VIDEO. Arbitrul de fotbal Teodora Albon, la Clujăreală: Pentru mine arbitrajul a fost un joc, o MESERIE în care am pus pasiune

„Eu când vreau să fluier, nu fluier, o rog pe Teodora Albon să facă asta, că de aia a fost arbitru de fotbal”, zice Marius Aciu, gazda podcastului „Clujăreala”. Teodora Albon este o fostă jucătoare de fotbal, arbitră, delegat UEFA și prima președintă a unui AJF din România. Născută la Cisnădie, în Sibiu, Teodora Albon este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2000 a devenit arbitru de fotbal iar în 2013 a arbitrat finala Champions League la fotbal feminin. S-a clasat pe locul 7 în clasamentul celor mai bune femei arbitru în 2015. 

„De ce fotbal. Știu că încă din copilărie doar fotbal am văzut. Cred că era sportul cel mai accesibil, zic asta acum, dând timpul înapoi și având maturitatea necesară. Ne era de ajuns o minge. În rest aveam de toate și probabil că ăsta este și motivul. Mi-a plăcut întotdeauna, nu știu, așa… Am copilărit cu mingea și cu fotbalul în sânge.

VIDEO. Arbitrul Teodora Albon, la Clujăreală: Pentru mine arbitrajul a fost un joc, o MESERIE în care am pus pasiune

Am cochetat cu atletismul de la șapte ani la Alba Iulia. Și făcând acest sport, am văzut că în 1990, când s-au spart anumite bariere, cei de acolo au dorit să înființeze o echipă de fotbal. Eu deja eram o sportivă activă. Ardeleana era o fabrică de încălțăminte, la fel ca și Clujana aici, și au venit cu ideea să facem o echipă de fotbal feminin. Au dat un anunț, eu oricum activam acolo, m-am înscris și de atunci aventura a început.

Suntem delicate, suntem femei în afara terenului, dar pe terenul de fotbal, eu cred că fetele pot să joace și au demonstrat acest lucru. Sigur, viteza de joc nu este aceeași. Forța fetelor nu se poate compara cu a băieților. Dar dacă vedeți un joc de fotbal feminin, este mai curat. Fetele se implică mult mai mult, dar joacă mai curat. Nu o să vedeți duritățile care sunt la fotbalul masculin, nu o să vedeți simulările care sunt acolo, pentru că fetele joacă din plăcere, pun suflet și vor să demonstreze că acest sport este accesibil și pentru noi, pentru femei.

Băieții simulează mult mai mult, vă asigur, am fost jucătoare, am fost arbitru. Acum sunt observator la nivelul Ligii I la noi și observator internațional. Și aici sunt observator la băieți, pot să fac comparația.

„Teodora, ești pe lista FIFA, trebuie să te decizi, arbitraj sau fotbal”

La echipa națională jucam mijlocaș central și în spatele vârfurilor, îmi plăcea foarte mult să stau pe recuperare și foarte multe goluri au fost înscrise de la distanță. În acea perioadă aveam un șut bun, o biomecanică a lovirii foarte bună și corectă și probabil că asta m-a ajutat. Am și goluri date cu capul.

M-am lăsat de fotbal în 2005, pentru că eu deja am devenit arbitru internațional și nu mai eram compatibilă ca jucătoare. Fiind și căpitanul echipei naționale și arbitru, nu puteam să joc în aceeași competiție ca și jucător și arbitru. Și atunci cei de la UEFA mi-au spus Teodora, ok, ești pe lista FIFA, trebuie să te decizi, arbitraj sau fotbal?

Sigur că a fost o decizie, pe moment a fost o decizie grea, aș fi vrut să le fac pe amândouă, dar mi-am dat seama, am gândit în perspectivă, mi-am dat seama că o carieră în arbitraj mă va ajuta să fac performanță mult mai mult decât ca și fotbalistă.

Pentru mine arbitrajul a fost un joc, într-adevăr, o meserie, am pus pasiune, mi-am dat seama că, sigur, primind feedback-ul oamenilor, mi-am dat seama că am ales corect și că pot să fac carieră. Și timpul mi-a dovedit că am ales bine, competițiile care au venit, eram foarte bine delegată la nivel internațional, am primit foarte multe competiții importante, am finale de Champions League arbitrate, am semifinale de campionat mondial. Adică, timpul mi-a arătat că arbitrajul este ceea ce îmi trebuie. Poate fi o meserie. Iar eu, pe perioada când am arbitrat, am fost profesionistă, să spun așa, m-am focusat doar pe arbitraj, pe pregătire, aveam câte două antrenamente pe zi și nu aveam o altă ocupație atunci.

„Ceea ce vine din exterior nu te deranjează deloc”

Pentru mine, totodată, a fost o provocare. Sunt genul de om căruia îi plac provocările, care vrea să spargă anumite bariere și am zis, ok, eu o să vă demonstrez că se poate. Am demonstrat că se poate fiind la același nivel cu colegii mei. La noi, la arbitri, trebuie să susții teste fizice, teste video, teste teoretice. Iar în momentul în care alergam cot la cot, în acea perioadă era Sorin Corpodean, de exemplu, era colegul meu, Cristi Balaj, erau mulți. Tudor, Deaconu, cei care astăzi nu mai sunt, alergând cot la cot cu ei, le-am câștigat încrederea că, de fapt, pot să fac ceea ce ei pot. Iar apoi, arbitrând meciurile, ducând meciurile la bun sfârșit, fără probleme deosebite, oamenii au prins încredere. Au zis, da, se poate. Pot și fetele…

Nu pot să zic că am fost menajate, pentru că oamenii din tribune știm cum reacționează. Doar că odată ce începi să arbitrezi și cu experiența care vine, nu mai auzi publicul, nu mai iei în seamă ceea ce se întâmplă. Pentru că te focusezi pe ceea ce se întâmplă în teren, te concentrezi și atunci ceea ce vine din exterior nu te poate perturba. Este un exercițiu pentru fiecare arbitru de performanță, este un exercițiu și un antrenament pe care îl faci, care ți-l impui. Și în momentul în care stăpânești această stare, ceea ce vine din exterior nu te deranjează deloc”, a spus Teodora Albon la „Clujăreală”.

Foto: Facebook