Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Klaus Iohannis propune alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare

Publicat


Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți o conferință de presă după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Acesta a anunțat necesitatea creșterii procentului din PIB pentru apărarea statului, în contextul războiului din Ucraina.

Președintele a precizat că este necesară cretșterea alocării cheltuielilor pentru apărare de la 2 la 2,5% din PIB.

Declarația președintelui Klaus Iohannis.

Dragi români,

Suntem cu toții indignați de atacul brutal al Rusiei împotriva unui stat suveran și independent și nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violență.

Deplângem pierderile de vieți omenești cauzate de un conflict militar fără sens, de neconceput în urmă cu doar câteva zile.

Un lucru este însă evident: indiferent de deznodământul acțiunii militare, există deja un învingător – poporul ucrainean, care a devenit simbolul luptei pentru libertate, simbolul rezistenței împotriva unui invadator. Eroismul și curajul ucrainenilor inspiră și obligă.

Agresiunea rusă a generat o reacție de unitate și solidaritate fără precedent a întregii lumi democratice, a arătat coeziunea și capacitatea membrilor NATO de a reacționa împreună, de a rămâne fermi împotriva unui agresor care riscă să destabilizeze climatul de securitate global.

În același timp, Uniunea Europeană demonstrează din nou că este o mare familie, că împreună suntem mai puternici și că putem găsi soluții chiar și în cele mai întunecate momente.

Apartenența României la aceste două structuri, Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, dublată de Parteneriatul Strategic foarte solid cu Statele Unite ale Americii reprezintă fără îndoială cel mai mare câștig al nostru din ultimii 30 de ani.

Țara noastră a fost implicată substanțial – și rămâne – în toate deciziile care s-au luat la nivel aliat în ultimele zile și acționează permanent pentru a oferi sprijin Ucrainei și cetățenilor săi care caută refugiu în țara noastră.

Le mulțumesc tuturor românilor care sprijină eforturile consistente ale autorităților centrale și locale pentru gestionarea situației refugiaților intrați pe teritoriul României.

Astăzi am decis în CSAT o serie de măsuri după cum urmează:

În primul rând, am decis să intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România.

În contextul general produs de efectele situației de securitate regională este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiați și posibil și cu alte dificultăți. În acest sens, în ședința CSAT, am decis o serie de măsuri de sprijin.

În ceea ce privește contribuția României la efortul comunității internaționale de sprijinire a Ucrainei, am decis astăzi înființarea pe teritoriul țării noastre a unei facilități logistice, un așa-numit hub, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina și către ucraineni.

Totodată, am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiații din Ucraina și a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul țării noastre.

Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acțiuni consolidate ale României pe cel puțin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice:

În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%.

În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile.

Sigur, pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Marcel Ciolacu, mandat larg de negociere din partea PSD. Cinci puncte fără de care PSD nu va intra la guvernare

Publicat

Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a primit din partea Consiliului Politic Naţional „un mandat larg” pentru a negocia cu celelalte formaţiuni pro-europene formarea de majorităţi în Parlament, participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de premier în noul Guvern, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu, citat de Agerpres.

„A avut loc un scurt Consiliu Politic Naţional, în care s-a discutat despre mandatul ce i se va încredinţa domnului preşedinte Ciolacu şi echipei de conducere în negocierile ce vor urma, atât pentru continuarea discuţiilor privind majorităţile în Parlament şi pentru discutarea unei eventuale participări la guvernare.

Au fost foarte multe luări de cuvânt din partea colegilor privind ceea ce s-a întâmplat în alegeri, cum văd dumnealor viitorul, dar plecând de la toate cele discutate domnului Marcel Ciolacu i s-a votat acest mandat larg de negociere. Vom negocia cu absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament, sigur că mandatul include şi solicitarea prezenţei la guvernare având în vedere scorul obţinut de PSD şi obţinerea poziţiei de prim-ministru”, a precizat Lucian Romaşcanu.

Cinci puncte ale PSD

El a subliniat că PSD nu va intra la guvernare dacă nu se obţine acordul celorlalte partide pe cinci puncte, printre care industrializarea României şi reforma statului.

„Am stabilit cinci puncte fără de care PSD nu va intra la guvernare. Acestea sunt: menţinerea ritmului investiţiilor la peste 100 de miliarde de lei anual, creşterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflaţiei şi reducerea impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea preţurilor la gaze, energie şi alimentele de bază, măsuri care se subscriu noţiunii de patriotism economic, continuarea susţinerii mediului privat românesc,

Investalim, Romaliment, Construct Plus, cele care au fost, plus menţinerea pragului la întreprinderile mici şi mijlocii, industrializarea României şi reforma statului, sigur, începând de la un guvern mai suplu şi continuând cu debirocratizarea”, a afirmat acesta

Citește mai departe

EVENIMENT

George Simion (AUR), APEL pentru formarea unui singur bloc suveranist: Veniți în Mișcarea pentru Reconstrucția României

Publicat

aur

Președintele AUR, George Simion, a făcut luni un apel către toate forțele suveraniste, să vină la masa negocierilor pentru a forma „Mișcarea pentru Renașterea și Reconstrucția României”.

„Fac un apel la toți patrioții din această țară, la toți unioniștii, al toți cei care au participat la această bătălie pe care am dus-o în ultimii cinci ani, indiferent ce ne-a separat, indiferent de diferențele dintre noi, e momentul să strângem rândurile.

George Simion (AUR), APEL pentru formarea unui singur bloc suveranist: Veniți în Mișcarea pentru Reconstrucția României

Au existat persoane, au existat partide care au trădat. Vedeți și voi alianța pe care USR a anunțat-o cu PSD. Dacă globaliștii, antihriștii, corupții se adună, este timpul să ne adunăm și noi. Fac apel la fiecare dintre voi să intre în AUR. Sunt disponibil până la finalul anului să port discuții individuale sau în format mai larg, veniți să formăm un singur bloc suveranist.

Veniți în Mișcarea pentru renașterea și reconstrucția României. Veniți în Alianța pentru Unirea Românilor. Știu că am avut multe divergențe sau diferențe, dar fiți oameni și înțelegeți că mai presus de orice trebuie să punem interesul patriei”, a spus George Simion.

„Frați și surori, haideți în AUR pentru a câștiga această luptă”

Liderul AUR a subliniat că partidele suveraniste ar trebui să se alieze în jurul lui Călin Georgescu, candidatul votat de peste două milioane de români.

„Trebuie să oprim această lovitură de stat, trebuie să ne alegem președintele, cel votat de popor, pe Călin Georgescu, nu cel pe care încearcă să îl inventeze unii și alții, respectiv posibil Nicușor Dan. Este timpul să fim uniți prin iubire, prin unire, prin pace. Frați și surori, haideți în AUR pentru a câștiga această luptă”, a conchis George Simion.

Reacția liderului AUR vine în contextul în care alegerile prezidențiale vor fi reluate, după ce Curtea constituțională a anulat întreg procesul electoral. În primul tur al alegerilor anulate, Călin Georgescu a ieșit pe primul loc, cu peste două milioane de voturi. Potrivit unor surse, PNL, USR și PSD vor să vină acum cu alți candidați, iar un nume vehiculat pentru a intra în cursa prezidențiale este Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei. Aceleași surse susțin că Marcel Ciolacu ar putea rămâne premier.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. „U” Cluj – CFR Cluj, 3-2. „Studenții” își ADJUDECĂ derby-ul Ardealului și revin pe primul loc

Publicat

u cfr

Luni seara, pe Cluj Arena, „U” Cluj și-a întâlnit rivala din oraș, pe CFR Cluj, în meciul care încheia etapa a 19-a a Superligii de fotbal. Era pentru prima dată în istorie când cele două echipe se întâlneau de pe locuri de playoff. În tur, „U” a învins în Gruia cu 3-2. Același scor s-a înregistrat și în această seară, „U” subordonându-și adversara la toate capitolele și revenind pe primul loc. Au marcat Masoero (min.51 și 59), Blănuță (min.69), respectiv Louis Munteanu (min.45+2) și Postolachi (min.87).

Echipele de start:

„U” Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van Der Werff, Chipciu – Oaidă, Simion- Thiam, Nistor, Bic – Vladislav Blănuță
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Briz, Ov. Popescu, D. Codrea, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan, Denis Moldovan
Absent: V. Rață (suspendat), Boboc, I. Cristea (accidentați);
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău;

VIDEO FOTO. „U” Cluj – CFR Cluj, 3-2. „Studenții” își ADJUDECĂ derby-ul Ardealului și revin pe primul loc

CFR Cluj: Peter MichaelHindrich – Mogoș, Leo Bolgado, Matei Ilie, Camora – Fica, Djokovic, Ad. Păun – Nkololo, Louis Munteanu, Postolachi
Rezerve: Rareș Gal, Aly Abeid, Fl. Iacob, Graovac, Artean, Keita, Robert Filip, Tachtsidis, Deac, Korenica, Kamara,
Absenți: Simao (suspendat);
Antrenor: Dan Petrescu;

Arbitru: Andrei Chivulete (București) // Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava), Ferencz Tunyogi (Sălaj);
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad) // Asistent VAR: Raul Ghiciulescu (Lugoj);

Niciun derby fără scandal! „Feroviarii” au solicitat o suplimentare de bilete, însă cei de la „U” n-au dat niciun răspuns. În meciul tur, „studenții” au primit 3.000 de bilete în Gruia, acum aceștia le-au dat rivalilor doar 1.400.

Suporterii Universității s-au întâlnit, ca de obicei, în centrul Clujului, de unde au pornit încolonați spre stadion.

u cluj

u cluj

Clujul dacă n-are ceață, își face… Din cauza fumigenelor, primele 15 minute ale meciului s-au desfășurat în pâclă. „U” a dominat din primele minute și a avut o serie de trei ocazii, în min.7 prin Nistor, al cărui șut de la 20m este respins de Hindrich, apoi prin Bic, a cărui șut lovește bara de două ori, fiind apoi împinsă în plasă de Masoero, aflat însă în offside și în min.14 prin Blănuță, a cărui lovitură de cap trece de puțin pe lângă poartă.

CFR n-a avut absolut nicio ocazie, fiind dominată total la posesie. Asta până în ultimul minut al reprizei, când Bic îl lovește cu cotul în figură pe Păun și Chivulete dictează penalty. Louis Munteanu ratează în primă fază, apoi reia în plasă pentru 0-1.

u-cfr

u-cfr

u-cfr

Repriza a doua începe cu „U” atacând în valuri poarta lui Hindrich, CFR mulțumindu-se să apere avantajul. În min.51, Masoero înscrie cu capul pentru 1-1. Același Masoero face dubla în min.59, înscriind pentru 2-1 în poarta unui Hindrich fără reacție la vreunul din goluri. Blănuță duce scorul la 3-1 cu un șut printre picioarele lui Hindrich, în min.69.

În min.83, Postolachi reduce din handicap, 3-2, după o dublă lovitură cu capul în bară.

u-cfr

u-cfr

u-cfr

u-cfr

u-cfr

u-cfr

u-cfr

u-cfr

Cu toată presiunea pusă pe poarta lui Gertmonas, CFR nu reușește să egaleze. „U” învinge cu același scor ca în tur, revenind pe prima poziție a clasamentului. „Feroviarii” nu puteau emite pretenții, jocul lor fiind mult sub așteptări.

Notele Cluj24:

„U” Cluj: Gertmonas 6 – Oancea 6, Masoero 7, Van Der Werff 6, Chipciu 7 – Oaidă 6, Simion 6 – Thiam 6, Nistor 7, Bic 6 – Blănuță 7, Mitrea 6, Ov. Popescu 5, D. Codrea 6, Silaghi 6, Miranyan 6

CFR: Hindrich 5 – Mogoș 5, Leo Bolgado 5, Matei Ilie 6, Camora 5 – Fica 5, Djokovic 5, Ad. Păun 6 – Nkololo 5, Louis Munteanu 6, Postolachi 6, Aly Abeid 5, Tachtsidis 5, Korenica 5, Kamara 4

Foto dronă: Sergiu Răzvan

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO Ferma animalelor, altfel!Albumul Pink Floyd „Animals”, pus în scenă de clujenii de la Speak Floyd, mai ACTUAL ca niciodată

Publicat

animals

Vineri seara am avut de luat o decizie importantă: să stau acasă sau să merg la concertul clujenilor de la Speak Floyd care, cu curajul alegătorului care e convins că știe cel mai bine cu cine să voteze, s-au luat de beregată cu albumul Pink Floyd „Animals” și l-au pus în scenă la Form Space.

Spre bucuria mea, am fost eu și alte câteva sute care n-am regretat această decizie. Considerat unul  dintre cele mai grele albume ever, adică dificil de reprodus din punct de vedere instrumental, Animals a reprezentat provocarea pe care a acceptat-o Sandy Deac & Co. cu naivitatea unui hoștezan care e convins că ridichile la care a folosit bălegar sunt mai bio decât cele din import, că el știe ce-a mâncat vaca și calul furnizor.

animals

Ferma animalelor, altfel! Albumul Pink Floyd „Animals”, pus în scenă de clujenii de la Speak Floyd, mai ACTUAL ca niciodată

Acum vreo trei ani, la o discuție amicală la o „cafea” sau ce-o fi fost, Sandy îmi cerea părerea: de ce să m-apuc, de The Dark Side of the Moon sau de Animals? Cum ultimul era slăbiciunea mea, l-am vrut pus în scenă. „Măi, da’ tu știi cât e de greu ăsta? La cățăi (piesa Dogs) îmi trebuie doi chitariști…” Păi și de ce m-ai mai întrebat, zic eu… „Voiam să fiu sigur că nu-s singurul nebun care s-a gândit la el”, mi-a spus, zâmbind, Sandy.

animals

„Am găsit al doilea chitarist!”

Anii au trecut și, surpriză, într-o zi mă pomenesc cu un mesaj de la Sandy: „Am găsit al doilea chitarist!”. Știam ce înseamnă asta. Animalele intră pe rol. Și iată că vineri am fost la concert ca să văd produsul. Care este al dracu’ de reușit!

Sandy Deac (clape, chitară, voce), Kovacs Laci (chitară), Cipri Cotfas (al doilea chitarist), Tudor „Micuțu” Pop (bass), Edi Raita (clape), Răzvan „Văvă” Rotiș (drms), Gențiana Ganea și Dudu Isabel (voce), pe scurt Speak Floyd, singurul tribute band Pink Floyd de pe la noi, au pus în scenă un show de excepție, apreciat de întreaga audiență.

animals

animals

animals

Albumul original, realizat în 1977 și care s-a vrut un manifest politic al lui Roger Waters, este extrem de actual, din păcate, și azi, dacă e să analizăm climatul socio-politic de la noi, din aceste zile. Inspirat din Ferma Animalelor a lui Orwell, animalele floydiene te duc cu gândul, inevitabil, la prezent. Porci, câini, oi, oameni…

animals

„Copchilu’ ăsta îi mai bolund ca noi”

Porcul zburător de pe coperta albumului n-a mai încăput în club, au fost însă prezente toate animalele în proiecțiile extrem de reușite de pe fundal. Sonorizarea a fost excelentă, supravegheată cu un ochi critic de Ovidiu Buhățel. Despre instrumentiști, le o kalap, cum s-ar zice, adică  jos clopul! Surpriza plăcută (pentru că pe veterani îi știam deja) a fost Cipri Cotfas. După concert, Sandy mi-a  zis: „Copchilu’ ăsta îi mai bolund ca noi. El a fost driverul proiectului…” Flăcăul a trecut cu brio examenul, mă refer la partea de chitări din Dogs. Bineînțeles, sprijinit de inegalabilul Laci.

Pe lângă Animals, n-au lipsit piese de pe Wish You Were Here, The Dark Side of the Moon și The Wall. La piesa Mother, mai exact la pasajul cu „Mother should I run for president/ Mother should I trust the government”, un NU urmat de huiduieli din partea publicului au colorat atmosfera.

„Ne-am dorit de multă vreme să lansăm albumul „Animals” al celor de la Pink Floyd, dar era nevoie de 2 chitariști și nu am putut începe munca până nu l-am cooptat pe Cipri Cotfas lângă Kovacs Laci, ca să ducă misiunea la bun sfârșit. Deși mai ermetic și foarte greu de interpretat, norocul nostru că, ideatic vorbind, lansarea materialului s-a produs într-un moment care se potrivește cel mai bine situația politică și socială pe care o descrie albumul. Deci, am avut mingea la fileu…”, spune Sandy.

animals

Speak Floyd a testat Animals pe publicul clujean, un fin cunoscător al genului. Dacă e să ne luăm după reacțiile post-concert, experimentul a reușit. Dar ei nu se vor opri aici. Mai au o temă de casă dificilă… Răbdare! Nu dau încă pe goarnă. Savurați Animals cât e cald!

Foto/ Video: Speak Floyd

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax