ACTUALITATE
EXCLUSIV VIDEO FOTO Polițist – artist la Câmpia-Turzii. Pictează, gravează în sticlă și sculptează în lemn
Sergiu Băldean este polițist la Serviciul Criminalistic din cadrul Poliției Câmpia –Turzii. De mic voia să devină polițist și și-a văzut visul cu ochii în urmă cu 15 ani. După activitatea zilnică în slujba legii, după munca stresantă de a rezolva diverse infracțiuni, Sergiu se refugiază în lumea picturii și a sculpturii, iar în mâinile sale lemnul prinde viață.
Totul a început în copilărie când, în școala generală fiind, Sergiu l-a impresionat pe profesorul de desen din clasa a V-a care l-a îndemnat să urmeze o școală de arte.
”Primul desen a fost un curcubeu, pictat în acuarelă. Apoi, fiind pasionat de Egiptul antic, am început să desenez scarabei, dragoni, dar nu am mai păstrat nimic, toate au ajuns în expoziții și au fost luate de profesor. Am participat la concursuri de desene pe asfalt și m-am clasat întotdeauna pe primele locuri, concurând cu elevi mai mari”, a povestit Sergiu Băldean pentru Cluj24.
Prin 2010, a trecut la următorul nivel, pictura pe pânză, astfel că și-a cumpărat vopsea pe ulei și a urmărit pe YouTube tutoriale despre tehnică.
”Am început cu bustul lui Nefertiti, cu hieroglife, am făcut și lucrări de natură moartă și flori, dar nu m-au atras peisajele decât mai târziu. M-am inspirat din tehnica lui Kevin Hill de pictură în ulei, wet on wet (ud pe ud – n.a.) care îți dă posibilitatea să faci un peisaj în ulei în câteva ore, astfel că nu mai stai să se usuce uleiul și să mai pui un strat. E puțin mai greu, trebuie să fii atent la cantitatea de ulei pe care o pui în vopsea, dar terminam un tablou de 70X50 cm în 4 ore”, a precizat artistul.
Dacă pictează ceva pentru el, tabloul rămâne acasă pentru că nu se poate despărți de opera creată, iar picturi a mai executat pentru rude sau prieteni, când este solicitat.
Are zeci de tablouri pictate
Artistul a avut o singură expoziție, la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” la Cluj-Napoca, de Ziua Poliției în anul 2018, unde a prezentat 10 tablouri și mai multe sculpturi.
”Am pictat zeci de tablouri până acum iar preferatul mei este un peisaj de toamnă pe care îl am în dormitor. Tot timpul trebuie să te inspiri de undeva dar trebuie să adaptezi. Așa și eu”, a precizat Sergiu Băldean.
Polițistul – artist nu s-a mărginit la desen și pictură, ci a trecut și la gravură pe sticlă, iar pentru aceasta și-a cumpărat unelte specifice.
”Am executat flori, pe pahare de vin, fiecare fiind unicat, tot pentru rude și prieteni”, a menționat Sergiu.
Acesta se află în momentul de față la cea de-a patra latură artistică, și anume sculptura în lemn, de care este foarte pasionat.
Scultură 3D
Prima sculptură, realizată în urmă cu trei ani, a fost în 3D, un lup dacic, dintr-un butuc de salcâm de 2,7 m lungime, pe care a lucrat două săptămâni doar cu daltă și drujbă.
A urmat apoi o masă sculptată în basorelief în curtea casei, după care alte sculpturi, unele în 3D.
”Materia primă, lemnul, îl primesc de la prieteni sau vecini, care are câte o rădăcină de copac sau taie un pom fructifer, vine și îmi aduce. Am un stoc de lemne care așteaptă să mă apuc de ele. Cel mai potrivit lemn este teiul, care este mai mult pentru începători, deoarece este foarte moale, nu are fibră, este ușor de lucrat cu el. Dar cel mai frumos lemn, cu care îmi place să lucrez, este nucul, dar este greu de procurat și scump”, a explicat Sergiu.
O lucrare de sculptură, în funcție de complexitate, durează câteva zile, iar pe zi artistul amator lucrează, în funcție de proiect, de dimineață până seara, pentru a scoate la iveală detalii nebănuite. Cu migală, răbdare și pricepere, ajutat de ciocan, dălți de diferite dimensiuni, flex și o mini-freză Dremel, cu mai multe capete interschimbabile.
Sergiu nu are un atelier, ci lucrează în curtea casei, pe o masă.
Nu se uită la ceas când lucrează
”Când mă apuc de ceva nu mă uit la ceas, nu îmi e foame, mă scufund în creație. Unele lucrări le termin în câteva ore, depinde ce am. Am făcut un scarabeu egiptean cu hieroglife, un steag cu lup dacic în basorelief, scene de luptă, un viking cu lup, stema orașului Florența, capete de statui din Insula Paștelui sau din mitologia Maori din Polinezia.
Majoritatea pieselor sunt la mine acasă, unde am amenajat un fel de muzeu în aer liber, în curte, în foișor. Sculptura mă relaxează și, când lucrez, uit de toate, chiar dacă, la final, sunt foarte oboist. Fac pentru că îmi place, ca hobby, nu pentru expoziții sau să mă evalueze vreun critic”, a precizat polițistul, căruia arta i-a dezvoltat atenția la detalii și îl ajută în munca de criminalist.
Colegii de serviciu l-au poreclit ba ”Pictorul”, ”Picasso” ba ”Sculptorul” și le place ce lucrări a realizat, iar unii au apelat să le sculpteze una – alta.
A primit din partea unei cunoștințe 1.500 de euro pentru o sculptură din lemn lăcuită, reprezentând spirite ale pădurii, dar a refuzat să o vândă, astfel că se regăsește printre piesele din curtea casei.
După ce și-a descoperit talentul de pictor și sculptor, Sergiu Băldean a fost tentat să dea examen la Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca, dar a renunțat la idee pentru că ar fi trebuit să urmeze cursurile la zi, or nu a vrut să renunțe la cariera de polițist pentru nimic în lume.
A rămas un artist autodidact și este tentat să organizeze o expoziție cu picturile și sculpturile sale, dar aceasta rămâne un proiect de viitor. După cum tot un proiect de viitor rămâne și un atelier unde să sculpteze sau să picteze.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






