EVENIMENT
VIDEO. COOLJEANUL ZILEI. Banto Dos Santos: Am fost crescut într-un spirit pozitiv, OPTIMIST, să văd doar ce-i bun peste tot

Banto dos Santos, clujean adoptat la fel ca mulți alții, este o „vinitură” puțin mai specială. Băhăian de origine, adică din Bahia braziliană, s-a adaptat atât de bine rigorilor traiului din orașul de 5* încât zici că-i născut în Iris. În cei 14 ani de când e român neaoș, vorbește limba țării care l-a adoptat mai bine ca unii nativi. E entertainer, cântăreț, staroste și orice altceva ce implică bună dispoziție. A adus cu el zâmbetul specific țării din care provine și o veselie molipsitoare.

Care este numele tău complet, pentru că știu că la voi numele sunt mult mai lungi decât prevede spațiul de completat pe formulare?
Numele meu real este Cleiraldo Gomes Dos Santos, Banto este numele „de scenă”, ca să-i zic așa, deși ai mei mă strigă Banto de când eram mic. Banto este un nume african și înseamnă „rege”. Numele ăsta mi se potrivește pentru că sunt un om muncitor și asta se vede. Am în spate pe cineva care mă impulsionează și aici vorbesc despre Andreea, soția mea. Nimic din ceea ce am realizat n-aș fi putut face fără sprijinul ei.

Cum ai ajuns în România?
Acum 14 ani, am cunoscut-o pe Andreea, soția mea, care se afla într-o excursie de o lună în Brazilia. Nu, n-a fost o chimie din start. Ea urma să plece a doua zi dar și-a mai prelungit vacanța cu încă o săptămână. Ei bine, acea săptămână a fost suficientă ca să-și dea seama ce băiat fain sunt eu. Chimia s-a realizat și iată-mă sosit la Cluj, în toiul iernii, doar în bermude și-n șlapi. Din aeroport până la taxi mi-au înghețat șlapii, deci aș putea spune că primul meu contact cu România a fost unul rece.
Ce te-a șocat la sosirea în România, în afară de frig, bineînțeles?
După prima mea plimbare prin centrul Clujului, m-am întors acasă și mi-am întrebat soția: „Andreea, e doliu național? De ce sunt oamenii atât de triști și morocănoși aici? De ce nu zâmbește nimeni?” Am întrebat asta pentru că majoritatea celor întâlniți pe stradă aveau chipuri încruntate, morocănoase, triste, îngrijorate… Și atunci am luat decizia de a aduce eu, în măsura în care pot, zâmbetul și buna dispoziție pe fețele românilor. Pentru că-mi doresc ca poporul meu, și spun asta pentru că România este acum țara mea și eu mă simt român, să simtă veselia și să-și trăiască viața fără încruntare, încrâncenare sau supărare.
Țara ta de origine este recunoscută ca o țară veselă, colorată, plină de viața. Este doar un aspect comercial sau acolo, în favele, există și tristețe?
Tristețe nu, ai fi uimit. Este sărăcie, e adevărat, dar nu tristețe. Eu am crescut în favela, în sărăcie. Bunicii mei, care ambii au depășit suta de ani, spuneau: „Copile, dacă tu crezi în Dumnezeu, lucrurile bune se întâmplă. Poți trece peste orice…” Dacă nu aveam ce pune pe masă dimineața, ne rugam la Dumnezeu ca măcar la prânz să avem ce mânca și crede-mă, se întâmpla minunea. Ori trecea o rudă pe la noi, ori venea un vecin și ne-aducea câte ceva de-ale gurii. Am fost crescut într-un spirit pozitiv, optimist, să văd doar ce-i bun peste tot.

Știi cumva câți brazilieni trăiesc acum în România?
Înainte de pandemie eram vreo 400, acum cred că undeva la 1.500, vorbesc de cei care sunt înregistrați la ambasadă. Mă bucur că în Cluj nu sunt foarte mulți, că mă pot eu desfășura mai bine. Cei mai mulți sunt în partea de sud și sunt cam leneși.
Tu ai o familie frumoasă aici. Câți copii ai?
Am trei copii, două fete și un băiat. Cea mai mare, Sofia, are 13 ani, apoi sara, 9 ani și Solomon de 4 ani. Eu sunt obișnuit cu multe fete, am crescut într-o familie mare, am avut 7 surori. Mama mea e Dumnezeu pe pământ. În afară de cei 10 copii care eram, mama a mai adoptat 3.
Ce părere au avut părinții tăi despre faptul că tu ai venit în România?
Ai mei au fost de patru ori aici și s-au îndrăgostit de România. Tata mi-a spus: „Eu n-am făcut copii pentru mine, eu i-am făcut pentru lume. Du-te, copile și cucerește lumea! Dacă n-o să-ți fie bine, cunoști drumul spre casă…” Așa transmit și eu mai departe. Măi oameni buni, învățați-vă copiii să aibă visuri. Visurile lor, nu ale altcuiva… Și eu vă garantez că ele se vor îndeplini… 100%.
Cu ce te ocupi tu acum?
Am o firmă de entertainment cu Andreea și suntem invitați la o sumedenie de evenimente, de firmă sau de familie. Andreea este o organizatoare foarte bună, este și impresarul meu. Este un perfecționist, tot ce face, face ca pentru ea. Poate că nu iese totul perfect, pentru că asta e destul de greu dar iese foarte bine.

La un eveniment fac tot ceea ce-mi cere omul care ne cotractează. Cânt, dansez, moderez, fac show. Nu cred că este vreun lucru pe care să nu-l știu face. Se zice că vremurile grele face oamenii puternici. Eu am trecut și prin astfel de momente și am ieșit mai puternic. Când cineva mă vrea la un eveniment, acel cineva primește de la Andreea o listă cu o mie de lucruri pe care Banto le poate face. Acel om își alege de acolo ce-i trebuie: cântat, stărostit, orice… De regulă, lumea vrea pachetul complet.
La o nuntă, mă duc după mireasă cu lăutarii, țin acolo speech-ul, apelez la tradițiile locului, bineînțeles cu un pic de coloratură personală. Dacă nu îmbrățișezi obiceiurile din zonă, oamenii nu te vor vedea niciodată ca pe unul de-al lor…

Marius Aciu
Foto: Facebook
Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






