EVENIMENT
VIDEO. Percheziții la Cluj, într-un dosar de înșelăciune. 31 de persoane au înșelat statul. Prejudiciu de peste un milion de lei
3 mandate de percheziție au fost puse în aplicare miercuri dimineața, într-o cauză penală care vizează comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, participație improprie la fals intelectual si înșelăciune.
Sunt vizate persoane care au încasat, ilegal, pensii mai mari.
VIDEO. Percheziții la Cluj, într-un dosar de înșelăciune. 31 de persoane au înșelat statul. Prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, cu sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic si luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Cluj.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2021- iunie 2022, 31 de persoane fizice, folosind înscrisuri sub semnătura privată, ar fi indus în eroare reprezentanții unei asociații culturale, devenind astfel membri ai asociației iar, ulterior, în perioada ianuarie 2022 – martie 2024, folosindu-se de această calitate necuvenită ce le-ar fi conferit un spor la indemnizația de pensie, în cuantum de 50%, ar fi indus în eroare o instituție.
Prin aceste acțiuni, persoanele în cauză ar fi încasat sume pe nedrept, cauzând astfel un prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EDUCATIE
VIDEO FOTO. Târg de Crăciun la Școala Specială ”Samus” Cluj, cu ciocolată Dubai și decorațiuni confecționate de elevi
Elevii Școlii Profesionale Speciale ”Samus” Cluj-Napoca au prezentat, miercuri, la deschiderea târgului de Crăciun al instituției, dulciuri și decorațiuni confecționate cu mâinile lor, pe care le-au vândut, banii obținuți urmând să fie folosiți pentru diverse activități comune.
Pe mesele aranjate au fost expuse decorațiuni de Crăciun din nuci, lemn, conuri de brad, carton, metal, dar și dulciuri, vedeta fiind ciocolata Dubai, pregătită special de elevii clasei de cofetar-patiser.
Directorul școlii, Gabriel Vâtcă, a declarat că perioada Crăciunului este cea mai așteptată din an, iar la târgul organizat elevii își valorifică potențialul creativ.
”Socializarea în astfel de ocazii ajută foarte mult la integrarea lor socială și profesională.
La târgul de Crăciun sunt implicate toate clasele școlii, iar produsele expuse sunt realizate de elevi, în funcție de calificările profesionale. La patiserie-cofetărie avem dulciuri, preparate de elevi, printre care și vedeta acestei ediții, ciocolata Dubai”, a spus Vâtcă.
Dulciuri și decorațiuni hand-made
Elevii de la specializarea cofetărie – patiserie au pregătit fursecuri și ciocolată Dubai.
”Am preparat un aluat special pentru fursecuri, am pus deasupra ciocolată topită, iar altele sunt cu jeleuri. Îmi place mult la meseria asta să gătesc și să mănânc”, a spus Mario.
Ramona, alături de alți colegi, a gătit ciocolata Dubai: ”Rețeta nu e grea, am curățat fisticul, am tăiat și prăjit cataiful, am pus ciocolată topită. A ieșit foarte bună”.
Alex a confecționat felicitări și decorațiuni pentru târg, din lut, lemn, carton și hârtie, iar o colegă de-a sa din conuri de pin și nuci. ”Decorațiunile se pot agăța în brad sau pot fi puse pe ușă”, a spus eleva.
Raul a confecționat și pictat, împreună cu colegii săi, brăduți din lemn, dar și lumânări și spiriduși.
Banii rezultați, folosiți pentru activități comune
Directorul adjunct al școlii, Teofana Sferle, a precizat că produsele expuse au fost realizate de elevi cu mâinile lor și cu ajutorul maiștrilor instructori.
”Banii rezultați din vânzarea produselor rămân fiecărei calificări în parte – horticultură, tinichigerie, tâmplărie sau cofetărie-patiserie. Este și un fel de educație financiară pentru ei, iar cu banii adunați copiii merg la activități extracuricullare, cum ar fi ieșiri la pizza sau la un film. Le crește stima de sine prin ceea ce fac.
Unii copii investesc banii obținuți în alte produse pe care le vor vinde”, a menționat Sferle.
Diana Sîngerean, de asemenea director adjunct, a declarat la rândul său că târgul de Crăciun va fi deschis la Școala Samus până în 19 decembrie.
”Pe măsură ce se termină produsele confecționăm altele și suntem pregătiți și cu alte surprize în zilele următoare. Sperăm ca din ce în ce mai mulți oameni să treacă pragul târgului nostru”, a spus Sîngerean.
Unul dintre elevii școlii, Edi Silai, a încântat audiența cu un concert de colinde, acesta spunând că este ”nepotul spiritual” al lui Nicolae Furdui Iancu, deoarece sursa sa de inspirație o constituie piesele care i se potrivesc ale cunoscutului rapsod popular.
EVENIMENT
Tot lotul de ciocolată ”Calendar de Crăciun”, RETRAS din magazinele Lidl Cluj. Are gust ”nespecific”
Magazinele Lidl din Cluj au retras din vânzare un sortiment de ciocolată denumit ”Calendar de Crăciun”.
Produsul a fost rechemat de producătorul Millano sp. z o.o. S.K.A.
Tot lotul de ciocolată ”Calendar de Crăciun”, RETRAS din magazinele Lidl Cluj. Are gust ”nespecific”
”Calendar de Crăciun” are cod EAN 590084700578, iar producătorul a rechemat produsele din cauza unei ”modificări senzoriale – gust nespecific, care nu reflectă calitatea și savoarea standard”.
Astfel, din magazinele Lidl au fost retrase toate loturile de calendare de Crăciun livrate. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi returnată, chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
Complexul hotelier Univers T, al cărui acționar unic este Consiliul Județean Cluj, a obținut reclasificarea de la 3 la 4 stele, ocazie cu care și-a schimbat și denumirea în Hotel Univers.
Cu o experiență de circa 40 de ani pe piața HoReCa, Hotelul Univers a finalizat recent un amplu proces de renovare și modernizare a spațiilor și serviciilor, aspect care a contribuit la obținerea a noi standarde de confort și calitate, dar și crearea unei experiențe memorabile pentru oaspeți.
Obținerea clasificării de 4 stele deschide noi oportunități pentru atragerea unui public divers și consolidarea poziției complexului ca punct de reper în domeniul turismului în regiune.
57 de camere complet renovate
Hotelul emblematic al Clujului, cu o poziționare în proximitatea lacului Gheorgheni, dispune de 57 de camere complet renovate, de un centru de conferințe modern și ultra – tehnologizat cu 6 săli de conferințe cu capacități între 10 și 70 de locuri, un amfiteatru cu o capacitate de 300 de locuri, care dispune de o acustică impecabilă.
”Ne bucură faptul că am reușit să reclasificăm acest complex hotelier la un standard superior de confort și calitate a serviciilor, în urma numeroaselor investiții făcute în ultimii ani care au constat în renovarea și modernizarea restaurantelor, a camerelor, a sălilor de conferință și a amfiteatrului”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Amendă MAXIMĂ pentru toaletarea abuzivă a 9 arbori la Cluj-Napoca. Emil Boc: E o bătaie de joc
Două firme care au contract cu Primăria Cluj-Napoca au fost amendate în urma toaletării necorespuzătoare a arborilor la 3 asociații de proprietari.
Amenda a fost anunțată de primarul Emil Boc, vizibil iritat de modul în care au fost sluțiți copacii. Mai mult, Primăria a dispus ca firmele amendate să planteze câte 18 arbori pentru fiecare din cei 9 ciuntiți la ”toaletare”.
VIDEO. Amendă MAXIMĂ pentru toaletarea abuzivă a 9 arbori la Cluj-Napoca. Emil Boc: E o bătaie de joc
Emil Boc a anunțat, miercuri, ”toleranța zero” față de procedurile abuzive și nelegale de toaletare a arborilor din municipiul Cluj-Napoca.
Asta după ce 9 arbori, aparținând de 3 asociații de proprietari au fost toaletați abuziv, pe banii clujenilor. Arborii sunt pe străzile Liviu Rebreanu nr. 60, Băișoara nr. 1 și Albac nr. 23.
”Primăria municipiului Cluj-Napoca condamnă ferm modul necorespunzător în care au fost realizate lucrările de toaletare a arborilor în cadrul a 3 asociații de proprietari din municipiul nostru. Aceste acțiuni reprezintă o batjocură la adresa arborilor, a mediului și o risipă inadmisibilă a banului public”, a transmis Emil Boc.
Arbori ciuntiți cu bani de la Primărie
Toaletările au fost efectuate de firme contractate de primărie, însă rezultatele sunt departe de standardele de calitate cerute de legislație și de profesionalismul așteptat, arată primarul.
”Astfel de practici nu vor fi tolerate în municipiul Cluj-Napoca. Pentru a remedia situația și pentru a preveni pe viitor astfel de incidente, firmele implicate au primit amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 3.000 lei”, a spus Boc.
De asemenea, primarul a dispus plantarea a 18 arbori noi cu baloți, pe cheltuiala firmei, pentru fiecare dintre cei 9 arbori afectați.
Mai mult, lucrările realizate necorespunzător nu vor fi decontate, întrucât acestea ”reprezintă o sfidare la adresa banului public”.
Boc amenință și cu rezilerea contractelor
Primăria a emis și notificări privind rezilierea contractelor pentru firmele implicate, în cazul în care astfel de abateri se vor repeta.
”Solicităm respectarea legii și profesionalism în prestarea serviciilor publice. Banul public trebuie folosit eficient, iar cetățenii orașului trebuie să beneficieze de lucrări de cea mai înaltă calitate. Avem toleranță zero față de abaterile de la legalitate, profesionalism și respect față de mediu. Toți cei care nu înțeleg aceste principii nu își au locul în orașul nostru. Vom continua să monitorizăm cu strictețe toate lucrările publice, asigurându-ne că acestea respectă standardele de calitate și legalitate. Orice neregulă va fi sancționată ferm și prompt”, a mai spus primarul Cujului.