EDUCATIE
USR sesizează oficial CNATDCU în legătura cu teza de doctorat a ministrului Lucian Bode. O sesizare, depusă și la UBB Cluj
USR a sesizat oficial CNATDCU în legătură cu suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. O sesizare va fi depusă și la Comisia de etică a UBB Cluj, unde ministrul a susținut teza de doctorat, anunță Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.
„Facem astăzi sesizarea oficială către CNATDCU, organul statului român care se poate sesiza asupra plagiatului lui Lucian Bode şi nu numai asupra plagiatului, ci şi a calităţii ştiinţifice şi academice a acestei lucrări.
Pe lângă CNATDCU, vom sesiza şi Comisia de etică a Universităţii Babeş Bolyai, care ar trebui să aplice propriile criterii legate de plagiat şi de calitatea academică”, a declarat marți Cristian Ghinea.
USR depuse sesizare oficială la UBB Cluj. Teza de doctorat a mai „scurtă”
Luni, după ce mai mulți membri ai partidului au terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode și a verificat lucrarea, reprezentanții USR au ieșit în spașiul public și au făcut acuzații de plagiat, mai exact au spus că ministrul Bode a copiat de la Wikipedia.
Cristian Ghinea a declarat marți că va fi depusă o sesizare și la Universitatea Babeș-Blyai, unde Lucian Bode a suținut teza în anul 2018, precizând că universitatea din Cluj are un regulament intern prin care tezele de doctorat trebuie să aibă minim 200 de pagini.
Citește și: Analiză USR: Bode a COPIAT cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia în teza de doctorat
„Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ şi legislaţia de pe site-ul ANRE. La asta a adăugat 20 de pagini de poze şi grafice luate de pe internet. Deci, vorbim de calitate academică de nivel şcolar în care efectiv simţi cum omul scrie ceva acolo doar ca să umple nişte pagini, ca să ajungă la 200 de pagini minime pe care regulamentul Universităţii Babeş-Bolyai îl prevede”, a susţinut Ghinea.
UBB a anunțat luni, după ce URS a formulat acuzațiile că a inițiat procedura de analiză a tezei de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode.
Reprezentanții UBB au precizat că dacă în urma analizei vor rezulta suspiciuni de încălcare a eticii academice, acestea vor fi mai departe analizate de Comisia de Etică a universității.
Citește și: UBB a inițiat procedura de ANALIZĂ a tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode
De asemenea, aceștia au mai arătat că instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU , ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități.
Lucian Bode: Teza de doctorat este în regulă și e un document original
Luni, în Parlament, unde s-a citit moțiunea simplă de cenzură depusă împotriva sa, ministrul de Interne Lucian Bode a spus că „teză nu o contestă nicio voce academică. Acea teză care acum, transcrisă de membrii USR care sunt și deputați și senatori în Parlamentul României, plătiți din bani publici – de asta credeți că v-au votat românii și vă plătesc cetățenii României, să vă faceți exerciții de imagine pe subviecte pe care v-a cășunat în mod maniacal și cu care persistați și atunci când râde o țară de dvs?
Apropos, am văzut cum rupeți pixurile la Biblioteca Națională într-un demers plin de ridicol. Poate ne spuneți cum ați copiat zercile de figuri grafice sau hărți. Știu că sunteți scriitori, dar nu știam că sunteți talentați și la desen”, a spus Lucian Bode.
El mai spune că teza sa de doctorat a trecut cu succes toate verificările specialiștilor.
„Teza mea a parcurs absolut toate etapele și a trecut prin mai multe filtre de verificare, fiind analizată atât de UBB, iar raportul de similitudine din 23.08.2018 arată foarte clar – lucrarea nu conține preluări neautorizate, cât și de către CNATCU.
La solicitarea UBB din 10.10.2018, CNATCU propune să se valideze teza de doctorat în 11 iulie 2019. Habar nu aveți de proceduri și de cadrul legal aplicabil. Toate verificările și analizele specialiștilor anterior acordării titlului de doctor au fost trecute cu succes – teza e în regulă și este un document original”, a mai spus Lucian Bode.
FotoȘ Facebook/Lucian Bode
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






