EVENIMENT
VIDEO FOTO. ACCIDENT la podul Calvaria, în Cluj-Napoca. O mașină s-a RĂSTURNAT
Un accident rutier a avut loc, duminică seara, la podul Calvaria din Cluj-Napoca. O mașină s-a răsturnat. Doi bărbați au primit îngrijiri medicale.
VIDEO FOTO. ACCIDENT la podul Calvaria, în Cluj-Napoca. O mașină s-a RĂSTURNAT
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Calea Florești, în apropierea podului. Din primele date, în accident a fost implicat un autoturism, care este răsturnat. Nu au existat victime încarcerate, iar doi bărbați de aproximativ 25 de ani sunt evaluați de către echipajele medicale. Aceștia nu prezintă afecțiuni grave.
La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Cluj.
Update
„La data de 29 decembrie, în jurul orei 22.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Florești, respectiv breteaua de coborâre spre strada Primăverii.
Din primele cercetări a reieșit că un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, nu ar fi adaptat viteza pe breteaua de coborâre spre strada Primăverii, pătrunzând pe spațiul verde amenajat de lângă pod, unde s-ar fi izbit de o structură din beton, răsturnându-se ulterior pe carosabil.
Evenimentul a avut ca rezultat avarierea unui autoturism parcat și a unui alt autovehicul aflat în mișcare.
Cei doi conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Tânărul de 24 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






