Connect with us

EVENIMENT

VIDEO: George Simion povesteşte cum a lipit afişe pentru Nicuşor Dan. „Apoi l-au împachetat”

Publicat


YouTube video

George Simion, liderul AUR şi fost candidat la prezidenţialele din mai 2025, când a pierdut finala cu Nicuşor Dan, i-a povestit lui Florin Danciu la podcastul „Contraste” că în 2012 i-a făcut campanie actualului preşedinte, care concura atunci la primăria capitalei. În aceeaşi perioadă, Nicuşor Dan şi George Simion organizau mitinguri împreună pentru diferite cauze civice. 

„Eram în liceu, apoi în facultate şi m-am implicat în multe cauze civice pe care le-am considerat drepte: pentru Basarabia, pentru Roșia Montană, pentru patrimoniu, pentru arhitectura Bucureștiului. Pe unele din ele, sigur că ne-am sincronizat și ne-am intersectat cu Nicușor Dan, care în viziunea grupului din care făceam parte, grupului de prieteni și formelor asociative din care am făcut parte, reprezenta o soluție pentru patrimoniu din București. Am făcut mitinguri împreună”, spune Simion.

„L-AM CONSIDERAT O SOLUŢIE”

Preşedintele AUR îşi aminteşte că a pus mâna la propriu în campania din 2012 a lui Nicuşor Dan, când a lipit afişe prin Bucureşti pentru a-l ajuta să obţină funcţia de primar general al capitalei.

„El vine dintr-un grup civic București, apoi și-a făcut Asociația Salvați Bucureștiul. Apoi, în 2012, l-am considerat o soluție pentru Primăria Capitalei. A luat 9%. Adică l-am și susținut. I-am lipit afișe. Am participat la conferințe împreună. Și după aceea, senzația mea confirmată de lucruri concrete a fost că Nicușor Dan a fost, ca să fiu delicat, împachetat”, mai spune Simion.

Nicusor Dan si George Simion miting in 2012

George Simion împreună cu Nicuşor Dan (în stânga), la un miting în 2012. Foto: blogul lui George Simion, articolul „Nicuşor Dan, primar pentru Bucureştiul meu„.

ACUM ÎL COMPARĂ CU IOHANNIS

Simion susţine că Nicuşor Dan s-a îndepărtat de grupurile care l-au susţinut şi inclusiv de el.

„Era într-o bulă în care nu mai ajungeai la el și lucrurile au avansat până la momentul în care el, ca primar al Bucureștiului, nu mai vorbea cu nimeni. Decât cu Matei Păun. (…) Și astăzi el a ajuns președintele României, care are PSD-ul ca partid de guvernământ și nu va face nimic decât să distrugă speranțele românilor așa cum a făcut-o și Klaus Iohannis”, proroceşte fostul candidat la prezidenţiale.

Sursa foto deschidere




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate