Connect with us

EVENIMENT

Vicepreședinte ANSVSA, Ioan Oleleu, apel înainte Paști: Cumpărați miel din unități autorizate, înregistrate sanitar-veterinar

Publicat


psd 1

Vicepreședintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), clujeanul Ioan Oleleu, face apel la achiziționarea cărnii de miel pentru Paști doar din unități autorizate, înregistrate sanitar-veterinar și spune că trebuie evitate sursele care nu pot fi verificate periodic.

Oleleu a declarat sâmbătă într-o conferință de presă la sediul PSD Cluj că serviciile sanitar-veterinare sunt, în momentul, de față la datorie, iar programul de activitate este asigurat și în zilele de sâmbătă și duminică.

”În perioada imediat următoare s-a fixat creșterea capacității analitice a laboratoarelor la nivel național, întărirea direcților sanitar-veterinare atât prin personalul care în perioada următoare va fi distribuit la nivelul acestor entități, cât și prin gestionarea corespunzătoare a tuturor problemelor care pot sa apară la nivelul ANSVSA, în special gestionarea alertelor și a altor neconformități, care pot sa apară,în tot ceea ce înseamnă lanțul alimentar, de la procesare, la transport și comercializare”, a spus Oleleu.

Unde se pot sacrifica mieii

Acesta a precizat că sacrificarea mieilor în această perioada se poate face în abatoarele autorizate, care au activitate permanenta. ”Suplimentar, pentru sacrificarea mieilor se autorizează, din punct de vedere sanitar-veterinar, puncte de sacrificare care pot fi organizate de către administrațiile locale, primării sau alte entități private.

Se solicită autorizarea la direcțiile sanitar-veterinare, iar aprobarea de funcționare este o procedură care se desfășoară în regim de urgență. Toate aceste unități de sacrificare, abatoare sau centre de sacrificare autorizate pe o perioada limitată de timp, sunt supuse controlului sanitar-veterinar. Carnea este sigura pentru consumatori”, a mai spus vicepreședintele ANSVSA.

Inițiativă care permite crescătorilor sacrificarea de ovine

În ceea ce privește sacrificarea ovinelor, acesta a arătat că există o inițiativă legislativă, un ordin care va permite crescătorilor de ovine sa își amenajeze centre de sacrificare în ferme.

”Legislația a fost schimbată în direcția simplificării acesteia, în sensul că fermierii vor putea autoriza și înregistra aceste centre de sacrificare în baza atestatului și certificatului de producător. Aceste centre trebuie să respecte toate regulile de igienă astfel încât, produsele sa fie sigure”, a explicat Ioan Oleleu.

Potrivit acestuia, carnea de miel se poate achiziționa din magazine autorizate iar mieii se pot sacrifica în centre de sacrificare organizate atât de către unitățile administrativ teritoriale, cât și de alte entități, asociații sau chiar fermieri.

La conferința de presă au mai fost prezenți președintele interimar al PSD Cluj Alexandru Cordoș și subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea Răzvan, liderul PSD Turda.

Nikki Buburuz

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

psd 2




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate