EVENIMENT
Unitate de primiri URGENȚE la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. 39 de noi POSTURI ar putea fi înființate
Un proicet de hotărâre care vizează aprobarea structurii organizatorice, a organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca a fost inițiat de președitele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Principala modificare în organizarea spitalului prevede înființarea unui Compartiment de Primiri Urgențe, astfel că pacineții nu vor mai trebuie să meragă la alte spitale pentru diferite investigații medicale de care au nevoie.
De asemenea, urmează să fie scoase la concurs noi posturi pentru medici și personal medical.
Unitate de primiri URGENȚE la Spitalui de Boli Infecțioase din Cluj. 39 de noi POSTURI ar putea fi înființate
Necesitatea înființării unei astfel de structuri este justificată de numărul mare de pacienți, în medie între 80 și 100 de persoane pe zi, care se prezintă la Camera de Gardă cu diverse boli infecțioase, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie și care necesită consultații medicale în regim de urgență și triaj epidemiologic.
O mare parte dintre acești pacienți au nevoie, pe lângă consultația de specialitate, de investigații de laborator și/sau de radiologie, motiv pentru care, în prezent, sunt redirecționați spre unitățile ori compartimentele de Primire a Urgențelor ale altor spitale, pentru efectuarea examinărilor în regim de urgență.
Astfel, Compartimentul Primiri Urgențe de Specialitate va permite efectuarea unui triaj al pacienților pe circuite funcționale separate și camere de consultație separate pentru copii și adulți, contribuind la reducerea timpilor de așteptare, dar și a unui cabinet în specialitatea pneumologie, pe perioadă nedeterminată, în cadrul ambulatoriului integrat al spitalului.
De asemenea, în vederea desfășurării activității optime, în regim continuu, în Compartimentul Primiri Urgențe de Specialitate al unității sanitare, care se află în subordinea Consiliului Județean Cluj, se propune înființarea a 39 de noi posturi.
Printre acestea sunt un post este de medic șef, șapte pentru medici specialișyi, un post de asistent medical șef, 12 de asistent medical, cinci posturi de registrator medical, nouă de infirmier și patru posturi de brancardier.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






