EVENIMENT
UPDATE/ CFR Cluj contraatacă! Iată răspunsul oficial al clubului la acuzele aduse de Paul Siserman

Luni seara, cunoscutul chef clujean Paul Siserman a postat pe pagina sa de Facebook un text acuzator la adresa fotbaliștilor de la CFR Cluj care n-ar fi respectat regulile de prevenire a infectării cu Covid pe avion, în drumul spre București. Clubul de fotbal a luat poziție și a emis următorul comunicat:
Jucătorii și staff-ul tehnic au purtat mască
„Ca urmare a părerilor exprimate în spațiul public de unul dintre pasagerii zborului Cluj/București cu care și echipa noastră s-a deplasat în capitală, conducerea echipei CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări:
Jucătorii și staff-ul tehnic au purtat mască FFP2 pe toată durata deplasării lor de la stadion până la București. Vă asigurăm de faptul că suntem responsabili și că mereu ne-am luat toate măsurile de prevenție în lupta cu acest virus, chiar dacă din păcate el nu ne-a evitat. Am demonstrat asta prin faptul că la primele simptome avute de jucătorul nostru Păun Adrian am solicitat de urgență testarea sa și l-am izolat de restul echipei.
Tocmai pentru a proteja pe oricine putea intra în contact cu el. Și noi, toți cei din familia CFR, avem familii, avem copii și evident facem tot posibilul să ne protejăm și să trecem cu bine peste această perioadă grea.
Ne revoltă o asemenea atitudine menită să discrediteze clubul
Mai mult, personalul companiei aeriene cu care am călătorit s-a asigurat pe toată durata prezenței în aeronavă că atât delegația clubului nostru, cât și ceilalți participanți la zbor poartă mască. Este, o dată în plus, o dovadă clară a faptului că am respectat regulamentele. Nu știm de ce respectivul pasager a făcut aceste declarații și de ce se folosește de acest moment neplăcut prin care trecem cu toții făcând astfel de declarații publice.
Ne revoltă o asemenea atitudine menită să discrediteze clubul pe baza unor simple afirmații, precum și jucătorii și staff-ul, pentru o notorietate iluzorie și lipsită de moralitate. Luăm în considerare trimiterea persoanei respective în judecată pentru a dovedi cele declarate.
Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în aceste zile și care știu că doar împreună și fără ură vom trece peste evenimentele cu care ne confruntăm în drumul către al treilea titlu consecutiv”, se arată în comunicatul clubului.
Update, 15:00:
Între timp s-a anunțat faptul că și fundașul Cristian Manea a fost depistat pozitiv, ridicând la 7 numărul jucătorilor infectați cu Covid.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Blocuri înghesuite pe str. Nirajului din Cluj-Napoca, ”dintr-un trotuar în altul”. ”De ce atâta lăcomie pe constructori?”

Mai mulți clujeni care locuiesc pe strada Nirajului, din cartierul Între Lacuri, reclamă că în zonă s-au construit în ultima perioadă 6 blocuri de 5-6 etaje, dintr-un trotuar în altul, fără să se țină cont nici de distanța dintre ele.
”Sunt extrem de aproape unul de celălalt. În zonă sunt doar blocuri cu 4 etaje si case, vor fi probleme cu locurile de parcare, cu aglomeratia, cu spatiile verzi. Și-au bătut joc de zona si mai ales de oamenii care locuiesc acolo.
Parcul din apropiere e foarte mic. Cei din blocurile vechi ce vina au? Ce puteau face? Cum isi mai vand apartamentele? Puteau castiga foarte mult si daca faceau blocuri mai putine si mai mici!
Ne scot ochii ca fac si o gradinita, dar e aproape lipita de blocurile vechi si nu cred ca va avea curte! De ce atata lacomie pe constructori, de ce atata inconstiență! Rușine!”, a spus unul dintre locuitorii nemulțumiți.

Președintele Partidului SOS România, europarlamentarul Diana Șoșoacă, strânge semnături pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook. La alegerile de anul trecut, candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de judecătorii CCR, arată Mediafax.
Aceasta și-a anunțat intenția pe Facebook.
„Diana președinte 2025. Semnează pentru România. Puterea este în mâinile tale”, scrie în mesaj.
La alegerile prezidențiale de anul trecut candidatura liderului SOS a fost respinsă de CCR. Judecătorii au stabilit că Șoșoacă nu poate candida pentru funcția de președinte al României deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei. Judecătorii au mai spus că dacă Șoșoacă ar deveni președinte ar pune în pericol apartenența României la UE și NATO.
CULTURA
S-a stins din viață dansatorul popular clujean Emil Luca. Și-a dedicat peste 50 de ani folclorului românesc

Colectivul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a coregrafului și dansatorului clujean Emil Luca, cel care și-a dedicat peste 50 de ani din viață folclorului românesc.
”A avut o activitate deosebită în cadrul mai multor ansambluri folclorice, lăsând în urma sa o moștenire culturală importantă.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, arată reprezentanții Centrului.
Anul trecut, în luna martie, a fost omagiat într-un spectacol la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Luca este cunoscut și pentru că, în 2011, a participat la ”Românii au talent” de pe ProTv unde a efectuat peste 100 de piruete împreună cu soția sa, Viorica.
EVENIMENT
Neluțu Sabău, după egalul ”U” Cluj cu Poli Iași: Sunt foarte afectat, nu îmi convine situația absolut deloc

Antrenorul echipei de fotbal ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, duminică, la finalul meciului egal cu Poli Iași de pe Cluj Arena, că jucătorii săi au pierdut două puncte mari,
”A fost un moment psihologic foarte important, am fi rezolvat calificarea în play-off care ne dădea o oarecare liniște. Din păcate, însă, se pare că nu suntem pregătiți să facem pasul ăsta încă. Ne lipsesc multe lucruri. (…) Când anumiți jucători tratează superficial o fază, nu sunt ceea ce trebuie să fie.
Noi am fost puternici când toți au jucat pentru echipă, când joci doar pentru tine, tu să ieși în evidență, nu iese nimic. Asta încerc să le spun, vreau să schimb ADN-ul acestui club. Cei care rămân trebuie să înțeleagă că doar așa funcționează și așa obții rezultate.
Când ești superficial, e foarte greu”, a spus Sabău.
Greșeli în lanț
Acesta a precizat că nu este voie ca o echipă cum este ”U” Cluj să ia două goluri după ce a condus cu 2-0.
”Sunt foarte afectat, nu îmi convine situația absolut deloc. (…) Au fost multe greșeli în lanț care au dus la acest rezultat. Păcat…”, a afirmat antrenorul clujenilor care a recunoscut că, poate, nu a fost prea inspirat la anumite schimbări, și își asumă rezultatul, dar și jucătorii trebuie să și-l asume.
Ioan Ovidiu Sabău a subliniat că obiectul tuturor trebuie ca fiecare să scoată maxim din el.