Connect with us

EVENIMENT

VIDEO Cămătar la 21 de ani. Clujeanul, acuzat și de violență, a fost arestat. Cerea dobândă de 50% la suma împrumutată

Publicat


Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Turda au descins joi la locuința unui tânăr bănuit de comiterea infracțiunilor de camătă, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că acesta ar fi efectuat 14 împrumuturi, în valoare totală de peste 11.000 de lei, către patru persoane din același municipiu, în perioada mai 2019 – octombrie 2021, pentru care ar fi perceput dobânda de 50%.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că la data de 1 august, tânărul în vârstă de 24 de ani ar fi tulburat ordinea și liniștea publică pe strada Amurgului, din municipiul Turda, unde l-ar fi agresat fizic pe un bărbat.

Totodată, acesta este cercetat de faptul că, la data de 17 octombrie, l-ar fi determinat pe un tânăr în vârstă de 29 de ani, să îl însoțească la locuința sa, unde, amenintându-l cu acte de violență, l-ar fi constrâns să rămână în respectivul imobil.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia instanței de judecată, față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EDUCATIE

Daniel David: Este ultimul an în care examenul de TITULARIZARE are loc în această formă. Ce spune despre salarii

Publicat

De

Daniel David despre titularizare

Veste bună pentru cadrele didactice. Daniel David, ministrul clujean al Educației și Cercetării, vrea să aducă modificări la examenul de titularizare în învățământ.

În ceea ce privește salarizarea, însă, ministrul Educației nu are vești la fel de bune.

Daniel David: Este ultimul an în care examenul de TITULARIZARE are loc în această formă

“Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare are loc în această formă. Voi propune în luna mai o formă care să păstreze toate lucrurile bune din cea actuală, dar care să aducă și lucruri noi, mai ales să corecteze această situație în care ani de zile unii profesori sunt nevoiți să dea examenul de titularizare, care nu e simplu, e complex”, a spus Daniel David, în cadrul întâlnirilor pe care le are online cu cei interesați de problemele din învățământ.

Daniel David: Deocamdată nu vor fi schimbări în zona de salarizare

Daniel David nu crede că sunt posibile, deocamdată, schimbări în sistemul de salarizare, mai ales având în vedere actualul context economic.

“Până când nu vom începe să lucrăm la sistemul de salarizare unitară nu vom putea face schimbări în zona de salarizare. Și, vorbind cinstit, cu atât mai mult în acest context economico-financiar, atât de complicat și impredictibil”, a spus Daniel David.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Nouă AVERTIZARE de vreme rea pentru zona de munte a Clujului. Ploi torențiale și vânt puternic

Publicat

De

Vreme rea în zona de munte a Clujului

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod Galben de vreme rea pentru zona de munte a Clujului.

Intabilitatea atmosferică a va fi temporar accentuată, avertizarea fiind valabilă vineri, 25 aprilie, până la ora 21.00.

Nouă AVERTIZARE de vreme rea la Cluj

Potrivit meteorologilor, în nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, care va bate cu rafale de 50 – 60 de kilometri pe oră. De asemenea vor fi vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 -25 de litri pe metru pătrat și, izolat, de peste 40 de litri pe metru pătrat.

Citește mai departe

EVENIMENT

Daniel Buda, despre decizia Curții de Apel Ploiești: „Această hotărâre, juridic vorbind, nu există. Rolul ei e să tulbure apele”

Publicat

Buda

Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, critică dur decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda și anula Hotărârea Curții Constituționale nr. 32/06.12.2024, care a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut.

Daniel Buda, de profesie avocat, afirmă că această hotărâre nu are niciun impact juridic și consideră că instanța ploieșteană a depășit grav limitele legii.

„Dați-mi voie să fac recurs de data aceasta la experiența mea de jurist, dat fiind faptul că am fost multă vreme avocat, am condus Comisia juridică a Camerei Deputaților și am fost membru în comisia juridică timp de opt ani de zile. Această hotărâre a Curții de Apel Ploiești, pur și simplu, din punct de vedere juridic, nu există”, a declarat Daniel Buda, la Ziua Live.

„Procesul electoral merge mai departe”

Europarlamentarul susține că indiferent de recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procesul electoral își continuă cursul legal, iar hotărârile CCR nu pot fi atacate de instanțele de drept comun.

„Și cu recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și fără recurs, procesul electoral merge mai departe, deoarece această hotărâre a Curții de Apel Ploiești nu are niciun fel de impact juridic asupra actualului proces electoral, pentru că, pur și simplu, nu există posibilitatea din punct de vedere juridic să fie atacate hotărârile Curții Constituționale de către instanțele de drept comun”, a mai explicat Buda.

Declarațiile vin în contextul în care instanța ploieșteană este singura din țară care a admis o astfel de cerere, din peste 130 depuse la nivel național.

„Nu îmi dau seama cum a trecut testele psihologice”

Daniel Buda a lansat și un atac direct la adresa magistratului care a pronunțat hotărârea.

„Dacă mergem pe acest raționament, te poți trezi oricând că un judecător care probabil a trecut, nu îmi dau seama cum, de testele de psihologie în momentul admiterii în magistratură, pentru că aici discutăm de un caz grav nu doar din punct de vedere al competențelor profesionale, ci și a altor aspecte care trebuie să fie verificate la acest judecător, care mâine poate da o decizie prin care suspendă plata taxelor către stat, pe diverse considerente, sau îți dă o decizie prin care suspendă actualul proces electoral”, a mai arătat liderul liberal.

„Singurul rol pe care îl are această hotărâre este de tulbura apele”

În opinia sa, singurul „merit” al acestei hotărâri este de natură mediatică și speculativă.

„Nu interferăm cu ceea ce înseamnă deciziile instanțelor de judecată, dar aici, în opinia mea, nici nu putem să discutăm de o hotărâre a unei instanțe care să poată să fie luată în considerare, pentru că nu există posibilitatea de a fi atacate hotărârile Curții Constituționale, ele sunt general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Faptul că avem această hotărâre a Curții de Apel Ploiești, ea nu poate să producă efecte juridice.

Singurul «merit», singurul rol pe care îl are această hotărâre este de tulbura apele și de a da apă la moară diverselor persoane pe TikTok și nu numai, să își exprime diverse opinii. Dar, trăim într-o democrație autentică, fiecare poate să spună ceea ce vrea, dar cu siguranță nu putem discuta de ceea ce înseamnă o reluare a turului II al alegerilor, deoarece instanța constituțională s-a pronunțat expressis verbis pe această chestiune”, a afirmat europarlamentarul.

„Va spori neîncrederea și va duce la un grad mai mare de absenteism”

Totodată, Buda și-a exprimat îngrijorarea că astfel de evenimente pot alimenta neîncrederea publicului și absenteismul la vot: „Pot să fiu de acord cu Elena Lasconi, care a spus o chestiune care se poate întâlni în practică și anume că va spori neîncrederea și că va duce la un grad mai mare de absenteism, deoarece lumea poate deveni sătulă, ca să nu spun scârbită, de toată această tevatură. Eu cred că această chestiune va cădea, până la urmă, în derizoriu.”

Apel la români să meargă la vot

El a lansat un apel către alegători, subliniind importanța momentului electoral actual.

„Fac apel la conștiința oamenilor să meargă la vot, pentru că este extrem de important să înțelegem că aceste alegeri, în momentul de față, în actualul context geopolitic, nu sunt niște alegeri despre o persoană anume, nu sunt niște alegeri despre Crin Antonescu sau oricare alt candidat, ci despre viitorul României pentru următorii 20-30 de ani, deoarece se setează în mod clar direcția pe care România o va lua în perioada următoare, vizavi de poziționarea în spațiul european și mondial cu privire la direcția pe care dorește să o ia”.

FOTO: Arhivă Cluj24

Citește mai departe

EVENIMENT

Companie din Cluj, parteneriat cu MSI Defense pentru dezvoltarea unor sisteme avansate anti-dronă și anti-rachetă, bazate pe AI

Publicat

De

Sistem AI anti-dronă dezvoltat la Cluj

Compania clujeană OVES Enterprise și MSI Defense Solutions din SUA anunță un parteneriat pentru livrarea de soluții de atenuare a amenințărilor de nouă generație, bazate pe inteligență artificială

Parteneriatul strategic urmărește integrarea capabilităților platformei Nemesis AI, dezvoltată de OVES Enterprise, în sistemele de apărare de generația următoare realizate de MSI, inclusiv aplicațiile EAGLS (Electronic Advanced Ground Launcher System) pentru contracararea dronelor și rachetelor.

Companie din Cluj, parteneriat pentru dezvoltarea unor sisteme anti-dronă și anti-rachetă

OVES Enterprise, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software complexe pentru industriile de apărare, aerospațială și securitate cibernetică, a semnat un memorandum strategic cu MSI Defense Solutions, integrator american de sisteme tactice avansate pentru apărare terestră și navală.

MSI este un partener de lungă durată al Departamentului Apărării al SUA și este recunoscută pentru expertiza sa în platforme de armament stabilizate și soluții de apărare anti-dronă și anti-rachetă, se arată într-un comunicat de presă.

Combinând experiența dovedită a MSI în sisteme de armament stabilizate și C-UAS EAGLS cu expertiza OVES Enterprise în AI și inginerie software, colaborarea răspunde unei provocări globale stringente: chiar și cele mai avansate sisteme de apărare convențională întâmpină dificultăți în a contracara noile amenințări, în special dronele autonome.

Nemesis AI transformă platforma într-o soluție complet autonomă

Zonele de conflict recente, se arată în comunicat, au evidențiat limitele tot mai mari ale tehnologiilor de apărare tradiționale în fața amenințărilor agile, rapide și greu de interceptat, precum dronele autonome. În acest nou tip de câmp de luptă, integrarea inteligenței artificiale cu viteza și precizia cerute de sistemele C-UAS (Counter-Unmanned Aircraft System – sistem de contracarare a dronelor) este esențială pentru eficiența operațională.

EAGLS este proiectat să funcționeze independent sau ca parte a unei rețele de apărare extinse, utilizând componente validate precum radare 360°, rachete ghidate laser și stații de armament telecomandate.  Tehnologia Nemesis AI, platforma dezvoltată de OVES Enterpris va fi integrată în EAGLS, al MSI, pentru detectarea, clasificarea și interceptarea automată a amenințărilor Integrarea Nemesis AI transformă platforma într-o soluție complet autonomă de contramăsuri. Nemesis AI procesează volume mari de date în timp real, recunoaște, clasifică și anticipează amenințări complexe, susținând decizii tactice la o viteză inaccesibilă sistemelor tradiționale.

“EAGLS a fost conceput ca un sistem C-UAS ușor, mobil și asistat de radar, însă integrarea Nemesis AI îl duce la un alt nivel. Prin fuziunea dintre radar, recunoaștere vizuală în timp real și decizii AI la bord, permitem clasificarea și adresarea țintelor mai rapid și mai precis.

Este vorba despre scurtarea lanțului de reacție și decizie în neutralizarea amenințărilor, reducerea sarcinii operatorului și livrarea unei soluții autonome, stratificate, la un cost accesibil, capabilă să răspundă mai rapid decât evoluția noilor amenințări cu drone, direct în zonele tactice sensibile”, spune Nguyen Trinh, CEO al MSI Defense Solutions.

Sistem complet controlat de inteligența artificială

Parteneriatul va conduce la dezvoltarea unui sistem complet controlat de AI, capabil să intercepteze amenințări utilizând exclusiv senzori vizuali, fără dependență de radar sau GPS – o capabilitate inexistentă până acum pe piața globală.

OVES Enterprise va implementa o soluție avansată de fuziune de senzori – „super sensor fusion” – care combină camere RGB, termale și neuromorfe pentru a detecta și recunoaște amenințările în timp real. După identificare, Nemesis AI va clasifica amenințarea, va notifica Battle Management System (BMS) și va genera recomandări privind metoda optimă de interceptare în funcție de arsenalul disponibil.

Dronele de nouă generație vor fi interceptate utilizând doar date vizuale și AI

Întregul sistem va fi alimentat de hardware AI dedicat, dezvoltat special pentru acest parteneriat, capabil să proceseze volume mari de date la viteze superioare sistemelor convenționale.

În paralel, platforma va permite control inteligent al turelei, oferind viteză și precizie net superioare mecanismelor tradiționale. Astfel, sistemele MSI EAGLS vor putea intercepta dronele de nouă generație – rapide, autonome și capabile să evite rachetele – utilizând doar date vizuale și inteligență artificială. Într-un domeniu în care performanța este crucială, iar timpul de reacție poate decide succesul unei misiuni, acest sistem stabilește un nou standard tehnologic.

Nemesis AI, aplicabilitate pe drone, pe turele și în sisteme integrate de apărare

„Această colaborare confirmă direcția strategică a OVES Enterprise și maturitatea platformei Nemesis AI. Ne-am propus, încă de la început, să construim o tehnologie care să fie scalabilă și relevantă în cele mai dificile scenarii operaționale, nu numai în testări controlate.

Discuțiile cu partenerii de la MSI au pornit de la o nevoie reală și presantă: aceea de a face față unor tipuri de atacuri care scapă sistemelor actuale. Am reușit să demonstrăm că putem livra mai mult decât o soluție de recunoaștere – putem oferi o platformă completă, care analizează, decide și acționează într-un ritm care răspunde exigențelor reale din teren.

Nemesis AI devine astfel o tehnologie cu aplicabilitate multiplă – pe drone, pe turele, în sisteme integrate de apărare – iar acest parteneriat este un pas esențial în consolidarea poziției noastre internaționale ca furnizor de soluții AI pentru apărare”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Costurile, la jumătate față de soluțiile de pe piață

Sistemul va oferi capabilități avansate de recunoaștere și reacție, menținând totodată un nivel de cost optimizat, estimat la jumătate față de soluțiile similare existente pe piață.
Procesarea AI va fi realizată pe un hardware dedicat, proiectat și livrat de OVES Enterprise, care permite o integrare eficientă și o independență totală față de alte platforme tehnice.

Prin acest parteneriat, OVES Enterprise și MSI Defense Solutions își extind portofoliul de colaborări internaționale strategice, demonstrând aplicabilitatea reală a tehnologiilor proprietare în arhitecturi globale de apărare. Proiectul are, de asemenea, potențial de integrare în sistemele naționale de apărare ale României.

OVES Enterprise, companie înființată în 2015 la Cluj-Napoca

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destinate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, înființată în 2015 la Cluj-Napoca.

Începând cu anul 2019, strategia OVES Enterprise a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic.

Anul trecut, OVES Enterprise și-a extins activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone. În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, care integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.

“Suntem singura companie de defense tech care va lucra la cel mai mare nivel pentru sisteme anti-rachetă și anti-dronă. Utilizatorul final este Departamentul de Apărare al SUA”, a declarat pentru cluj24.ro Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, care spune că acest parteneriat va solidifica reputația firmai careare deja contracte în toată lumea.

MSI Defense Solutions implementează sisteme de armament

MSI implementează rapid tehnici inovatoare și cele mai noi tehnologii în programe cu termene de fabricație accelerate, pentru a proiecta, dezvolta și livra capabilități pentru numeroase sisteme – suspensii, design și integrare mecanică, infrastructuri de comunicații, comandă și control, controale electronice, mecatronică și, ca deținător ATF FFL Level 9, sisteme de armament.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate