Connect with us

ACTUALITATE

VACCINAREA are efect. Clujenii care au făcut COVID și GRIPĂ în același timp, nu au avut forme grave de BOALĂ

Publicat


gripa pixabay

Fie că erau vaccinați doar împotriva Covid-19, fie că au făcut doar vaccinul anti-gripal, clujenii care au făcut ambele boli în același timp nu au avut prea mult de suferit, spun medicii.

Medicii de familia se confruntă în aceste zile cu foarte multe cazuri de gripă, în special cu tulpina A. În medie, la cabinetele medicilor de familie se prezintă între 5 și 10 pacienți cu gripă zilnic.

„Marile focare de gripă sunt în comunitățile de copii, dar sperăm că odată cu vacanța să se relaxeze un pic epidemia de gripă”, a declarat pentru Cluj24.ro dr. Emiliana Costiug, medic de familie.

Aceasta a precizat că numărul mare de cazuri de gripă se datorează faptului că puțină lume s-a vaccinat în acest an. Asta pentru că perioada de vaccinare gripală a coincis cu cea în care o mare parte dintre clujeni au făcut doza booster, respectiv a treia doză a vaccinului anti-Covid-19 și, mai mult, în acea perioadă au fost și multe cazuri confirmate la copii, în special cu varianta Omicron, iar aceștia nu puteau fi vaccinați.

Vaccinarea este foarte importantă

Au fost și pacienți care au făcut și Covid-19 și gripă în același timp. Din fericire, pentru cei care erau vaccinați fie împotriva Covid-19, fie împotriva gripei, boala a fost una ușoară.

„Dacă pacienții au fost vaccinați anti-Covid nu au fost probleme, în general formele au fost mai ușoare și pot să spun că se vede efectul vaccinului asupra evoluției infecției Covid.

Dacă pacienții erau vaccinați anti-gripal, iarăși, poate că au făcut o zi febră, după care simptomele au dispărut pur și simplu, ceea ce arată că vaccinarea este importantă”, a precizat dr. Emiliana Costiug.

Foto: pixabay.com

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate