Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO FOTO. Grav accident pe A3 între un autocamion și un autoturism. Un bărbat a DECEDAT

Publicat


Un grav accident rutier s-s produs, luni dimineața, pe A3, sensul Gilău-Nădășel. Au fost implicate un autocamion și un autoturism. O persoană a decedat, alte două au fost rănite.

„Din primele date, în urma accidentului au rezultat trei victime și anume trei bărbați. Unul dintre aceștia era încarcerat în autoturism, fiind inconștient. Celelalte două persoane au reușit să iasă singure afară, dar au necesitat îngrijiri medicale.

VIDEO FOTO. Grav accident pe A3 între un autocamion și un autoturism. Un bărbat a DECEDAT

Bărbatul a fost descarcerat, însă se afla în stop cardio-respirator. Echipajele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare, din păcate însă a fost declarat decesul bărbatului de aproximativ 57 de ani. Ceilalți doi bărbați vor fi transportați la spital.

La misiune au luat parte pompierii de la Garda de Intervenție Gilău și Punctul de Lucru Florești cu două autospeciale cu modul de descarcerare. De asemenea, la fața locului au intervenit două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU Cluj.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Alba, pe direcția Gilău-Nadașelu, la km 56, a intrat în coliziune cu autoutilitara care îl preceda, condusă de un bărbat de 48 de ani, din județul Cluj.

În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul pasagerului din dreapta – față, din autoturism, bărbat de 57 de ani, din județul Alba.

A fost transportat la spital conducătorul autoturismului și un pasager din autoturism, tânăr de 23 de ani.

Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, a comunicat IPJ Cluj.

Traficul este, în continuare, blocat, circulându-se doar pe banda de urgență.

Update, 10.15:

Conform informațiilor primite de la Poliție, traficul în zona accidentului de pe A3 a fost reluat.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate