EVENIMENT
Unde pot duce clujenii molozul după desființarea centrului de colectare din Mănăștur. Emil Boc: ”Nu mai scapă nimeni”
Deșeurile rezultate din urma lucrărilor din construcții se ridică în continuare, a declarat, vineri, primarul Emil Boc. Declarația edilului vine în contextul desființării punctului de colectare administrat de Rosal în cartierul Mănăștur, în zona Bucium.
Cetățenii pot utiliza în continuare pentru moloz centrul din Mărăști, unde 1 mc este gratuit, sau pot suna companiile Brantner și Rosal pentru luat de acasă contracost, ori alte 4 firme private.
În Mănăștur încep lucrările la Academia de Muzică, pe ruina a ceea ce trebuia să fie un spital. Au început lucrările mai repede față de data stabilită inițial, iar constructorii au notificat Rosal să elibereze spațiul în 48 de ore, chiar dacă firma avea contract până în vară.
Potrivit primarului Emil Boc, acum se acreditează altă soluție.
”Facem apel la conștiința cetățenilor, pentru că nu mai scapă nimeni. Avem sistemul de monitorizare permanentă pus la punct cu Poliția locală. Mergem până la confiscarea mașinii cu care se aruncă deșeurile. Mai sunt cei câțiva, puțini, care cred că pot arunca oriunde, oricât și orice, dar nu mai au scăpare”, a adăugat Emil Boc.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






