Bruxelles Expres
VIDEO George Simion (AUR) la Bruxelles: Mișcarea woke tocmai a murit. Dumnezeu s-o odinească-n pace și nimeni să nu o mai învie!

Mișcarea suveranistă europeană a primit un imbold consistent odată cu alegerea și confirmarea ca președinte al SUA a lui Donald Trump. Am văzut asta marți și miercuri la Bruxelles, la Parlamentul European – inima progresismului, cum zic suveraniștii – unde, în organizarea Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a avut loc a doua ediție a conferinței MEGA, adică Make Europe Great Again, sloganul adaptat al Trump-ismului global.
Căci asta își propun suveraniștii noștri: să facă Europa măreață din nou prin revenirea la valorile tradiționale ale religiei creștine, familiei și competiției libere capitaliste, oprirea migrației, creşterea natalității, debirocratizare și simplificare a stufoaselor regulamente și proceduri europene, ca să enumerăm doar câteva dintre principiile pentru care luptă.
Deocamdată, suveranismul european, precum cel românesc se pare, mai are, pe lângă Conservatorii și Reformiștii Europeni – unde pe lângă AUR, mai sunt reprezentate partidul Giorgiei Meloni, premierul Italiei și partidul Lege și Justiție al puternicilor conservatori polonezi, grupul Patrioților pentru Europa dominat de Viktor Orban și Marine Le Pen și grupul Europa Națiunilor Suverane din care face parte AfD-ul german.
Cu toții au avut reprezentanți la Conferința MEGA, valul ridicat de alegerea lui Trump pare a mobiliza coagularea suveranismului de pe continent. De altfel, s-au transmis și primit mesaje de la și spre celelalte doua ramuri ale suveranismului.
Dialog cu Simion
Mi-a plăcut energia din sala unde a avut loc conferința, determinarea participanților și entuziasmul vorbitorilor. Prin aceste trei grupuri din Parlamentul European – care împreună depășesc grupul, cel mai numeros, al popularilor europeni (PPE) – administrația Trump posedă deja o treime din Europa!
La finalul conferinței MEGA de la Bruxelles am avut un dialog cu președintele AUR, George Simion, vicepreședinte al ECR și principalul organizator al acesteia, moderat de jurnalistul Mircea Sime. Prin aceasta am pus bazele parteneriatului dintre Cluj24.ro, Clujlive.ro și televiziunea Clujlive TV.
Mai jos, redăm câteva dintre afirmațiile/opiniile lui George Simion din timpul emisiunii realizate în extraordinarele spații ale centrului media din Parlamentului European. (Florin Danciu)
Să vină Trump peste ei
„Unii s-au supărat că vine Trump peste ei și ar fi bine să vină Trump peste ei, că prea făcură de rușine toate instituțiile europene.”
„Uniunea Europeană a fost creată ca o alianță de state suverane și ca un spațiu de liberă circulație a mărfurilor și a persoanelor, care a asigurat pacea pentru foarte mulți ani și care a asigurat bunăstare. Acolo vrem să ne întoarcem!”
„Prietenul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (grupul poltic din Parlamentul European din care face parte AUR n.a.) este Javier Milei, un libertarian care face schimbări majore în Argentina și, în opinia mea, face ceea ce trebuie, adică ușurează bugetul Argentinei, ușurează aparatul administrativ și lasă piața liberă.”
Forță în PE
„Am reușit la această conferință (MEGA – Make Europe Great Again) să aducem membri și din celelalte grupuri. Sunt prietenii noștrii și ne-am dorit în următoarele etape să adunăm toți conservatorii, toți suveraniștii într-un singur grup. Lucrul acesta funcționează deja la nivelul Consiliului Europei, la adunarea parlamentară a Consiliului Europei, unde formăm o singură familie și un singur grup.
Noi, dacă ne-am adunat aici, în Parlamentul European, am reprezentat prima forță. Păi numai grupul lui Victor Orbán are 80 de europarlamentari, noi avem 70!”
AUR, cu Călin Georgescu
„Poziția AUR este foarte clară. AUR susține Călin Georgescu. În primul și în primul rând pentru că aceasta a fost voința românilor, exprimată prin vot, în primul tur al alegerilor și cu siguranță ar fi câștigat turul 2.
Nu acceptăm alegerile din mai ca un pas democratic și constituțional. Alegerile au fost anulate irațional, ilegal, neconstituțional. Însă vom folosi orice pârghie avem la îndemână pentru a reveni la cursul democratic și la cursul constituțional al țării.”
”Ce facem dacă dl. Georgescu va fi eliminat din cursă, de către CCR, cu puţin timp înainte de alegeri? Este o întrebare cât se poate de pertinentă și acest scenariu este cât se poate de actual, pentru că dacă ei au anulat niște alegeri pot foarte bine să nu lase un candidat, care nu are drepturile electorale interzise, să nu-l lase să candideze.
Și un criminal, odată ce îi dă de gustul sângelui, devine criminal în serie și va repeta crima. Asta se întâmplă și cu membrii Curții Constituționale și cu cei care au capturat statul. Pentru situația asta avem un plan B, un plan C, un plan D!”
Întoarcerea la popor
„Dacă dl. Georgescu va fi președinte sigur că nu va rămâne guvernul Colacu!. Sigur că vrem să ajungem la alegeri democratice, la alegeri libere, la alegeri anticipate și vrem ca viitorul președinte să aibă o majoritate parlamentară care îi permite să-și implementeze programul și care să fie stabilă.
Actuala formulă de guvernare a fost votată la o diferență de șapte voturi. Deci, cu siguranță nu este o guvernare stabilă. Trebuie să ne întoarcem la popor. Eu cred că bune, rele deciziile poporului trebuie implementate.”
„Trăim într-un stat capturat, într-un stat polițienesc. Și îmi pare rău că la 35 de ani după momentul 1989, noi trebuie în continuare să cerem alegeri libere și democrație!”
Ponta, susținut de RTV
„Eu cred că Victor Ponta este un independent susținut de România TV, de patronatul România TV. Acesta este și motivul atâtor atacuri la adresa mea. Înțelegem o politică editorială. E cumva ciudat că anul trecut eram candidatul românilor și acum sunt candidatul lui Soros.
Dar ce ne interesează pe noi este că refacerea USL nu mai poate fi adusă în actualitate. Probabil asta intenționează ei. Mai degrabă au exportat dușmăniile, certurile dintre cei doi lideri din acel moment ai USL-ului. Domnul Ponta spune că el candidează ca să-l contra-candideze pe Crin Antonescu. Dar ambele variante sunt un fel de ciorbă reîncălzită. Nu cred în ele. Ei și-au trăit traiul și-au mâncat mălaiul, cum zic românii.”
Nicușor Dan în turul 2
„Klaus Iohannis, pe de o parte, grupuri din jurul lui Florian Coldea, pe de altă parte, îl vor împinge pe Nicușor Dan în turul 2. PNL-ul va face exact ce au făcut și pe 24 noiembrie, adică își vor trânti propriul candidat, chiar dacă provine din rândurile PNL-ului, un fost președinte al partidului, și vor da votul lui Nicușor Dan. Pe schema patentat pe 24 noiembrie, când și-au trădat președintele și au dat votul Elenei Lasconi!”
„Trebuie să transmitem un mesaj că, într-adevăr, limba oficială de comunicare cu administrația Trump va fi limba engleză. Dar trebuie să aibă și niște elemente de trumpism pe care trebuie să le cunoască, să le adopte și să mai renunțe din acest progresism violent și la ideologia neomarxistă adoptată la nivel de religie aici, la Bruxelles.”
Mișcarea woke a murit
„Vedem reacțiile populației, a oamenilor simpli față de multe din televiziunile care au promovat restricțiile din timpul pandemiei, care au promovat woke-ismul. Și din păcate pentru ei și pentru CNN la nivel internațional, mișcarea woke tocmai a murit. Dumnezeu să o odinească în pace și nimeni să nu încerce să o învie!”
„Eu cred că Transilvania este un punct cheie pentru Țara Românească și în capitala Transilvaniei nu pot să mă simt decât ca acasă. Mă bucur că și alții fac acest lucru și sper să gândim viitorul proiect european exact din inima Transilvaniei de la Cluj.
O vom face asta și vă promit că în curând acești lideri europeni, pe care i-ați văzut aici și sper și că reprezentanții maghiari, să vină împreună și să avem o reuniune similară la Cluj.”
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






