EVENIMENT
VIDEO/ Cum a fost la primul concert din Cluj după ieșirea din starea de urgență

Cluj-Napoca a fost sâmbătă seara gazda primului concert organizat după ieșirea din starea din urgență, în premieră națională. Pentru a respecta măsurile de protecție împotriva coronavirusului, spectatorii au fost nevoiți să stea pe scaune și să poarte măști de protecție, pe toată durata evenimentului. De asemenea, li s-a verificat temperatura la intrare, conform indicațiilor autorităților.
Desfășurarea unui concert rock stând jos timp de două ore poate părea ciudată pentru unii, această descriere fiind mai potrivită pentru un concert de operă. Totuși, organizatorii s-au gândit la toate detaliile și au adus înapoi bucuria pe fețele clujenilor.
Unii dintre ei au privit de lângă gardurile de protecție amplasate în jurul perimetrului evenimentului, în timp ce alții au preferat să privească de la mesele teraselor din Piața Unirii. Cu puțin timp înainte de concert a început să plouă pentru câteva minute, fapt ce a dus la o mică întârziere.
„Adrian Despot și colegii săi au reușit să electrizeze Piața Unirii”
În ciuda ploii, formația rock Vița de Vie a fost protagonista unui concert acustic, care a reușit să trezească bucuria spectatorilor. Aceștia au început să strige, să bată cu picioarele ritmul melodiilor, să le fredoneze sau să aplaude.
Adrian Despot și colegii săi au reușit să electrizeze Piața Unirii, cu hit-urile ,,Basul și cu toba mare”, ,,Luna și noi” sau ,,Praf de stele”, varianta acustică a acestora acustică fiind o provocare ce a conferit un plus de energie întregului concert. Trupa este cunoscută publicului clujean, aceasta participând la mai multe ediții ale festivalului Electric Castle.
Spectatorii au fost de toate vârstele, de la copii de patru ani până la persoane în vârstă. Cei mici au fost absolviți de vina de a nu putea sta pe scaun de data aceasta, în timp ce adulții au respectat regulile impuse de organizatori. La final, s-a evitat aglomerația, cei din spate fiind primii care au ieșit.
Astfel, s-a spart gheața concertelor organizate la Cluj-Napoca după terminarea stării de urgență, spectatorii reușind să se bucure de muzică bună și de normalitatea de dinaintea pandemiei. Cu siguranță, Piața Unirii va mai găzdui concerte în această vară, dar și alte evenimente culturale de anvergură precum Zilele Culturii Maghiare sau TIFF.
Cristian Lungu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






