clujul de altădată

„POLITICA e ceva GRAV de tot. Ai în MÂNA ta VIAŢA şi viitorul ŢĂRII tale”. Ionel Brătianu, 94 de ani de la moarte

Publicat

“Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”, spunea Ion IC Brătianu.

“În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor”, mai spunea Ionel Brătianu.

Oare ce ar spune despre politica românească şi despre oamenii noştri politici de acum? Se împlinesc 94 de ani de la dispariţia fulgerătoare a lui Ionel Brătianu. Oare tot aici ar fi fost România dacă mai trăia probabil cel mai mare om de stat pe care l-a avut ţara noastră?

De 5 ori premier

În imagine, două documente semnate de Ionel Brătianu (când era premier şi ministru de război, arhiva Cluj24) şi Ionel Brătianu, alături de ceilalţi membri ai delegaţiilor participante la Tratatul de la Paris, într-o prezentare din revista L Illustration din 10 mai 1919 (arhiva Cluj24). Brătianu este prezentat în imagine la poziţia 25. Ion IC Brătianu i-a cedat locul, în acelaşi an 1919, lui Alexandru Vaida-Voevod. Atât în fruntea delegaţiei române de la Paris, cât şi ca şef al guvernului.

bratianu decret 1

Ion I.C. Brătianu (20 august 1864, 24 noiembrie 1927) a jucat un rol determinant în Marea Unire din 1918, a fost de cinci ori premier, mai mult decât oricine, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe, preşedinte al Partidului Național Liberal. fost unul dintre cei trei băieţi ai lui Ion C. Brătianu.

bratianu decret 2

Este considerat de mulţi cel mai mare om de stat pe care l-a avut România.

Pace, pace…

În urmă cu 102 ani avea loc la Paris Conferinţa de pace care a urmat Primului Război Mondial. În urma conferinţei, România a primit noile granite. Delegaţia României la Paris a fost formată din Ion IC Brătianu, Alexandru Vaida Voevod, Victor Antonescu şi Constantin Angelescu.

Primul a fost şeful delegaţiei, în calitate de prim ministru. Iar Alexandru Vaida Voevod a încheiat misiunea României la Paris. Tot în calitate de premier, după demisia lui Ionel Brătianu, pe 12 septembrie 1919.

Conferința de Pace de la Paris, începută pe 18 ianuarie 1919, a avut ca obiectiv stabilirea noii configurații politico-teritoriale. Au participat 27 de state. România s-a prezentat cu o serie de revendicări care au urmărit, în principal, consacrarea actelor de unire din anul 1918. Dar şi eliminarea tuturor consecințelor războiului, determinate de ocuparea unei părți importante a teritoriului național de către inamic.

Pe 19 ianuarie/1 februarie 1919 șeful delegației române, Ionel Brătianu, a prezentat memoriul „România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale” în care a făcut un larg expozeu asupra conduitei țării în război și a împrejurărilor în care s-a încheiat pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul a cerut recunoașterea internațională a actelor de unire din anul 1918, exprimate în hotărârile de la Chişinău, Alba Iulia şi Cermăuţi.

Delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu nu a avut o atmosferă foarte favorabilă. Premierul a adoptat o atitudine intransigentă în ceea ce privește recunoașterea integrală a Tratatului din 4-17 august 1916, prin care Banatul urma să revină în întregime României.

Au existat divergențe privind minoritățile, România neacceptând controlul internaţional. De altfel, la 2 iulie 1919, Ionel Brătianu a părăsit lucrările Conferinței. Pe 30 noiembrie se constituie un guvern parlamentar sub președinția lui Alexandru Vaida-Voevod.
(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ Aventurile unei fete de ministru la Cluj

Publicat

masina cusut

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

”Cât e de mic Clujul nostru şi totuşi câte tragedii de oraş mare nu se întâmplă în el. Periferiile cu străzile lui strâmpte şi murdare, cu mizerie nesfârşită, de-ar şti să povestească, multe inimi ar încremeni de durere. Acolo, cei mulţi fără nume, plâng şi sufăr, acolo cei mici şi necunoscuţi gem şi se revoltă…

Povestea unei fete de ministru

Unii îi spuneau Mary, alţii Irena, iar cei cari au trăit în nemijlocita ei apropiere o numeau Catinca. Adevăratul ei nume însă nu l-a cunoscut nimeni, pentru că n-a voit să îl comunice. Nici oamenii poliţiei n-au avut norocul să-l cunoască, deşi a trăit la Cluj timp de aproape cinci ani.

Enigma a putut-o deslega un singur om: primul ideal al ei, care a adus-o din Rusia.

Catinca a fost o femee frumoasă, înaltă, blondă, cu ochii mari, albaştrii ca cerul de primăvară, vorbea opt limbi la perfecţie şi nu avea decât 28 de ani. Ea frecventa adesea teatrele, opera, cinematografele.

În elita românească a Clujului era bine cunoscută, căci mulţi tineri îi dădeau târcoale şi-şi cheltuiau bănişorii în societatea ei.

În primele luni de apariţie în Cluj a trăit într-un lux strălucitor. În toate gesturile, în toate mişcările ei puteai citi cu prisosinţă nobleţa în care a fost crescută. Purta în artere <<sânge albastru>>…

Cine a fost Catinca

După prăbuşirea monarhismului rusesc, clasa aristocratică despuiată de bandiţii revoluţionari a ajuns în cea mai neagră mizerie care se poate imagina. Vedeai prinţi transformaţi peste noapte în simpli măturători de stradă ori văxuitori de ghete, vedeai prinţese cerşind un bulgăre de pâine sau vânzându-şi corpul prin casele de destrăbălare.

O parte din aristocraţi şi-au uitat ţara pentru totdeauna, cu ochii uzi şi fără de nădejdi în inimi…

Astfel şi Catinca, odrasla unui fost ministru de interne rus, în prietenie cu un ofiţer român ajuns în captivitate rusească. S-au văzut, s-au plăcut şi au trăit împreună necăsătoriţi mai mulţi ani.

Cum a ajuns la Cluj

Acest prizonier a venit la Cluj în anul 1920, şi-a câştigat ca tot omul sărac o slujbă la stat şi a adus pe Catinca la el.

Dar Catinca avea pretenţii mari, salariul nu prea ajungea pentru satisfacerea tuturor capriciilor unei femei din clasa înaltă şi astfel viaţa familiară a început să şchiopăteze.

Într-o bună zi, fără multă zarvă, şi-a împachetat frumuşel bulengioarele, şi-a părăsit salvatorul şi s-a mutat singură într-o cameră pe care o închiriase pe strada Zapolya 34, de lângă cazarmă.

A lucra nu-i ruşine

Aici a fost prima staţie a decăderii sale morale. S-a ţinut totuşi încă mult timp bine.

Cu degetele sale acul a început să zboare cu îndemânare.

Dacă se întâlneau doi pe stradă şi îşi puneau o întrebare ştiau parcă răspunsul dinainte.

  • Unde mergi frate?
  • La <<Croitoreasa cea frumoasă…>>.
  • Dar tu?
  • Şi eu…

Şi Caterina abea putea face faţă la atâta lucru. Zeci de bărbaţi din elita Clujului îşi făceau de lucru la ea, ba ducându-i cămăşi la cusut, ba mătăsuri albe ca zăpada, batiste şi alte multe albituri.

<<Croitoreasa cea frumoasă>> câştiga bani buni, bani mulţi, până într-o zi când a început să alunece spre a doua staţie a decăderii morale.

Aici însă trenul a mers cu iuţeala fulgerului, remuşcările tot mai rare nu l-au putut opri şi Caterina a căzut în prăpastie pentru totdeauna. Sărmana, ce păcat, era frumoasă şi din neam mare.

Excrocherii de peste 100.000 lei

Am fost să cer relaţii de la proprietarul casei. <<O, domnişor, Caterina vorbeşte multe limbe. El a fost din mare neam. Mie spus toate. Tata lui fost minister de rus…>>.

Mi-a povestit apoi că muncea cu sârguinţă zi şi noapte ca să-şi câştige pâinea de toate zilele. Mi-a spus şi numele câtorva clienţi ai săi – dar nu vreau să comit nici o indiscreţie.

Acum însă în primăvara aceasta, când salcâmii erau albi de floare, când miresmele dulci îi mângâiau cu iubire tâmplele şi părul, în fiecare zi o vedea tot mai abătută.

Se plimba serile orele întregi în lungul străzii singură şi îşi neglija intenţionat lucrul.

Într-o seară am văzut-o cu un domn necunoscut şi de atunci Caterina nu mai venea acasă decât după miezul nopţii. Cutreiera toate crâşmele ordinare de la periferia oraşului în societatea acelui domn şi-şi cheltuia toţi banii câştigaţi cu trudă.

În timpul din urmă n-avea nici bani cu ce să-şi plătească chiria. Decăzuse de tot şi era galbenă ca ceara.

<<Croitoreasa cea frumoasă>> devenise o stafie.

Atunci se hotărî în disperare să amaneteze şi să vândă toate mătăsurile, toate cămăşile şi alte stofe preţioase ci i le aduseseră admiratorii ca să le coasă.

A cauzat astfel o pagubă clientelei sale în valoare de peste 100.000 lei.

Cu banii aceştia s-a aruncat din nou şi mai aprinsă în vâltoarea desfrâului şi a patimei, iar când s-au isprăvit Caterina, pe care n-o mai lega nimic de aceste meleaguri, într-o noapte întunecoasă, cu câteva zile înainte de aceasta, s-a urcat în primul tren care ducea spre Cehoslovacia şi dusă a fost pentru totdeauna.

Păgubaşii au făcut denunţuri la poliţie – dar prea târziu, <<croitoreasa cea frumoasă>> i-a tras pe sfoară…

Ce spune portarul

Spune portarul casei unde locuia, că în noaptea plecării a cântat de mai multe ori o cântare, care se termina cu cuvintele: <<Adio Clujule!>>.

De trei ori a rugat-o el să înceteze cântecul că nu pot durmii chiriaşii. Abia atunci a tăcut. Peste câteva minute a văzut-o deschizând poarta. Avea în mână un geamantan şi era îmbrăcată cu un palton de iarnă.

De atunci nu a mai dat pe acasă.

Autorităţile au început cercetările de urmărire, dar Caterina cine ştie în ce ţară s-o fi adăpostit în vreo colonie de refugiaţiru şi, care îşi povestesc mizeriile şi se mângâie reciproc”. [„Biruinţa”, Anul I, nr.27, Cluj, 21 mai 1926].

felix carte

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

SFÂRŞITUL a venit FĂRĂ de veste. ULTIMA scrisoare. Primul PSIHOLOG de ANIMALE, poet clujean CEAUŞIST. Mihai Beniuc, 114 ani

Publicat

mihai beniuc

“Sfârşitul a venit fără de veste/ Eşti fericită? Văd că porţi inel/ Am înţeles. Voi trage dungă peste/ Nădăjdea inutilă. Fă la fel”. Aşa îşi începe Mihai Beniuc una dintre sensibilele sale poezii, “Ultima scrisoare”. Poezia, redată integral mai jos, este interpretată deosebit de Florian Pittiş. În imagine, o carte a lui Mihai Beniuc şi dedicaţia sa (arhiva Cluj24).

Beniuc, doctorat în psihologie animală

Mihai Beniuc n-a fost doar un poet sensibil. A fost şi un poet proletcultist, a închinat versuri regimului comunist. Aspect de la care i se trage, pare-se, trecerea lui în uitare.

Dar Mihai Beniuc a fost, lucru mai puţin ştiut, şi psiholog, profesor universitar, primul specialist român în psihologie animală.

Mihai Beniuc, poetul

Mihai Beniuc (20 noiembrie 1907, 24 iunie 1988), poet, prozator și psiholog, cunoscut ca poet proletcultist. A fost şi specialist în psihologia animalelor şi profesor la Universitatea din Cluj.

A debutat în 1926, în revista liceului, a participat la cenaclul doctorului clujean Victor Papilian. A fost licenţiat în psihologie, filosofie şi sociologie al Universităţii din Cluj-Napoca, în 1931. În 1934 şi-a luat doctoratul în ştiinţe psihologice, tot la universitatea clujeană.

Teza de doctorat: „Învăţare şi inteligenţă la animale”. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a devenit primul specialist român în psihologie animală şi comparată.

În 1946, Mihai Beniuc s-a căsătorit cu Ema Bresliska. În 1974, ea s-a sinucis, din motive neelucidate.

Animalele „semnalizează”

Una dintre cărţile sale de referinţă ca specialist este”Psihologie Animală”. În carte se ocupă de generalitățile psihicului și comportamentului animal. El face o serie de asocieri între comportamentul celor mai primitive organisme și comportamentul omului și animalelor.

În carte, el arată, printre altele, că animalele nu comunică. Şi foloseşte, în loc, termenul ”semnalizare”.

Ultima scrisoare, de Mihai Beniuc

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.

A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare…”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,

Ce-l ţine candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.

Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate