CULTURA
VIDEO FOTO. S-a redeschis ROCK ACADEMY, locul unde Costi Cămărășan, fondatorul trupei Compact, îi învață muzică pe clujeni
Vineri seara s-a redeschis, la Cluj-Napoca Rock, Academy, școala de muzică înființată de fondatorul formației Compact, Costi Cămărășan. La inaugurarea noului spațiu, de pe strada Lutoasă, numărul 12, a fost prezentată atmosfera din complexul de studio-uri de către echipa sa.
„Am reluat proiectul Rock Academy după o pauză de 3 ani, pentru a promova, în continuare, pentru cei dornici – în special copiii – fenomenul rock. Promovăm ideea de a-și găsi o ocupație, astfel încât să se familiarizeze cu un instrument și să formăm, ulterior, mici trupe”, spune cântărețul, pentru Cluj24.
Rock Academy este locul în care oamenii de orice vârstă pot veni să aprofundeze muzica, atât la nivel teoretic, cât și practic.
Un loc în care micii muzicieni se pot simți ca acasă, indiferent de unde sunt
„Infrastructura muzicală e asigurată”, punctează Cămărășan.
Spațiul de pe strada Lutoasă este asemenea unei case de artiști, având camere dedicate chitariștilor, toboșarilor, pianiștilor, nefiind neglijați nici cântăreții vocali. În total, sunt 5 încăperi.
Cu alte cuvinte, complexul de studio-uri este dotat atât cu instrumente muzicale, cât și cu alte echipamente necesare actelor artistice.
„Cei interesați nu au nevoie decât de talent și ambiție”, completează coordonatorul.
Cum decurg ședințele
Cursurile au loc individual, acoperind esențialul teoriei muzicii și practica.
„Sunt un prieten pentru cursanți, nu fac abuz cu teoria muzicală”, precizează Cămărășan.
În funcție de nivelul fiecăruia, se vor forma, cu timpul, trupe.
„Contează și dacă membrii sunt compatibili ca gusturi. Dacă trec cu bine de neînțelegerile specifice grupurilor muzicale, înseamnă că pot ajunge mai departe”, explică artistul.
Proiectul durează 3 ani, astfel că cei dornici să-și aprofundeze latura artistică au suficient timp la dispoziție pentru a exersa. De obicei, o zi de cursuri durează 4-5 ore.
Cursanți de la mic la mare, de la familii la trupe competitive
Deși vizează copiii, în mod special, Rock Academy se adresează oamenilor de orice vârstă care își doresc să își pună bazele în materie de muzică.
„Este un punct de plecare serios, care îi va ajuta mai târziu, dacă vor să rămână în domeniu. Am avut, în ediția trecută de Rock Academy, o familie înscrisă la cursuri.
Soția cânta la tobe, iar soțul și copilul la chitară”, notează Cămărășan.
Potrivit spuselor sale, au fost situații în care a descoperit mari talente: 5 trupe formate sub coordonarea sa au ajuns în semifinalele „Românii au Talent”.
Un loc pentru rock, blues, jazz, pop și multe altele
Pentru ca randamentul să fie maxim, Cămărășan e de părere că flexibilitatea e elementul cheie dat fiind că, fără să se plieze pe gusturile cursantului, nu-l poate determina să continue.
„Spre deosebire de numele proiectului, genurile muzicale abordate sunt foarte diverse. Este în beneficiul oamenilor să învețe ceea ce le place, altfel plătesc degeaba”, consideră cântărețul.
Pentru 4 ședințe, prețul este de 400 de lei.
„Nu căutăm să transformăm Rock Academy într-o sursă de venit principală. Noi vrem să facem în așa fel încât să rămână ceva după noi, muzical vorbind”, adaugă el.
Profesori pentru fiecare, noi locuri de muncă
În prezent, sunt 6 mentori la percuție, dintre care 2 sunt foști elevi de-ai săi. Costi Cămărășan predă chitara, alături de Tudor Runcanu.
Orele de canto sunt cu Sofia Mărculescu, o absolventă clujeancă a unui liceu de muzică, licențiată și în psihologie.
Sânziana Țârc predă pian, Erik Forro și David Kiss tobe și percuție, iar pe lângă chitară, bass-ul e specialitatea lui Petru Andrei.
Alex Macarie e producător și DJ, iar Nadine se ocupă de PR și marketing.
„În acest fel, oferim și un loc de muncă muzicienilor pricepuți”, menționează Cămărășan.
Mai multe informații despre Rock Academy se pot găsi pe pagina oficială de Facebook.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Premieră la alegerile prezidențiale. STS: Rezultatele votului, în timp real, după închiderea secțiilor de votare
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat lansarea unei noi funcționalități a site-ului prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidențiale de duminică. Astfel, pentru prima dată vor fi prezentate centralizarea voturilor și grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de vot.
„Astfel, toți cei interesați vor putea urmări centralizarea voturilor și o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de votare.
Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată, vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obținute de către candidați, pe măsură ce președintele și membrii secțiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate”, se arată într-un comunicat al STS, citat de Mediafax.
Hartă interactivă
Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afișarea rezultatelor: în funcție de candidat, județ sau localitate, pe țară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre.
De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezența alegătorilor în secțiile de votare, fotografiile proceselor-verbale și alte date de transparență.
Atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât și site-ul voting.roaep.ro vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.
Zeci de mii de persoane instruite
„STS asigură suportul IT&C pentru buna desfășurare a proceselor electorale și a instruit personalul desemnat de către AEP să utilizeze aplicațiile și sistemele informatice.
De asemenea, echipele de specialiști ai STS sunt pregătite să intervină pentru remedierea unor situații de natură tehnică și să răspundă adecvat la evenimente de securitate cibernetică, precum și pentru a acorda asistență personalului din secțiile de votare, premergător și pe timpul alegerilor”, transmite STS.
Instituția a precizat că pentru alegerile prezidențiale și parlamentare a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secțiile de votare.
EVENIMENT
Expert în Cybersecurity NTT DATA România: Securitatea cibernetică trebuie IMPLEMENTATĂ, cu sau fără ajutorul AI
La Forumul de Securitate Cibernetică în Energie, desfășurat recent la Cluj-Napoca, specialistul NTT Data, Cătălin Pătrașcu a declarat că trebuie să trecem la acțiune, făcând referire la implementarea măsurilor de securitate cibernetică, mai ales pentru că în ultimii șapte ani au apărut legi care reglementează acest domeniu, atât directive europene, cât și legislație la nivel național.
El recomandă crearea unor noi structuri, mai ales că există deja bugete alocate, astfel că în următoarea perioadă să fie construită o arhitectură de securitate în fiecare companie și denumită o singură persoană care să răspundă atunci când vine vorba de securitate cibernetică.
Expert în Cybersecurity NTT DATA România: Securitatea cibernetică trebuie IMPLEMENTATĂ, cu sau fără ajutorul AI
Pătrașcu a mai observat că în timpul unor audite, care au fost realizate deja, în multe companii nu era clar cine răspunde de securitate. În țările mai avansate, spune el, există răspundere în scris pe orice document, dacă un sistem se implementează sau nu, dacă există un anumit risc, iar cineva din top management semnează pentru securitate.
”Asta ar fi prima măsură, cu sau fără AI, asta ar trebui făcut!”, a declarat Cătălin Pătrașcu.
Orice companie are la îndemână soluții cibernetice pe piața liberă
Reprezentantul NTT DATA a mai declarat că securitatea cibernetică trebuie să pătrundă la toate nivelurile, prin implementarea unor soluții, nu doar prin emiterea unor legi și a unor structuri.
„În ceea ce privește cybersecurity-ul, totul este reactiv”
„Nu se poate cumpăra securitatea cibernetică direct, ci se pot cumpăra niște soluții, care trebuie puse într-un proces continuu. Orice fel de companie, indiferent de mărime, poate să implementeze și are la îndemână soluții cibernetice pe piața liberă, adecvate pentru cheltuieli, ori riscuri. Avem directiva NIS în România, dar multe companii spun că nu și-o permit. Un exemplu ar fi că, există cinci companii care împart un IT-ist, nici măcar un departament întreg, apoi vine directiva NIS, care le spune că trebuie să aibă un responsabil, sisteme, proceduri, iar aceste lucruri nu sunt rezolvate.”, a mai spus Pătrașcu.
Liderul departamentului de consultanță în securitate cibernetică a mai afirmat că AI-ul ajută la rezolvarea acestor lucruri, dar trebuie să construim sănătos, iar asta însemnă că business-ul trebuie să ajungă la o situație similară cu securitatea caselor și familiilor proprii.
„Am văzut că, în ceea ce privește cybersecurity-ul, totul este reactiv. Companiile, odată ce sunt atacate, se grăbesc să investească, dintr-o dată se găsesc bugete, imediat există bani pentru asta, dar până atunci nu! Nu este atât de complicat, nici pentru persoanele fizice. Există soluții, dar trebuie doar gândite și implementate”, a conchis Cătălin Pătrașcu.
EVENIMENT
Senator Răzvan Ciortea (PSD Cluj): Lansez campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi”, de prevenire a consumului de droguri
Senatorul PSD Cluj, Răzvan Ciortea, organizează joi, 21 noiembrie, la ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi”. Această inițiativă este mai mult decât un eveniment- este un angajament comun de a neproteja tinerii și familiile de pericolul tot mai prezent al consumului de droguri.
”Această problemă nu este doar despre statistici, este despre vieți reale, despre familii care au nevoie de sprijin și despre comunități care pot deveni mai puternice prin solidaritate și acțiune.
Adolescența este o perioadă plină de provocări, iar în aceste momente critice, un simplu „sunt aici” poate schimba destine. Nu e nevoie de judecată, ci de sprijin, înțelegere și deschidere. Noi, ca părinți, educatori și membri ai comunității, avem responsabilitatea de a le fi aproape și de a le arăta că există soluții și speranță
Campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi” vine cu un program concret, structurat în trei direcții esențiale, pentru a răspunde nevoilor familiilor, tinerilor și comunității noastre:
1. Consultanță și terapie gratuită pentru familiile tinerilor consumatori, sesiuni de informare și conștientizare și înființarea unui centru non psihiatric de tratament, în parteneriat cu Narconon Sud Europa și alți specialiști în domeniu.
2. Programe de informare și conștientizare cu privire la pericolele reale ale consumului de substanțe care creează adicții în toate instituțiile de învățământ din țară, programe de sprijin și workshop-uri care au ca invitați persoane cu expertiză profesională recunoscută în domeniul adicțiilor.
3. Sporirea siguranței în școli, printr-un program anti-bullying și prin parteneriate încheiate cu autoritățile publice locale: multe studii demonstrează că există o corelație directă între bulliyng și consumul de substanțe interzise”, a spus Ciortea.
Un viitor mai sigur și informat pentru tinerii noștri
”Dragi clujeni, această campanie nu este doar despre prevenție – este despre speranță, sprijin și construirea unui viitor mai bun. Adolescenții noștri au nevoie de noi, iar noi, ca societate, avem datoria să le oferim șansa de a-și atinge potențialul, fără să fie împovărați de capcanele consumului de droguri.
Astfel, le putem arăta că, indiferent de situație, îi susținem și suntem alături de ei în lupta lor pentru un viitor mai bun. Să ne amintim că, uneori, un simplu „sunt aici” poate face minuni.
Vă invit să fiți alături, joi, 21 noiembrie, la ora 15:00, pentru a găsi împreună soluții și pentru a demonstra că împreună putem face diferența.
„Fii informat. Viitorul îți va mulțumi” este un apel la solidaritate. Este despre a fi acolo pentru tinerii noștri, despre a le oferi instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor sigur și așa cum și-l visează”, a transmis Răzvan Ciortea.
EVENIMENT
FOTO. RMN-ul de la RAR Cluj. Verifică mașinile second hand pentru a fi sigure din punct de vedere tehnic pentru șoferii clujeni
Specialiștii de la Registrul Auto Român (RAR) Cluj pun la dispoziția clujenilor care vor să cumpere un autovehicul utilizat și vor să fie siguri că au luat o decizie corectă serviciul RAR eXpert, prin care se asigură o verificare amănunțită.
”Experiența ne-a arătat cât de vulnerabili pot fi unii cumpărători atunci când cred că au găsit autovehiculul mult așteptat și, pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la vânzare mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul modificat sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Și uite așa, apar situațiile nefericite în care cumpărați mașini pe care nu le puteți folosi.
Centrul țării este o zonă în care ajung frecvent autovehicule importate din UE, iar acesta este motivul pentru care ne-am asumat și rolul de consultant oficial în materie de achiziții auto și considerăm că sfatul nostru și verificarea pe care o primiți la RAR pot cântări semnificativ la decizia de a cumpăra o mașină”, arată RAR Cluj.
Cum se face programarea la verificare
Pentru a beneficia de aceste servicii, puteți face extrem de simplu programare la RAR, fie telefonic în call-center (021.9672), fie pe site-ul nostru www.rarom.ro, unde trebuie să dați click pe butonul RAR eXpert, aflat pe prima pagină.
Prin efectuarea verificării RAR eXpert puteți afla și dacă mașina pe care vreți să o cumpărați a fost în trecut implicată în accidente ale căror reparații nu au fost făcute ca la carte și nu mai corespunde criteriilor de fabricație, dacă sunt probleme la geometria roților și la sistemele de frânare și direcție, insesizabile pentru necunoscători, dar care neremediate în timp pot face diferența între o manevră sigură și una cu riscuri.
Printre multe altele verificăm elementele de identificare, bazele de date cu vehicule date în urmărire, geometria caroseriei, toate sistemele vitale ale vehiculului și elementele care prezintă deformări, tăieturi sau suduri care ridică semne de întrebare.
Pe scurt, facem o radiografie a mașinii, un RMN și emitem un raport detaliat care poartă ștampila RAR. Testați-l, merită!”, au mai precizat reprezentanții RAR Cluj.
Tarife RAR eXpert
1. Tarif pachet 1 – IDENTIFICARE (elementele de identificare modificate, cazuri de mașini furate sau nepredate la leasing etc) – 270 lei
2. Tarif pachet 2 – STARE TEHNICĂ DETALIATĂ – 400 lei
Pachetele pot fi achiziționate și în mod individual.