EVENIMENT
Un șofer din Cluj va sta 30 de zile în arest la domiciliu. S-a urcat beat la volan și a făcut accident. Modificări în legislație
Un bărbat de 47 de ani a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile după ce s-a urcat beat la volan și a făcut accident.
Polițiștii Biroului Rutier Cluj l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, la data de 26 iulie.
Un șofer din Cluj va sta 30 de zile în arest la domiciliu. S-a urcat beat la volan și a făcut accident. Modificări în legislație
La aceeași dată, în jurul orei 20.40, bărbatul, care conducea un autoturism pe strada Teodor Mihali, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul alcoolscop, rezultatul indicând o concentrație de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.
La expirarea măsurii reținerii, instanța a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
ATENȚIE, șoferi. S-a modificat legea
În acest context, polițiștii reamintesc faptul că, începând cu luna aceasta, un conducător auto aflat într-un caz similar celui de mai sus, de pe urma căruia rezultă însă decesul unei persoane, va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, fără posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






