Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană

Karolina Astafieva e o tânără ucraineancă din Harkiv ce s-a refugiat la Cluj împreună cu familia – părinții și cei 2 frați mai mici. A terminat clasa a noua, se gândește la o carieră în business, dar ce știe cu siguranță e că îi place muzica. Cântă la chitară acustică și electrică, la pian, la tobe, dar și cu vocea. În Ucraina avea o trupă cu mai mulți prieteni, dar de când cu venirea în România, nu și-a putut continua visul, cu atât mai mult cu cât războiul a început pe 24 februarie, în ziua în care ea a împlinit 15 ani.

„Cânt rock, îmi plac artiștii ucraineni, iar dintre cei internaționali, cred că cel mai mult îmi plac trupele Nirvana și Black Sabbath. În Harkiv obișnuiam să cânt și eu într-o trupă, інтернет-друг (Internet Friend), ca vocalist și chitarist.

Am cântat doar coveruri de la Nirvana, primăvara asta voiam să ne înregistrăm propriile melodii, dar a început războiul și nu am mai apucat”, spune ea.

În schimb, a reușit să facă un videoclip muzical în care cântă nu doar vocal, ci și instrumental, la toate cele 3 instrumente pe care le cunoaște. Cei care doresc să îi susțină munca, pot aprecia videoclipul cu un click aici.

Ultima noapte de muzică, întâia noapte de război: „Cred că muzica va rămâne un hobby”

Cu vocea a început să lucreze de la 10 ani, iar cu chitara a făcut cunoștință în clasa a opta, fiind autodidactă. I-ar fi plăcut să continue activitatea cu formația, dar odată cu izbucnirea războiului, basistul a plecat în Cehia și toboșarul în Italia. Doar ea și o altă chitaristă au venit în România.

„Nu știu dacă pot urma o carieră în domeniu, în primul rând nu vorbesc română, ceea ce reprezintă un dezavantaj, dar am chitara cu mine în caz că se ivește vreo ocazie.

Cred că va rămâne un hobby, urmând să mă decid în timp asupra carierei. Îmi place business-ul, sunt la un liceu economic, dar rămâne de văzut în ce direcție voi merge”, menționează Karolina.

Importanța hobby-urilor în contextul războiului

Părinții i-au făcut cadou un set de tobe de ziua ei, dar având dimensiuni mari, nu au putut să-l aducă în România.

„Cu toții avem nevoie de o ocupație, mai ales în perioade grele cum e aceasta, iar noi susținem pasiunile copiilor – de exemplu, fiul de 12 ani joacă șah și ne străduim să găsim un loc și pentru el, nu doar pentru Karolina.

În plus, de când cu tobele pentru ea, a ajuns și soția să cânte. Ar fi frumos să își poată dezvolta amândouă pasiunea asta; facem tot posibilul să găsim ceva potrivit pentru toți”, a spus tatăl fetei, referitor la importanța hobby-urilor în rândul membrilor familiei pe timp de război.

În Ucraina, Karolina mergea la o școală rock și școala pentru voce a Nataliei Mogilevskaya, una dintre cele mai cunoscute cântărețe ucrainene. În videoclipul de mai jos, Karolina cântă de ziua ei. A fost invitată și trupa profesoarei, alături de care a cântat câteva cântece.

Hoinărind prin lume, de dragul prietenilor

Carolinei îi e dor de prietenii ei, iar pentru a compensa, în ciuda vârstei de 15 ani, călătorește singură. Părinții au încredere în ea fiindcă au văzut că se descurcă pe cont propriu.

A mers înapoi în țara natală, mai exact în Lviv, timp de 2 săptămâni, doar ca să se revadă cu o prietenă.

„Am mai călătorit în Republica Cehă cu o prietenă, am stat o săptămână, dar am reușit să vizitez și alte țări din Europa”, precizează ea.

Conform spuselor sale, odată era aproape de a-și pierde toate lucrurile din tren din cauza unui incident de pe drum, dar le-a recuperat în timp util, demonstrând încă o dată că face față oricărei situații.

Departe, dar cu dor de casă

Pe lângă oamenii dragi, îi lipsește și bucătăria ucraineană. În România nu găsește produsele cu care era obișnuită în Harkiv.

„Aici și brânza are un gust diferit. Dar dincolo de diferențe, îmi e dor de dulciurile noastre.

Am văzut că un brand de dulciuri ucrainean se găsește și în magazinele din Cluj-Napoca, ceea ce mă bucură, mă simt mai aproape de gustul de acasă”, precizează Karolina.

Nu știe cât timp va mai sta aici, părinții au hotărât să rămână în România până când se va termina războiul. Educația reprezintă o problemă în acest sens, întrucât Karolina și cei 2 frați mai mici sunt obișnuiți cu sistemul din Ucraina, prin urmare vor fi nevoiți să se adapteze unui stil nou de lucru, fie el la școală, fie acasă, online sau cu profesori care să țină ore individual.

În ultima lună de vacanță care i-a rămas, speră să găsească un loc unde să cânte după bunul plac, fiindcă apartamentul închiriat de părinți pentru întreaga familie nu îi permite să se desfășoare cum obișnuia cândva, în trupa rock în care activa. Totuși, este susținută de părinți, ceea ce o face să fie mai aproape cu un pas de visul ei, acela de a-și continua pasiunea pentru muzică.

Karolina făcând plase de mascare pentru armata din Lubnî // Кароліна виготовляє маскувальні сітки для української армії в Лубнах

*** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

У 15 років, біженка в Клужі, Кароліна грає на барабанах, гітарі та фортепіано, але також була СОЛІСТКОЮ РОК-ГУРТУ

Кароліна – молода українка з Харкова, яка зі своєю сім’єю – батьками та двома молодшими братами – переїхала в Клуж. Закінчила дев’ятий клас, думає про кар’єру в бізнесі, але точно знає, що любить музику. Грає на акустичній та електрогітарі, фортепіано, барабанах, вокалі. В Україні у неї був гурт, в якому вона була солісткою, але після приїзду до Румунії вона не змогла продовжити свою мрію, тим паче, що 24 лютого, в день, коли їй виповнилося 15, почалася війна.

«Я співаю рок, мені подобаються українські виконавці, а з міжнародних найбільше подобаються Nirvana і Black Sabbath. У Харкові я теж грала у групі «Интернет-друг» як вокалістла і гітаристка.

Ми грали лише кавери на Nirvana, цієї весни хотіли записати власні пісні, але почалася війна, і ми до цього так і не дійшли», – каже вона.

Натомість ій вдалося зняти кліп, де вона грає не лише вокально, а й інструментально, на всіх трьох інструментах, які знає. Ті, хто хоче підтримати її роботу, можуть поставити лайк і коментар, натиснувши тут.

Остання ніч музики, перша ніч війни: «Думаю, музика залишиться хобі»

З голосом почала займатися з 10 років, а з гітарою познайомилася у восьмому класі, будучи самоучкою. Вона хотіла би продовжити діяльність з гуртом, але з початком війни басист виїхав до Чехії, а барабанщик до Італії. До Румунії приїхала лише вона та ще один гітарист.

«Я не знаю, чи зможу я продовжити кар’єру в цій галузі, по-перше, я не розмовляю румунською мовою, що є недоліком, але я маю із собою гітару, якщо випаде така можливість.

Думаю, це залишиться хобі, з часом визначуся з кар’єрою. Мені подобається бізнес, я навчаюся в економічному вищому навчальному закладі, але ще невідомо, в якому напрямку я буду рухатися», – зазначає Кароліна.

Важливість хобі в умовах війни

Батьки подарували їй на день народження набір барабанів, але через їх великі розміри не змогли привезти його до Румунії.

«Нам усім потрібне заняття, особливо в такі важкі часи, і ми підтримуємо захоплення дітей – наприклад, 12-річний син грає в шахи, і ми намагаємося знайти місце і для нього, а не тільки для Кароліни.

Крім того, оскільки разом з барабанами для неї, дружина ще й співала. Було б добре, якби вони обидва могли розвинути цю пристрасть; ми намагаємося знайти щось підходяще для кожного», – сказав батько дівчинки, згадуючи про важливість хобі серед членів сім’ї під час війни.

В Україні Кароліна відвідувала рок-школу та школу вокалу однієї з найвідоміших українських співачок Наталії Могилевської. На цьому відео вона співає на своєму дні народження. Запросили вчительський оркестр, і вона заспівала з ним кілька пісень.

Блукати світом заради друзів

Керолайн сумує за друзями, і щоб компенсувати це, незважаючи на свої 15 років, вона подорожує сама. Батьки довіряють їй, бо бачили, як вона справляється сама.

Вона повернулася до себе на батьківщину, а точніше до Львова, на 2 тижні, щоб знову побачити друга.

«Раніше я їздила до Чехії з подругою, залишалася на тиждень, але встигла побувати і в інших країнах Європи», – каже вона.

За ії словами, одного разу вона ледь не втратила усі свої речі в поїзді через інцидент в дорозі, але вчасно їх відновила, ще раз довівши, що може впоратися з будь-якою ситуацією.

Далеко, але сумую за батьківщиною

Окрім близьких, сумує ще й за українською кухнею. У Румунії вона не може знайти продуктів, до яких звикла в Харкові.

«Тут і сир має інший смак. Але крім відмінностей, я сумую за нашими солодощами.

Я побачила, що в магазинах Клуж-Напоки також є український бренд солодощів, що мене тішить, я почуваюся ближче до смаку дому», – каже Кароліна.

Вона не знає, скільки пробуде тут, батьки вирішили залишитися в Румунії, поки не закінчиться війна. Освіта в цьому сенсі є проблемою, оскільки Кароліна та її молодші брати та сестри звикли до системи в Україні, тому їм доведеться адаптуватися до нового стилю роботи, будь то в школі чи вдома, онлайн чи з учителями, які навчати індивідуально.

В останній місяць канікул, який залишився, вона сподівається знайти місце, де можна буде поспівати досхочу, адже квартира, яку знімають батьки для всієї родини, не дозволяє ій виступати, як раніше, у рок-гурт, в якому вона брала участь. Однак її підтримують батьки, що робить її на крок ближче до мрії продовжити захоплення музикою.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)