Connect with us

ACTUALITATE

„Victor” distruge COVID-19 cu radiații. Este vorba despre un robot produs în România care funcționează în Spitalul Universitar București

Publicat


„Victor” ucide micro-organismele patogene, inclusiv coronavirusul, folosind radiații UV-C. Acesta este un robot care funcționează la Spitalul Universitar din București. Robotul este produs în România de startup-ul Modulab și poate fi folosit noaptea la sterilizarea spațiilor închise.

Modulab a creat un dispozitiv care poate dezinfecta o suprafață de 20 de metri pătrați în aproximativ 10 minute, inclusiv îmbrăcăminte și echipamente – tot ceea ce poate atinge lumina ultravioletă.

Robotul are o autonomie de 5 ore și telecomandă, astfel, personalul spitalului nu este expus riscului de infectare. „Știam că trebuie să acționăm rapid. Lumea se îndrepta spre o criză pe care nu o mai văzusem până acum și aveam o armă secretă care putea face diferența, literalmente, între viață și moarte”, spune Ioana Calen-Popescu, coproprietar și CEO al Modulab, citată de siteul BERD.

Primul robot a fost donat de BCR Spitalului Universitar din București și a fost numit Victor, după bacteriologul român Victor Babeș, unul dintre fondatorii microbiologiei moderne.

„Am dezvoltat acest produs drept contribuția noastră la efortul general de combatere a pandemiei COVID19. Se bazează pe o cercetare de 6 ani pe platforme robotizate autonome. De asemenea, dezvoltăm roboți industriali autonomi pentru sectorul de fabricație și roboți industriali autonomi de curățare pentru suprafețe mari. Datorită creșterii cererii, intensificăm producția în masă a roboților noștri într-o nouă unitate de asamblare din București. La vârf, noua unitate de producție va putea livra un robot MUV la fiecare două zile” scriu reprezentanții Modulab, pe siteul propriu.

Karla Fanea

Foto: Facebook




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate