Connect with us

EDUCATIE

VIDEO FOTO. Transylvania MEP: prima SIMULARE a Parlamentului European pentru elevi la Cluj-Napoca

Publicat


Transylvania Model European Parliament a avut premiera vineri, începând cu ora 16:00, în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, continuând să se desfășoare și în următoarele două zile în incinta Facultății de Business. Participarea elevilor a fost liberă, iar proiectul a stârnit un interes considerabil.

O inițiativă a educării politice în rândul tinerilor

„Ne dorim ca toți participanții să învețe cât mai multe și să conștientizeze importanța votului – chiar dacă procentajul de vot este momentan destul de mic în România, cu ajutorul acestor evenimente va putea să crească,” ne spune Ioana Drânda, co-fondatoarea Transylvania MEP. În aceași notă, partenera ei, Iarina Man, are o viziune pozitivă asupra creșterii interesului politic în rândul tinerilor: „Cred că interesul tinerilor vizavi de politică va crește din ce în ce mai mult mai ales pentru că în ultimii ani acest subiect este tot mai promovat și mediatizat în rândul lor”.

simulare

VIDEO FOTO. Transylvania MEP: prima SIMULARE a Parlamentului European pentru elevi la Cluj-Napoca

Iarina și Ioana, eleve în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj Napoca, si-au descoperit pasiunea pentru politică și educație civică încă din anii anteriori, odată cu participarea în Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni, proiect inițiat dintr-o nevoie vizibilă de a aborda o deconectare între tineri și Uniunea Europeană.

Astfel, motivate de dorința de a răspândi importanța politicii Parlamentului European și de a crește nivelul de conștientizare al tinerilor asupra problemelor europene, cele două organizatoare au reușit să pună în desfășurare un eveniment care să inspire și să informeze noile generații.

simulare

simulare

Dezbateri pe probleme sociale, economice și politice

În cadrul proiectului, participanții au avut ocazia să se înscrie în următoarele comisii: FEMM – „Accesul tinerelor femei la sănătate reproductivă și educație sexuală” ; DROI – „Drepturile refugiaților și migranților în Mediterană” și ECON – „Criptomonedele: mijloc de libertate sau principalul susținător al organizațiilor criminale”.

Dezbaterile se desfășoară după modelul celor din Parlamentul European, oferindu-le tinerilor oportunitatea de a experimenta procesul legislativ și de a propune soluții la probleme actuale, exprimându-și opiniile în mod liber. Experiența le oferă, astfel, o imagine reală asupra rolului și funcționării Parlamentului European, precum și asupra impactului pe care schimbările politice îl au în viața lor.

simulare

simulare

Întrebat despre experiența sa după o zi de la începerea proiectului și despre așteptările cu privire la zilele următoare, Bogdan Baciu, elev de clasa a XII-a care intenționează să-și continue studiile în cadrul Facultății de Relații Internaționale, ne spune: „Mi-a plăcut foarte mult faptul că această inițiativă e condusă numai și numai de tineri, iar așteptările mele sunt acelea de a vedea un debate productiv între delegați și de a afla cum percep tinerii soluțiile care se caută în astfel de concesii”.

Asemenea lui Bogdan, și Mălina Barta își dorește să urmeze pe viitor o carieră în diplomație: ,,De anul trecut am început să fiu foarte atrasă de politica Uniunii Europene, când am avut ocazia prin intermediul unui program EPAS să ajung în Parlamentul European la Strasburg, iar acum știu că aș vrea să continui pe acest domeniu”.

Programul educativ „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) își propune să îmbunătățească cunoștințele tinerilor despre Europa și democrația parlamentară europeană. În cadrul acestui program, elevii și cadrele didactice sunt informați despre drepturile și oportunitățile oferite de cetățenia europeană, precum și despre rolul important al Parlamentului European în procesul decizional al UE.

simulare

Proiect organizat de tineri pentru tineri

O parte considerabilă a elevilor din consiliul de organizare studiază, de asemenea, în școli care activează în cadrul programului EPAS, iar dispunând astfel de o anumită pregătire politică au reușit să pună bazele unui proiect de succes.

Din echipa de coordonare fac parte, astfel, Iarina Man și Ioana Drânda (co-fondatoare), Irina Șușcă (coordonatorul departamentului IT), Park Temin (coordonatorul departamentului media), Olivia Bulzan (coordonatorul departamentului financiar) și Daria Moșoiu (coordonatorul departamentului de comunicare).

O implicare semnificativă a avut și ,,the academic team” unde le găsim pe Miruna Ursache (secretar general) și Andreea Gruescu (secretar general adjunct), precum și pe Renata Tothăzan (președintele Adunării Generale) și Anelisse Preda (președinte adjunct al Adunării Generale). Pe lângă echipa de coordonare și cea academică, un rol esențial în succesul proiectului l-au avut și șefii celor trei comisii: ECON – condusă de către Codrin Lenghel și Petra Erdelyi ; DROI – condusă de Olivia Bulzan și Daria Ciufudean și FEMM – condusă de Maya Ionuțaș și Teodora Pisc.

simulare

Nicu Ștefănuță – o voce importantă pentru generația tânără

Spre finalul serii, tinerii au avut plăcerea de a participa la un discurs al europarlamentarului Nicu Ștefănuță, în care acesta le-a împărtășit nu doar experiențele sale profesionale, ci și lecții valoroase și sfaturi practice din parcursul său, oferindu-le perspective inspirate care să contribuie în alegerea drumului lor profesional: „În sala aceasta se găsesc viitori europarlamentari, miniștri, consilieri, juriști sau diplomați internaționali”.

Pentru Cluj24, europarlamentarul susține că învățarea a cât mai multor limbi străine ar putea să îi ajute considerabil pe cei care doresc să activeze într-o astfel de carieră deoarece „o limbă învățată diferă de experiența pe care o ai când ești ajutat de un traducător – căci limba nu este doar o cunoștiință, este și un vehicul cultural”.

simulare

„Multe aptitudini se învață”

Întrebat, totodată, cum ar putea fi mai bine educați cetățenii tineri cu privire la politică, acesta încurajează cât mai multă implicare activă: „Mersul la vot și interesul cu privire la anumite campanii locale sunt doar câteva dintre aspectele care te pot face să întelegi mai bine anumite lucruri și să iubești acest domeniu”. Iar cu privire la beneficiile implicării într-un eveniment ca Transylvania MEP, susține că este „un proiect serios în care reușești să înveți o meserie – înveți cum se negociază, cum câștigi un argument, dar și cum ajungi la un compromis… Multe aptitudini se învață.”

Încă de la alegerile europarlamentare, Ștefănuță a devenit un model de conduită morală și de inspirație profesională pentru generația tânără din România, prin angajamentul său neclintit de a se adresa problemelor și provocărilor cu care se confruntă această categorie de vârstă. Astfel, el s-a remarcat de-a lungul timpului prin promovarea activă a drepturilor în rândul tinerilor și a valorilor progresiste în România, aducând în prim-plan subiecte de interes major precum sănătatea mintală, drepturile comunității LGBTQIA+, dreptul la avort și educația sexuală.

Ștefănuță nu doar susține aceste valori în mod constant, ci și își dedică activitatea pentru a crea un mediu politic mai incluziv, favorizând dezvoltarea unei noi generații de lideri conștienți, motivați să contribuie activ la progresul țării și al Uniunii Europene.

simulare

Transylvania MEP: O premieră educativă pentru tineri, dedicată înțelegerii politicii europene și formării viitorilor lideri

Așadar, Transylvania MEP a reprezentat un pas important în educarea politică a tinerilor din România, oferindu-le acestora oportunitatea de a înțelege mai bine cum funcționează Parlamentul European și cum pot contribui la schimbările sociale, economice și politice.

Bianca Matei




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate