Connect with us

ADMINISTRAȚIE

UPDATE: Prefectul de Cluj Mircea Abrudean s-ar putea să fi infectat alte 12 persoane cu COVID-19

Publicat


Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, s-ar putea să fi infectat alte 12 persoane. Acestora li s-a recomandat să rămână în izolare la domiciliu. Prefectura a fost dezinfectată în această dimineață, iar activitatea nu va fi întreruptă. Reamintim că prefectul Mircea Abrudean a fost testat pozitiv cu COVID-19 în data de 5 iulie. Acesta, împreună cu soția și copilul lui de 9 luni, a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

„In urma anchetei epidemiologice realizate de DSP Cluj, s a stabilit un număr de 12 contacti directi apropiați, carora li se a recomandat autoizolarea la domiciliu. Clădirea Instituției Prefectului a fost dezinfectata in această dimineață. Activitatea curenta nu este afectata”,  a transmis astăzi prefectul.

Mesajul prin care prefectul Abrudean anunța că este infectat

„In cursul serii de 4 iulie, am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici.

In cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj.

Consider că este extrem de importanta transparenta, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică.

Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații.

Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Va doresc tuturor multa sănătate și succes in tot ceea ce faceți. Va voi tine la curent cu evoluția situației”, a transmis prefectul.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Rezultate parțiale. Candidatul „surpriză” Călin Georgescu, pe primul loc. A preluat conducerea și în diaspora

Publicat

De

Călin Georgescu

Candidatul independent Călin Georgescu, se situează pe primul loc, după centralizarea voturilor din aproape 90% din secțiile de votare.

În urma lui se află Marcel Ciolacu, candidatul PSD.

Rezultate parțiale. Candidatul „surpriză” Călin Georgescu, pe primul loc. A preluat conducerea și în diaspora

După centralizarea a peste 94% dintre voturile exprimate în țară, Călin Georgescu continuă este pe primul loc, cu 21,15 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 20,5 % și de Elena Lasconi, cu 17,6 %.
Pe următoarele locuri se situează George Simion (14,25%), Nicolae Ciucă (9,6 %), Mircea Geoană (6,15 %)

În mod surprinzător, Ludovic Orban a reușit să obțină, până la această oră, 18.544 de voturi, adică 0,23%.

Rezultatele parțiale în străinătate

Călin Georgescu a primit cele mai multe voturi și în străiătate, urmat de Elena Lasconi și George Simion.
În momentul de față, alegerile parțiale în Diaspora se prezintă în felul următor:

  • Călin Georgescu: 33,41%
  • Elena Lasconi: 30,81%
  • George Simion: 11,61%
  • Nicolae Ciucă: 8.36%
  • Mircea Geoană: 5,66%
  • Marcel Ciolacu – 4,51%.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum (n)-a fost votat Nicolae Ciucă la Cluj, în “fieful” PNL

Publicat

De

Nicolae Ciucă

Candidatul PNL la Președinția României, Nicolae Ciucă, a obținut, în județul Cluj, doar puțin peste 10% din voturi în primuk tur al alegerilor, cel mai slab rezultat al unui candidat de dreapta din ultimii 20 de ani.

La Cluj-Napoca, în orașul unuia dintre marii lideri ai PNL, Emil Boc, Nicolae Ciucă nu a obținut nici măcar 8% din voturi, fiind întrecut și de candidatul UDMR Kelemen Hunor.

Cum (n)-a fost votat Nicolae Ciucă la Cluj, în “fieful” PNL

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a obținut cel mai bun scor în comuna Recea Cristur, unde a fost votat de 61,78% dintre alegători.

Localitățile clujene unde Nicolae Ciucă a fost primul în opțiunile alegătorilor și procentele obținute sunt următoarele:

  • Ciucea – 30,11%
  • Mărgău – 22,55%
  • Mărișel – 33,61%
  • Sânpaul – 21,74%
  • Așchileu – 34,38%
  • Panticeu – 42,78%
  • Bobâlna – 27,18%
  • Vad – 35,56%
  • Câțcău – 44,36%
  • Chiuiești – 24,78%
  • Cornești – 29%
  • Borșa – 34,02%
  • Tureni – 17,52%
  • Săndulești – 24,91%
  • Căianu – 26,51%
  • Pălatca – 40,48%
  • Țaga – 22,03%
  • Cătina – 22,15%
  • Sânmărtin – 49,14%.

La alegerile locale din iunie 2024, PNL a câștigat în județul Cluj un numă de 51 de primării de municipii, orașe și comune.

Citește mai departe

EVENIMENT

Candidații Călin Georgescu și George Simion – naționaliști, extremiști, suveraniști, votați la Cluj în comune cu primari UDMR 

Publicat

De

Georgescu

Cei doi candidați la prezidențiale, considerați naționaliști, extremiști și suveraniști, cu accente legionare, Călin Georgescu și George Simion, au obținut voturi, și nu puține, inclusiv în comunele din județul Cluj cu primari UDMR și, unele, cu populație majoritar maghiară.

Astfel, în comuna Sic, unde candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a obținut 580 de voturi (88,01%), candidatul independent Călin Georgescu s-a clasat pe locul secund și a primit 24 de voturi (3,64%, iar liderul AUR, George Simion, 9 voturi (1,37%), clasându-se pe locul 5.

În comuna Buza, George Simion ocupă locul 3, cu 55 de voturi (14,78%), în fața lui Georgescu, care a primit 42 de voturi (11,29%).

De asemenea, în comuna Moldovenești, independentul Călin Georgescu s-a clasat pe locul secund, după Kelemen Hunor, cu 243 de voturi (19,1%) , urmat de George Simion, cu 152 de voturi (11,95%).

Candidații Călin Georgescu și George Simion – naționaliști, extremiști, suveraniști, votați la Cluj în comune cu primari UDMR

În Izvorul Crișului, candidatul AUR, George Simion, s-a clasat pe locul 2, după Kelemen Hunor, cu 45 de voturi (6,48%), în timp ce candidatul independent Călin Georgescu ocupă locul 4 cu 40 de voturi (5,76%).

În altă comună, Săvădisla, Călin Georgescu ocupă tot locul secund după candidatul UDMR, primind 319 voturi (14,89%), în timp ce George Simion s-a clasat pe locul 5, cu 153 de voturi (7,14%).

În Suatu, George Simion s-a clasat pe locul 2 după candidatul UDMR, cu 96 de voturi (14,68%), podiumul fiind completat de Călin Georgescu, cu 72 de voturi (11,01%).

În comuna Baciu, Călin Georgescu a ocupat locul 3, cu 915 voturi (15,35%), urmat pe 4 de George Simion, cu 535 de voturi ( 8,98%).

În fine, în comuna Sâncraiu, George Simion a înregistrat 62 de voturi (6,29%) și s-a clasat pe locul 2 după Kelemen Hunor, iar Georgescu 19 voturi (1,93%).

La alegerile locale din iunie 2024, UDMR a câștigat în județul Cluj 7 primării de comune: Baciu, Buza, Moldovenești, Săvădisla, Suatu, Sâncraiu și Izvoru Crișului, iar la Sic este primar independent susținut de UDMR.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Diana Șoșoacă, ”votată” la Cluj deși nu figura pe buletinul de vot. Mii de voturi nule înregistrate

Publicat

Diana

Președintele Partidului S.O.S România, Diana Iovanovici Șoșoacă, a fost ”votată” la Cluj deși nu figura pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale.

Astfel, duminică, după închiderea urnelor, la multe secții de votare cei care au numărat voturile au avut surpriza să constate că pe buletine de vot a apărut un chenar desenat cu pixul în interiorul căruia era trecut numele Dianei Șoșoacă și numele partidului și ștampila ”votat”.

De asemenea, cei 14 candidați aflați pe buletinul tipărit erau tăiați, voturile acestea fiind anulate.

Alți clujeni nemulțumiți au pus ștampila pe mai mulți candidați, astfel că și aceste voturi au fost considerate nule.

CCR a decis interzicerea candidaturii la Președinția României a Dianei Șoșoacă, astfel încât aceasta nu a figurat pe buletinele de vot.

Diana

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax