VIDEO. COOLJEANUL ZILEI. Doru Pop: Simt și eu lipsa „BLOCKBUSTERELOR” autohtone, așa cum se făceau pe vremuri

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002 și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. Spune c-a învățat multe despre filme urmărind Telecinemateca. Îi place să despice filmu-n patru, dar nu neapărat pentru a-l face serial.

Doru, în ultima vreme se observă o concurență între marile case de producție și platformele de streaming, în ceea ce privește lansările de filme. Este vorba de un război, de o „operațiune specială” în domeniul cinematografiei?

E un război între platformele de streaming și casele de producție consacrate, un război pentru mințile noastre, pentru inimile noastre, în cele din urmă, pentru că dacă există războaie care se duc pentru teritorii sau resurse materiale, există și războaie care se duc în mass media, aici includ și cinema-ul, pentru sufletele și mințile oamenilor. Cine distribuia a devenit nu doar consumator de producție ci și producător. Asta e cu adevărat o revoluție…

Știu că ești pasionat de istoria cinematografiei românești…

Într-adevăr, pe mine m-a preocupat foarte mult în ultimii ani filmul românesc, mai ales de când a apărut noua generație de cineaști, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, ca să numim doar câțiva dintre ei și care, cu adevărat, au adus filmul românesc în locul pe care-l merita.

Care au fost începuturile cinematografiei aici în Cluj?

Ele trebuie legate de ce s-a întâmplat în imperiul austro-ungar. O dată cu apariția primelor aparate de filmat ale fraților Lumiere, acestea au fost preluate ulterior de marea firmă Pathe, au apărut reprezentanțe ale acesteia atât în București, în fostul Regat cât și în Imperiul Austro-Ungar, adică și în Cluj.

Așadar, nașterea cinema-ului transilvănean este legată de câteva nume, cel mai important fiind Jeno Janovics, cel care a fost ani de zile directorul teatrului din Cluj, până când a venit armata română și l-a scos cu armele afară. Janovics a fost și creatorul primelor studiouri din Cluj, care se numeau Korvin. Ele au funcționat în spațiul unde astăzi este teatrul maghiar.

Ce e fascinant, apropo de această istorie a cinematografiei transilvănene, e faptul că alături de Janovics au lucrat, pe lângă actori de la teatrul clujean, nume mari din lumea filmului, cum ar fi Alexander Korda, Sandor Korda, de fapt, marele regizor considerat britanic, dar și Kertesz Mihaly, cunoscut ca Michael Curtiz. Din păcate, nici unul, nici altul nu au străzi în Cluj-Napoca. Ar fi foarte frumos ca aceste nume mari ale cinematografiei mondiale să beneficieze, dacă nu de o stradă, măcar de niște plăci comemorative.

Din păcate, Clujul și-a mai pierdut din mirajul pe care-l reprezenta pentru cineaști…

Așa este. Dacă în anii comunismului aici s-au turnat filme ca „Pistruiatul”, „Duminică la ora 6” sau „Diminețile unui băiat cuminte”, clădirile reprezentând un atu al locației, azi, din păcate, acest lucru nu se mai întâmplă decât foarte rar și pentru scurt metraje în general. Deși orașul are anual peste 100 de absolvenți în domeniul mass-media și al artelor vizuale în general, foarte puțini dintre aceștia își găsesc de lucru în domeniu aici.

De ce nu se mai produc în România „blockbustere”?

Adevărat, simt și eu lipsa „blockbusterelor” autohtone, a filmelor cu succes de casă, așa cum se făceau pe vremuri. Cauza ar fi dispariția, uciderea industriei de film românești. Această industrie includea pe vremuri nu doar celebrele studiouri de la Buftea ci și toate teatrele din România. Aria de selecție era foarte mare, regizorii aveau de unde alege.

Acum, dac-ai jucat într-un filmuleț pe TikTok sau într-o reclamă și ai nu știu câți urmăritori, ori ai scos un hit musical, automat industria media te propulsează în distribuția unui film. Nu contează că tu ai văzut un teatru pe dinauntru doar în poze, că nu ai dicție sau nu știi lega două vorbe. Vedetele tabloidelor sunt cele care țin capul de afiș în distribuția unui film. Cumva, se pune căruța înaintea boilor, ca să mă exprim plastic…

Revenind, ca să ai o industrie cinematografică adevărată, trebuie să ai o infrastructură cinematografică. Nu e suficient ca doi băieți cu inițiativă să se decidă ei că vor să facă un film. Pe principiul „plătești cu alune, lucrezi cu maimuțe”… Dacă ne uităm peste gard la vecini, vedem că în ultimii 20 de ani Ungaria a devenit o forță în industria cinematografică, la fel Bulgaria, ce să mai vorbim de cehi.

Nu ți se pare c-am neglijat segmentul comercial și ne-am dus prea mult spre filmele de festival?

Nu trebuie să demonetizăm filmul de artă, de festival, film în care mari artiști reușesc să revoluționeze arta cinematografică. Mulți ar vrea să-l aibă dar nu-l au. Mărturie stau multele premii obținute la marile festivaluri de film internaționale. Problema e că nu avem industria cinematografică pentru publicul larg, de fapt suntem consumatori de cinema și nu producători de cinema.

Marius Aciu

Foto: Facebook

Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV