EVENIMENT
VIDEO FOTO. Crosul Universităților Clujene, la Zilele Clujului. Emil Boc: Haideți la mișcare!
Duminică dimineața, la ora 9:26, Piața Unirii din Cluj-Napoca a prins din nou viață, de data aceasta prin Crosul Universităților Clujene, un eveniment sportiv dedicat mișcării și spiritului de comunitate.
Primarul Emil Boc, prezent în Piața Unirii din Cluj-Napoca la startul Crosului Universităților Clujene, a transmis un mesaj energic și plin de entuziasm, invitând clujenii de toate vârstele să participe la alergarea simbolică de trei kilometri.
„Este duminică dimineața, 9.26 de minute, la Zilele Clujului și aici, în Piața Unirii, începe imediat Crosul Universităților Clujene. Dragi clujeni, oriunde vă aflați, haideți la un pic de mișcare, nu contează timpul pe care îl facem pentru cei trei kilometri, contează un singur lucru: faptul că alergăm împreună – studenți, profesori, tineri, persoane de toate vârstele, pentru a ne simți bine și pentru a marca și prin acest eveniment Zilele Clujului. E puțin mai rece, trebuie să ne mișcăm puțin ca să ne dezmorțim oasele și să nu înghețăm, dar e importantă mișcarea. Am spus de atâtea ori, este cea mai ieftină investiție în sănătatea noastră”, a declarat edilul.
Crosul Universităților Clujene, la Zilele Clujului
Emil Boc a recunoscut că vremea răcoroasă de dimineață este un motiv în plus pentru mișcare.
„E puțin mai rece, trebuie să ne mișcăm puțin ca să ne dezmorțim oasele și să nu înghețăm, dar e importantă mișcarea. Am spus de atâtea ori, este cea mai ieftină investiție în sănătatea noastră”, a mai spus primarul.
„Distracția continuă la Cluj astăzi”
Ziua de duminică continuă în același ritm dinamic și festiv, cu un nou punct de atracție pentru clujeni și turiști. La ora 12:30, în Piața Unirii, va începe regalul folcloric, un spectacol dedicat tradițiilor românești.
„Distracția continuă la Cluj astăzi. La ora 12.30 începe regalul folcloric, până noaptea, târziu. Cât ne va ține Aurel, nu știu, dar va fi un spectacol folcloric autentic, cu valorile românești, tradiționale consacrate”, a mai spus Emil Boc.
Zilele Clujului își păstrează statutul de cel mai iubit eveniment al orașului, reușind să aducă împreună mișcarea, cultura, distracția și comunitatea într-o celebrare a identității clujene.
UPDATE
Crosul Universităților Clujene s-a încheiat în jurul orei 10. Sute de participanți au alergat prin centrul orașului, duminică dimineață.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger











