Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Doi dealeri de DROGURI, prinși la Cluj în flagrant delict. Unul, de doar 22 de ani, ridica 2 colete cu canabis

Publicat


ealeri de DROGURI, prinși la Cluj în flagrant delict

Doi tineri care procurau și vindeau dorguri au fost prinși de polițiștii clujeni. Unul ridica două pachete în care era ascuns canabis, iar celălalt ”supraveghea” operațiunea.

Drogurile au fost trimise din Spania, iar cei doi dealeri au ajuns după gratii.

Doi dealeri de DROGURI, prinși la Cluj în flagrant delict

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cu vârste de 22 și 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina persoanei de 25 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, sub forma participației improprii.

Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii mai 2025, persoana de 25 de ani ar fi procurat din Spania aproximativ 10 kilograme de canabis, pe care le-ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional.

În seara de 14 mai 2025, în Câmpia Turzii, persoana de 22 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi ridicat, de la un punct de livrare al societății de transport, două colete în care s-ar fi aflat ascuns drogul de risc destinat comercializării. De asemenea, în aceeași zonă, a fost prinsă în flagrant delict și cea de-a doua persoană cercetată în cauză, în timp ce ar fi supravegheat preluarea substanțelor interzise.

Cei doi tineri au ajuns după gratii

La data de 15 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 2 persoane, cu vârste de 22 și 25 de ani. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate