ACTUALITATE
VIDEO. Concert cu scandal la Cluj. Manelistul Dani Mocanu a întrerupt spectacolul după interdicția de a primi dedicații
Concertul susținut de manelistul Dani Mocanu vineri, 24 ianuare, în clubul NOA din Cluj-Napoca, s-a încheiat abrupt după ce artistul a decis să întrerupă spectacolul în semn de protest față de interdicția de a primi dedicații, primită de la patronul clubului.
Spectacolul, care atrăsese un număr mare de fani, s-a oprit brusc, iar Dani Mocanu a părăsit scena, explicând că patronul clubului i-a interzis să accepte dedicații pe bani din partea publicului, o practică des întâlnită la concertele de manele.
@jenihodis♬ sunet original – Jeni✨ Jeni💫
Reacții împărțite în mediul online
Decizia lui Dani Mocanu a generat controverse pe internet. Unii l-au criticat, considerând gestul lipsit de profesionalism și nejustificat. Pe de altă parte, fanii artistului i-au luat apărarea.
Clubul nu a comentat incidentul până la acest moment.
Primul concert după condamnarea la 6 ani de închisoare
Recent, interpretul de manele a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare, cu executare, într-un dosar de proxenetism și spălare de bani.
Înainte să urce pe scenă, el a filmat un clip, postat pe rețelele de socializare, în care spune: „Primul concert după problemele astea ale mele, aici mă încarc eu cu energie pozitivă, indiferent de problemele mele. Vă iubesc”.
Într-un alt clip postat de manelist, el spune de pe scenă: „Nu sunt arestat și nu o să fiu pentru că voi mă iubiți și Dumnezeu mă iubește”.
Sentința poate fi atacată cu apel. Dani Mocanu a fost inculpat, alături de alți nouă inși, unul fiind fratele său, Romario, pentru constituirea unei rețele prin care ar fi exploatat mai multe femei, vreme de șase ani, între 2011 și 2017.
Indivizii ar fi racolat victimele pe care le-ar fi trimis în Marea Britanie, să se prostitueze.
Acolo le-ar fi promovat pe site-uri de profil și ar fi asigurat apartamentele în care aveau loc întâlnirile cu clienții. Banii obţinuţi erau trimişi în țară prin servicii de transfer monetar și prin intermediari.
DIICOT i-a acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, însă această faptă s-a prescris.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






