VIDEO. COOLJEANUL ZILEI. Kovacs Laszlo: Când o dau pe ROCK din ăla mai apăsat, un Gibson Les Paul își face treaba

Kovacs Laszlo, Kovi sau Laci, cum îl strigă prietenii, este unul dintre cei mai talentați muzicieni pe care i-a dat orașul ăsta. Component al trupelor Kappa, Desperado și Speak Floyd, ca să enumăr doar câteva, Laci recunoaște că „rock-ul este aluatul său de bază”. În ultima vreme, a mai amestecat un ingredient în aluat, e vorba de muzica simfonică.

Laci, să începem cu începutul. De la cine ai moștenit pasiunea pentru muzică și de la cine talentul?

Părinții mei ascultau multă muzică dar mai și cântau acompaniați de ghitara lui tata care avea un repertoriu vast bazat pe o memorie de invidiat. Era una din puținele distracții pe vremea aceea și anume a face un chef la cineva acasă, mai mult sau mai puțin motivat de vreo ocazie anume… Așadar am fost inițiat în genul de interpretare la foc de tabără, de care ulterior m-am dezis!

Kovacs Laci: Ceva talent ar fi totuși din partea bunicului

Nu pot spune că am moștenit o pasiune dar mi-a plăcut ideea de a te distra alături de prieteni prin muzică și că este ceva care se poate împărți. Desigur că sunetul ghitarei m-a determinat să cercetez fenomenul pe cont propriu și după îndelungi încercări, urmărind felul cum se poziționează și modul cum se acționează, am reușit să acordez una dintre ghitări spre uimirea părinților.

Poate că până la urmă ceva talent ar fi totuși din partea bunicului (tatăl mamei) care a fost violonist cu studii superioare în domeniu, dar s-a dus înainte să poată să mă învețe ceva.

Cam pe unde te vedeai tu în aceea perioadă?

Tot timpul mi-am dorit să cânt cu o trupă mare. Iar trupa mea preferată la acea vreme era ABBA. Și acum îmi plac foarte mult. De fiecare data când se întâmplă chestii majore în industria muzicală mi-aduc aminte de cartea „Mașinăria Rock’n’Roll”, genială… Practic a prezis tot ceea ce se întâmplă acum.

Care e marca de ghitară preferată?

Absolut toate mărcile de top, au modele de top. Așa cum Gibson are Gibson Les Paul, deși și aici există mai multe modele, Studio, care-i mai basic, apoi Custom, Custom Shop sau Relic, care poate ajunge la 15-16.000 de euro o bucată. S-a dovedit științific că învechirea în timp a lemnului și a celor două doze electromagnetice duce la o simbioză la care mai intervine și acuratețea lucrului pe griff, ceea ce conferă instrumentului acel sound specific. De remarcat, până în 1973 ghitările adevărate se făceau manual.

Kovacs Laci: Nu am o ghitară preferată

Uite, de exemplu un Fender Stratocaster adevărat poate ajunge și la 10.000. Că am adus vorba de Fender, o mică bârfă: Leo Fender, patronul, habar n-avea să cânte la ghitară, doar fratele lui. El repara radiouri. Fender a devenit prima firmă care a standardizat doza electromagnetică pentru ghitară. Prima ghitară electrică adevărată a fost un Fender Telecaster, produsă în 1942.

Și ca să revin la întrebarea ta, nu am o ghitară preferată. Când cânt country prefer un Telecaster sau Stratocaster, când o dau pe rock din ăla mai apăsat, un Gibson Les Paul își face treaba…

Cu partea vocală n-ai cochetat deloc?

Ba da, în prima mea trupă, Rival, o trupă de metal, eu susțineam partea vocală. Și Rodion mă mai punea să fac backing vocals…

Kovacs Laci: Împreună cu Venczel Peter am făcut o operă rock

Apropo, în ce trupe ai fost membru?

Păi am început cu Rival, așa cum ți-am spus, asta era prin 83-84, apoi am participat la formarea trupei TransExpress… După care am început să cânt cu Rodion Roșca, un pionier al muzicii electronice de la noi. De la el am învățat ce înseamnă disciplina într-o formație. Am cântat împreună aproape doi ani, după care Rareș Totu m-a chemat din nou la TransExpress. După un timp am început să-mi tragă cu ochiul Kappa. Îmi plăcea tare mult cum suna trupa lui Sandy Deac și cum au rămas fără ghitarist, m-au chemat pe mine.

În 1991, Kappa și-a întrerupt activitatea iar eu m-am reorientat. Împreună cu Venczel Peter am făcut o operă rock, îi zicea „Matei pe eșafod”, pusă în scenă la Opera Maghiară din Cluj în 1996.

Între timp am mai pus bazele unei trupe de jazz, „Jazzy Bones”, care a devenit de fapt secția ritmică a big band-ului Gaio. Așa am ajuns să cânt jazz rock, pentru că ei cântau jazz și eu rock.

Kovacs Laci: Nu am față de arheolog

Apoi au urmat Desperado și Speak Floyd. Și, bineînțeles, din nou Kappa.

Cine ți-a spus ție Indiana Jones și de ce?

Istoria Desperado începe cu o joacă între copii mai mari. Ne jucam în jurul blocului de-a cowboy-ii și indienii și era întotdeauna cearta care să fie cowboy și care indian. Nimeni nu voia să fie indian, așa că eram eu, în cele din urmă. Și uite așa, și în trupa asta eu am ajuns să fiu indian. Și ca să sune așa, mai intelectual, mi-au spus Indiana Jones, deși nu am față de arheolog.

Cum a fost cu proiectul Speak Floyd?

Sandy a venit cu idea, mie mi-a surâs însă nu mă satisfăcea secția ritmică, așa că l-am șantajat: i-am zis, ok, cu condiția să reface Kappa cu secția asta ritmică. Și a fost de acord. La vreo 6 luni, mă întreabă Sandy: măi, da’ nu cânți și tu solourile alea ale lui Gilmour? Ai răbdare, i-am zis. În tot acest timp, eu stăteam și ascultam, încercam să asimilez ideile lui, pentru că, la fel ca în teatru, tu nu ești unicul Hamlet, ca și actor. Am lucrat în paralel și la tonuri pentru că trebuia să sune cât mai apropiat de sound-ul lui Gilmour.

Mă gândeam dacă să mai bag sau nu și de la mine, până când Cătălin Ștefănescu mi-a zis: nu mă, solo-ul de la Time e solo-ul de la Time… Așa că m-am conformat. Nu se pune problema să cânți unu la unu pentru că nu asta înseamnă tribute band. Tribute band e atunci când îți aduci tributul unei trupe în varianta ta, normal, fără a sării mult calul…

Marius Aciu

Foto: Facebook

Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV