Vasile Șomlea, general de brigadă în rezervă, este fostul comandant al ISU Cluj. A îmbrăcat uniforma militară în 1978 și a dat-o jos doar când mergea la culcare. Din 1981 a fost la arma „furtun și tulumbă”, adică la unitatea de pompieri din Turda, după care a juns la Cluj. Din 1994, când s-a înființat SMURD Cluj, a activat ca inspector șef mai întâi, apoi ca și comandat în cadrul ISU Cluj. I-au „trecut prin mână” peste 80.000 de misiuni operative. Vasile Șomlea spune că meseria de pompier implică trei elemente: braţul, mintea şi sufletul. Generalul a zburat la propriu din postul de comandă și a ajuns să tragă sforile la parapantă, transformând zborul din simplă pasiune în realitate.

Cum ai ajuns să îmbrățișezi cariera militară?

În 1972 am intrat la Liceul Energetic din Cluj. Era unul dintre cele mai bune licee, la concurență cu Informatica. Avea un procent de peste 92% dintre absolvenți admiși la facultate. Încă de când eram copil, zborul a fost o pasiune, a fost ceva ce-am iubit necondiționat. Mi-am dorit foarte mult să devin pilot. La sfârșitul liceului, am îndrăznit să fac o vizită medicală preliminară. Erau teste deosebit de dure, iar parametri mei fiziologici din acea vreme nu erau cei necesari pentru a putea deveni pilot.

În 1978 am îmbrăcat pentru prima data uniforma militară. Un văr de-al meu mi-a spus că se caută pompieri. Eu îmi doream o școală militară dar nu eram încă decis ce anume. Mi s-a părut interesant, mi-am făcut dosarul, m-am dus în armată, am data poi admitere, am intrat la Școala Militară de ofițeri activi, arma pompieri, pe care am finalizat-o în 1981. Așa mi-am început cariera militară. Am iubit cu patimă ceea ce-am făcut și îi sfătuiesc pe toți să facă la fel. Iubiți-vă meseria, ca să rămână ceva în urma voastră! Pentru mine, profesia a fost a doua biblie.

Ți-a fost vreodată frică de foc?

Da, bineînțeles… Și mi-e frică și acum. Și apa e foarte periculoasă. Din păcate, apa n-o poți opri cu foc în timp ce focul îl poți stinge cu apă. În prezent, pompier nu înseamnă doar incendiu. Pompier înseamnă extrem de mult. Dacă îmi spune cineva că România n-a evoluat, eu îl duc la pompieri ca să vadă ce e acolo, ce a devenit meseria asta. Și din punct de vedere al pregătirii și din punct de vedere al dotării tehnice, al abordării, al viziunii de acțiune.

Pompierii au ajuns la un grad de încredere din partea populației de 96%. Noi nu am luptat pentru a ajunge la cifra asta, noi doar ne-am făcut treaba. Societatea are niște așteptări. De multe ori se întâmplă ca, în cazul unor catastrofe, să fim primii blamați. Asta pentru că activitatea pompierilor se desfășoară la vedere. Apoi, că după o analiză mai aprofundată, vezi că de fapt problemele au pornit din altă parte, asta e cu totul altceva.

Ce e cu tulumba aceea de la intrarea în sediul ISU din Cluj?

Este o fărâmă de istorie, punctul din care am plecat. Au fost și unii care au criticat amplasarea ei acolo. O vezi și apoi compare cu ceea ce este acum. Trebuie să-ți cunoști trecutul ca să poți să-ți prevezi viitorul. Aud pe unii că spuneau că pe vremea nostră se făcea, se dregea… Eu le-am spus de multe ori: pe vremea noastră am făcut ceea ce ne-au dat voie vremurile, mintea și brațele. Celor de astăzi le dă voie mai mult, pentru că sunt alte posibilități. Simplu.

Când s-a înființat SMURD-ul?

În 1 iulie 1994. La ora 14.18 a fost primul caz, la fostul hotel Astoria. Un mal de pământ s-a prăbușit peste 3 muncitori care lucrau acolo și care din păcate au murit.

Cine a pus bazele SMURD-ului în România?

În 17 ianuarie 1990, a venit la unitatea de pompieri un tânăr slăbuț. Era Raed Arafat. S-a oferit să însoțească mașinile la intervenție pentru a acorda primul ajutor celor care sunt în pericol, dacă este cazul. S-a dus și la Serviciul de Ambulanță și le-a prezentat și lor ceea ce intenționa să facă. Cei care erau atunci la conducere n-au agreat idea.

Omul avea o mașină Opel cu care se ținea după noi când ne deplasam la intervenții. Ne-a rugat să-l anunțăm când aveam cazuri. Era dotat cu un defribilator rudimentar și o trusă sanitară încropită din ce a găsit la vremea aia. Apoi, la câteva luni, a plecat la Tîrgu Mureș unde a găsit o deschidere mai mare și o susținere mai concretă decât la Cluj și așa a început povestea SMURD-ului.

Aici la noi, SMURD-ul s-a organizat cu sprijinul Organizației Orașelor Partenere Koln-Cluj. Am început cu două mașini, apoi în 1996 a sosit și prima mașină de descarcerare. Era o perioadă caracterizată prin entuziasm, știind că faci parte din ceva ce n-a mai existat. Atât din punct de vedere al militarilor care erau pe descarcerare, cât și al pompierilor sau al studenților voluntari…

Până în 1989, pompierii erau egal incendiu. În 1989, în jud. Cluj au fost 129 de intervenții, la 4 subunități. Când am plecat eu din instituție erau 12.000 iar acum, cred că se tinde spre 20.000.

Ce eveniment te-a marcat cel mai tare?

În august 1996, a fost un accident pe Calea Turzii, în curbă, aproape de intersecția cu Brașov. Era acolo o casă în care tot intrau camioane care rămâneau fără frâne. Ei bine, un camion care rămăsese la fel, fără frâne, a trecut peste un autoturism în care se aflau patru persoane, o familie… Când am ajuns acolo, de sub mașină se auzea „Ajutați-mă, mor!”.

Mai bine de o oră n-am putut face nimic, până a ajuns o macara ca să ridice camionul. N-aveam echipamente de descarcerare, n-aveam nimic ca să putem să-i scoatem de-acolo. Două personae au scăpat, din fericire, însă șoferul și pasagerul din dreapta nu. A doua zi, mă sună cineva de la Poliție și-mi spune că, sub zidurile casei care s-au prăbușit, au găsit o fată de 18 ani, moartă. De atunci mi-am zis că până nu miști tot ceea ce nu e la locul lui, nu părăsești locul intervenției. A fost o lecție amară care m-a marcat dar din care am avut ce învăța…

Marius Aciu

Foto: Facebook

Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV