EVENIMENT
VIDEO. Oamenii străzii încalcă legea care INTERZICE FUMATUL în stațiile de autobuz din Cluj. Jandarmeria, un simplu spectator
Stațiile de autobuz din apropierea Gării din Cluj-Napoca au devenit, în ultimele săptămâni, loc de adăpost pentru mai multe persoane fără domiciliu. O parte dintre acestea fumează și consumă băuturi alcoolice chiar în spațiile destinate călătorilor, în ciuda faptului că legea interzice explicit astfel de comportamente în locuri publice.
Imaginile au fost trimise redacției Cluj24 de un cititor revoltat de lipsa de reacție a jandarmilor.
În filmare se vede cum mai multe persoane stau pe băncile din stație, fumează și aruncă resturile pe jos, în timp ce jandarmii doar se uită.
Situația se repetă aproape zilnic, spun locuitorii din zonă, care susțin că locul a devenit nesigur și murdar.
„Nu știu de ce mai scrie fumatul interzis dacă ei sunt scutiți de lege”, a declarat cititorul.
Amenzi pentru persoanele care fumează în stațiile de autobuz
Cluj-Napoca este primul oraș din România care a introdus interdicții pentru fumători în aer liber, respectiv în parcuri și în stațiile de transport public.
Măsura, care a intrat în vigoare pe 13 august 2025, prevede sancțiuni cuprinse între 100 și 500 de lei, aplicate de polițiștii locali.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






