CULTURA
VIDEO FOTO. Gala de toamnă ,,Sigismund Toduță”, prima ediție la Cluj-Napoca. Tinerii alină sufletele prin muzica clasică
Colegiul de Muzică ,,Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, în parteneriat cu asociația ,,Viva Talent”, a organizat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Gala de Toamnă ,,Sigismund Toduță”, eveniment aflat la prima ediție prin care s-a dorit marcarea începutului unei serii de spectacole de muzică, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea instituției școlare.
Colegiul ,,Sigismund Toduță”, o instituție de prestigiu din România
Colegiul ,,Sigismund Toduță” a fost înființat în anul 1949, iar până astăzi reprezintă un nume sonor din învățământul vocațional din România. Liceul dispune de următoarele specializări: muzică instrumentală, canto clasic și canto tradițional, la nivelul celor trei cicluri de învățământ, fiind cea mai mare instituție de acest tip din România.
Tinerele genii muzicale ale României
Spectacolul a oferit posibilitatea tinerelor talente muzicale să își expună munca și experiența acumulată până acum. Pe scenă au performat în următoarea ordine: Lorand Kerckes, clasa a X-a, la fagot, Vulca Ștefan, clasa a V-a la pian, Rozalia Tinc, clasa a X-a, canto, Jessica Bara, clasa a IV-a, la violoncel, Tudor Torge, clasa a XII-a, la chitară, Sava Gheju, clasa a VII-a, la pian, Filip Cușmir, clasa a XII-a, la vioară, Tristean Turdean, clasa a XI-a, canto, Patric Miclea și Natalia Gânj, clasa a VIII-a, percuție, iar în final, Formația de Alamă, dirijată de prof. Francisc Mureșan, a interpretat ,,Halleluja” și ,,Pirații din Caraibe”.
Muzicieni cu ambiții mari
Astfel, acești tineri dedicați își dedică timpul în slujba muzicii, conștientizând că acesta este drumul lor în viață.
Un exemplu în acest sens este Dan Boancă, elev în clasa a XI-a A și cântăreț la pian. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată tânărului de către mama sa, Elena Boancă, profesoară la Academia de Muzică din Cluj-Napoca.
,,Când eram mic mama voia să cânt la violoncel, însă eu îi răspundeam că vreau să cânt la pian”, a explicat Dan pentru Cluj24.
Pe viitor tânărul muzician dorește să se dezvolte pe cât mai multe planuri posibile.
O altă poveste asemănătoare cu cea a lui Dan este povestea lui Tudor Torge, chitarist și elev în clasa a XII-a A. Tudor mergea să o ia pe sora lui de la lecțiile de vioară. Profesoara surorii lui Tudor a încercat să îl convingă pe băiat să încerce acest instrument. Tudor însă nu era atras de acest instrument, așa că a ales chitara, alături de care participă astăzi la spectacole.
Tânărul dorește să devină solist, iar pentru aceasta este decis să participe la cât mai multe competiții pentru a acumula experiență. După terminarea liceului Tudor are în plan să urmeze cursurile unei facultăți din străinătate.
Implicarea Viva Talent – burse de performanță
Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul sponsorilor de la asociația ,,Viva Talent”. Eva Andreea Bodea, președintele asociației ,,Viva Talent” a declarat că totul a început în anul 2020, când un grup de profesori de la liceul de muzică, s-a gândit să susțină financiar activitățile elevilor, ”activități care nu pot fi susținute doar din finanțare publică”.
Prin urmare, a avut loc o strângere de fonduri în colaborare cu clubul Rotary Cetățuie, iar anul acesta vor fi acordate burse de performanță.
Scopul asociației este acela de a promova cultura dar și de a susține financiar performanța.
Dacian Cesa-Goje, directorul Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță”, s-a declarat mulțumit de eveniment.
,,A fost un eveniment deosebit, un eveniment pe care noi l-am dorit de mult timp, un eveniment dedicat sponsorilor, care ne sprijină în măsura posibilităților”, a spus acesta.
Directorul a scos în evidență problema expunerii muzicii clasice în defavoarea sportului, care este mult mai mediatizat, pledând pentru ca munca acestor tineri muzicieni să fie și ea pusă în valoare.
Alexandru-Ionuț Mocan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






