EVENIMENT
VIDEO FOTO. Cetățeni străini, arestați pentru trafic de substanțe dopante. Erau expediate în țară prin firme de curierat
Doi cetățeni străini au fost arestați de procurorii DIICOT Cluj pentru operațiuni ilegale cu substanțe dopante de mare risc. Produsele erau expediate în țară și în străinătate prin firme de curierat.
Doi cetățeni străini au fost arestați după ce procurorii DIICOT Cluj au descoperit că, în perioada 2023-2024, aceștia au procurat, deținut și vândut substanțe dopante cu grad de mare risc.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane (cetățeni străini), cercetate pentru efectuarea de operațiuni ilegale privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.
În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, a transmis miercuri Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Străini, reținuți pentru trafic de substanțe dopante de mare risc
Produsele erau expediate în țară, dar și în străinătate, prin intermediul unor firme de curierat.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2023 – 2024, cele două persoane ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, substanțe dopante cu grad de mare risc, produsele fiind expediate, atât în țară, cât și în străinătate, prin intermediul unor firme de curierat.
Din probatoriul administrat a reieșit că una dintre persoanele în cauză ar fi trimis către clienți, în intervalul de timp menționat, 240 de colete”, au arătat reprezentanții IPJ Cluj.
Zeci de kilograme de substanțe dopante, confiscate în urma perchezițiilor
În urma perchezițiilor, oamenii legii au confiscate zeci de kilograme de substanțe dopante, flacoane și fiole, dar și peste 33.500 de euro și 7.000 de lei.
„În urma celor 6 percheziții efectuate la data de 29 iulie, în municipiul București și în județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate 1.035 de flacoane și 768 de fiole cu substanțe dopante cu grad de mare risc, 10 kilograme de comprimate conținând ostarină, 15 kilograme de materie primă pentru fabricarea substanțelor dopante, 985 de flacoane de somatropin, 5.200 de comprimate având în compoziție substanțe dopante, 39 de cutii cu ambalaje, dopuri si recipiente pentru ambalare, peste 5.000 de flacoane, 19 cutii conținând etichete și role de ambalat și 2 aparate mecanice de tip farmaceutic destinate producerii și ambalării substanțelor.
De asemenea, au fost ridicați 33.510 euro și 7.000 de lei, diferite înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
În locuința uneia dintre persoanele cercetate, a fost descoperită și o cantitate de canabis (drog de risc), pe care aceasta ar fi deținut-o, fără drept, în scopul consumului propriu”, a mai arătat IPJ Cluj.
Cei doi indivizi au fost arestați preventiv
Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul celor doi.
„În cursul zilei de ieri, 30 iulie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din București și Iași, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, al criminaliștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și inspectoratelor de jandarmi județene din Cluj și Hunedoara.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a mai transmis IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






