Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. ”25 de morți și zeci de răniți” pe Aeroportul Cluj. Simulare accident aviatic cu victime multiple

Publicat


O simulare a unui accident aviatic cu victime multiple are loc, miercuri, pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj, exercițiu care a presupus o desfășurare impresionantă de forțe, în special de la ISU Cluj. 

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat că scenariul a prevăzut faptul că un avion Airbus cu 100 de pasageri a lansat un semnal de ajutor după aterizare pentru că a ieșit de pe pistă.

Datorită deteriorării trenului de aterizare, fuselajul aeronavei a suferit avarii.

”Ipoteza este că sunt 25 de morți, 15 răniți grav prioritatea 1, 26 de răniți prioritatea 2 și 4 răniți prioritatea 3. S-a pus în aplicare planul pentru toate instituțiile.

Primii care au intervenit au fost pompierii aeroportului, care sunt obligați să ajungă în 3 minute în orice colț al aeroportului, după care sosesc cei de la ISU Cluj.

La acest exercițiu participă peste 35 de instituții și entități, în total peste 1000 de persoane”, a explicat Ciceo.

Exercițiul, complex

Potrivit acestuia, pentru Aeroportul Cluj, siguranța pasagerilor este pe primul loc.

”Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Traficul aerian a crescut foarte multe, avem, zilnic, peste 50 de aterizări și 50 de decolări. În acest an vom atinge 3,5 milioane de pasageri.

Exercițiul a fost foarte complex”, a subliniat directorul aeroportului

Victimele, transportate la spitale

Scenariul a presupus acordarea primului ajutor pentru victime și transportarea cât mai urgentă la spitalele din Cluj.

Comandantul ISU Cluj, Gabriel Drînda, a afirmat la rândul său că în cadrul exercițiului a fost actival Planul Roșu de Intervenție și au fost alertate toate instituțiile medicale și de urgență, iar ISU a trimis autospeciale de stingere a incendiilor și ambulanțe SMURD, dar a fost amplasat și un punct de comandă mobil.

De asemenea, a fost adus și un camion pentru depozitarea persoanelor decedate în urma accidentului aviatic.

”Astfel de exerciții sunt binevenite. În astfel de situații dovedim o bună colaborare și putem verifica planurile elaborate de-a lungul timpului.

La fața locului am dislocat suficiente forțe pentru a face face unui astfel de eveniment. Timpul mediu de răspuns a fost de 8-10 minute”, a menționat Drînda.

Dovadă de profesionalism

Prefectul Clujului, Maria Forna, a mulțumit ISU Cluj și celorlalte instituții implicate – IPJ, Jandarmeria, Crucea Roșie, pentru modul în care au gestionat bine exercițiul de simulare a accidentului aviatic, o situație care se poate întâmpla nu doar la Cluj, ci pe orice aeroport.

”Astăzi, aceste instituții au dat dovadă de profesionalism și de implicare”, a sous Forna, care a mulțumit și clujenilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă văzând un mare număr de autospeciale ISU în trafic.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate