ACTUALITATE
VIDEO FOTO. Găleata Albastră, alimente pentru persoanele nevoiașe din satele județului Cluj

Dorcas Aid România organizează de peste 10 ani Campania de caritate ”Găleata Albastră” prin care distribuie găleți albastre goale partenerilor, iar aceștia donează alimente pentru persoane nevoiașe din mai multe județe, inclusiv din Cluj.
”Clujul a fost de la început foarte darnic, iar școlile, liceele și grădinițele au fost primele care au răspuns acestei inițiative. Am dat startul campaniei în 01 noiembrie 2022 și deja unele străzi din Cluj sunt colindate de părinți cu găleți albastre care au umplut gălețile.
Ce ne uimește este faptul că toți s-au mobilizat, cu mic cu mare: conducerea, cadrele didactice, copii și părinții lor au început să aducă alimente și să umple gălețile”, au anunțat organizatorii campaniei.
Instituțiile educaționale din Cluj implicate
- Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu (vor umple peste 800 de găleți cu alimente, iar anul trecut au strâns alimente pentru 1200 de găleți)
- Grădinița cu prog. Prelungit „Așchiuță”
- Grădinița cu prog. Prelungit „Trenulețul Veseliei”
- Grădinița „Floare de Iris”
- Liceul de Informatică
- Colegiul Tehnic Ana Aslan
- Liceul Teologic Reformat
- Liceul Teologic Baptist „Emanuel”
3.000 de găleți
”Campania Găleata albastră este mai mult decât o inițiativă de strângere de alimente, este o modalitate prin care Dorcas Aid România dorește să implice comunitatea locală prin dezvoltarea acestei inițiative.
Am reușit, împreună cu partenerii noștri, ca peste aproximativ 30 de comunități (din județele Vaslui, Botoșani, Neamț, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Suceava) să se implice prin donarea de alimente.
Anul acesta vom umple în jur de 3.000 de găleți cu alimente care vor ajunge la persoane vulnerabile, cu sprijinul partenerilor noștri”, au mai precizat organizatorii de la Dorcas Aid.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






