ACTUALITATE
Un PORTAL DIGITAL din Piața Unirii va conecta Clujul cu 4 orașe din țară și STRĂINĂTATE, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

Asociația Art Mirror, cu sediul pe strada Baba Novac, numărul 1 din Cluj-Napoca, pregătește un eveniment internațional cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită în data de 5 iunie.
„Organizăm o serie de activități, expoziții și evenimente menite să tragă un semnal de alarmă cu privire la nevoia reciclării.
În plus, vom arăta că arta și sustenabilitatea își pot da mâna într-un proiect inedit și spectaculos”, anunță aceștia.
Surprizele primei ediții
În cadrul ediției de anul acesta, locuitorii din 5 orașe – Cluj, Bistrița, Chișinău, Londra și Barcelona – se pot conecta în timp real prin intermediul unor instalații de tip portal digital cu transmisie live. Unul se va afla în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
„Portalurile sunt realizate din materiale reciclate la care lucrăm de zor chiar acum, vă arătăm în curând”, completează echipa.
De asemenea, ONG-ul își propune să-și arate solidaritatea față de artiștii ucrainieni, prin expunerea mai multor lucrări și ilustrații ale acestora.
„Prin intermediul portalurilor video mesajele noastre de solidaritate vor ajunge la ucrainenii aflați în mai multe colțuri ale lumii.
Mobilizăm mai multe orașe pentru un scop comun: acela de a lupta împreună pentru planeta noastră și împotriva schimbărilor climatice, în loc de a ne lupta între noi”, conchide asociația.
1. 3-5 iunie: Ateliere de reciclare și upcycling
Duminică, 5 iunie, doritorii din Cluj-Napoca vor putea participa la două ateliere în care asociația Art Mirror urmărește să dea viață unor lucruri care în mod normal ar fi fost aruncate. Aceștia vor fi așteptați cu toate materialele necesare oricărei sclipiri creative, fiind totodată, ghidați la fiecare pas.
Accesul este liber la toate activitățile.
Atelier hârtie reciclată
Primul atelier este dedicat realizării unor decorațiuni și a altor obiecte de design cu diferite forme, toate din hârtie reciclată.
„Dacă ai colectat și tu hârtie acesta e momentul să le iei cu tine și să le transformi în ceva nou”, notează Art Mirror.
Atelier sticlă
Al doilea atelier va testa creativitatea clujenilor care vor fi provocați să transforme, de la zero, o sticlă într-un obiect ornamental.
Sticlele de diverse forme și culori sunt colectate de către membrii echipei Art Mirror.
Fii la curent cu evenimentul cu un click aici.
2. 6-9 iunie: Expoziție de artă sustenabilă
Casino Centrul de Cultură Urbană va găzdui o serie de instalații artistice realizate din deșeuri, obiecte neconvenționale sau rămase fără întrebuințare și imposibil de reciclat, expoziția putând fi vizitată în intervalul orar 10:00 – 20:00, din 6 până în 9 iunie.
„Vei avea ocazia să vezi cum resturi de fire de cupru, ventuze de EKG, dopuri de vin, resturi de sticlă, tone de hârtie etc. se transformă în lucrări artistice care demonstrează că toate aceste deșeuri pot fi și ele niște resurse valoroase din care putem crea ceva frumos și cu un mesaj puternic.
Pe lângă aceste lucrări, vom expune o serie de ilustrații realizate de artiști ucraineni”, anunță asociația.
Vezi evenimentul și pe Facebook, cu un click aici.
Evenimentul este organizat de Asociația Art Mirror și Studioul Urban Mirror, alături de Casino Centrul de Cultură Urbană și Primăria Cluj-Napoca.
Art Mirror este un ONG al cărui scop este promovarea artei sustenabile și conceptul de Recycling Art. Susține inițiativa cu un like pe pagina de Facebook.
Sursa foto: Facebook
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
SFATURI de la Protecţia Consumatorului pentru vacanța de 1 Mai. ATENȚIE la cumpărarea cărnii de mici

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a făcut sâmbătă o serie de recomandări, în contextul zilei de 1 Mai, astfel încât această sărbătoare să fie prilej de bucurie, nu de neplăceri.
„Ca în fiecare an, românii marchează ziua de 1 Mai cu tradiționalii mici și bere. Pentru ca această sărbătoare să fie prilej de bucurie, nu de neplăceri, vă recomand să țineți cont de următoarele sfaturi”, scrie pe Facebook Paul Anghel, director general la Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), citat de Mediafax.
ATENȚIE la cumpărarea cărnii de mici
Astfel, la achiziționarea produselor alimentare verificați cu atenție aspectul cărnii tocate, nu cumpărați produse neetichetate! Eticheta trebuie să conțină informații despre ingredientele alergene și termenul de valabilitate. Refuzați produsele cu etichete lipsă, modificate sau expirate. Evitați achiziția de carne tocată din locuri neautorizate – riscați să cumpărați produse nesigure! La bere, verificați integritatea ambalajului, limpiditatea și data durabilității minimale.
Dacă petreceți ziua de 1 Mai în zone de agrement asigurați-vă că produsele sunt expuse în vitrine frigorifice funcționale. Ambalajele trebuie să fie intacte, iar etichetele să conțină toate informațiile necesare. Vânzătorii trebuie să fie echipați corespunzător și să respecte regulile de igienă. Verificați concordanța între prețurile afișate și cele de pe bonul de casă. Solicitați și păstrați bonul fiscal – este singura dovadă în cazul unei reclamații justificate!
În urma controalelor din anii anteriori, ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a constatat nereguli grave, printre care utilizarea produselor expirate sau fără etichetă, comercializarea alimentelor cu urme de mucegai, folosirea de ulei ars și ustensile neigienizate, nerespectarea temperaturilor de depozitare și a condițiilor igienico-sanitare și lipsa informării privind alergenii sau proveniența produselor (proaspete vs. decongelate).
„Protejați-vă sănătatea și bucurați-vă de 1 Mai în siguranță”, încheie oficialul ANPC.
EVENIMENT
FOTO. Doi veterani de război, trecuți de 100 de ani, sărbătoriți de prefectul Clujului și MApN. Bujori cu tricolor în piept

Doi veterani de război, unul din Gherla și unul din Cluj-Napoca, au fost sărbătoriți, luni, de prefectul județului Cluj, Maria Forna, și de MApN, prin comandantul Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, general – maior Bogdan Cernat, cu ocazia Zilei Veteranilor, celebrată în 29 aprilie.
Primul sărbătorit a fost Iosif Rus, cel mai în vârstă locuitor din județ, care a depășit 109 ani. Acesta este acum colonel în rezervă și a fost locotenent în cel de-al Doilea Război Mondial, unde a luptat pe front și a ajuns până în Caucaz.
”Am fost până în Caucaz în 1942. S-a oprit frontul, că a început atacul asupra orașului Stalingrad, că era să ajungem până la Cotul Donului. În aprilie 1943, a început o mare ofensivă și am fost rănit. O schijă mi-a intrat în picior, dar am avut noroc că schija a ieșit pe unde a intrat, împinsă de mușchi, iar medicii s-au mirat și au spus că așa ceva este un caz la un milion.
Am luat parte și la cedarea Ardealului, în 30 august 1940. Eram locotenent cu regimentul din Dej pe graniță, pe Valea lui Mihai, iar după ce s-a cedat, am trecut prin momente foarte grele. Soldații plângeau când au aflat”, a povestit Rus.
Bujor cu tricolor în piept
Prefectul Clujului, Maria Forna, i-a urat lui Iosif Rus sănătate și i-a mulțumit pentru întreaga lui activitate, după care i-a prins în piept o floare de bujor cu tricolor, simbolul veteranilor de război. Aceasta i-a înmânat o diplomă, un buchet de flori și un tort aniversar.
Iosif Rus a primit și o scrisoare din partea ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care i-a fost înmânată de generalul Cernat.
Secretul longevității, să îți ții mintea ocupată
Sărbătoritul, fost profesor în Gherla. a precizat că unul dintre secretele longevității sale este faptul că-și păstrează mintea ocupată, citește ziare, romane, completează sudoku, integrame, învață limba engleză și duminică se pregătește să meargă la vot.
”Viața până la 100 de ani e ușoară, a fost bine. Și tata a trăit până la 95 de ani, de la el moștenesc. Nu am fost bolnav, nu am avut nicio zi de concediu medical în 43 de ani de muncă. Mulțumesc lui Dumnezeu că mă mai ține”, a mai spus Rus, care s-a pensionat în 1980.
Telegrafistă la Transmisiuni
Maria Donescu, maior în rezervă din Cluj-Napoca, a fost telegrafistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a activat într-o unitate de Transmisiuni din Tâncăbești.
Și acesteia i-a prins prefectul Clujului un bujor cu tricolor în piept și i-a urat sănătate.
”Vă mulțumesc din suflet”, a spus sărbătorita, care a mărturisit că se simte bine la vârsta pe care o are.
Maria Donescu a împlinit 100 de ani în 1 aprilie, primind, luni, diploma din partea Prefecturii Cluj și scrisoarea din partea ministrului Apărării, flori și tortul aniversar.
Mesajul prefectului Clujului
”Într-un gest de profund respect și recunoștință, i-am întâlnit astăzi pe doamna maior Maria Donescu și pe domnul colonel Iosif Rus, doi dintre venerabilii veterani de război ai județului nostru.
Întâlnirea a fost încărcată de emoție și a avut loc în semn de apreciere pentru sacrificiul și curajul de care domniile lor au dat dovadă în timpul conflagrației celui de al Doilea Război Mondial.
Am ascultat cu atenție poveștile și rememorările trecutului și am admirat spiritul de camaraderie și patriotism care i-au animat pe cei care au luptat pentru țară.
Această întâlnire reprezintă un simbol al legăturii dintre generații și un omagiu adus tuturor celor care și-au dedicat viața apărării valorilor naționale. Gestul nostru de astăzi reconfirmă respectul profund al comunității pentru veteranii de război și recunoașterea rolului lor esențial în istoria României.
Stimați veterani de război, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru națiunea română!”, a spus Maria Forna.
Alături de prefectul Maria Forma și de generalul- maior Bogdan Cernat, la cele două momente de sărbătoare au mai participat colonelul Ioan Munteanu- comandantul Bazei 4 Logistică „Transilvania”, colonelul Paul Saghin- comandantul Centrului Militar Zonal Cluj și locotenent-colonel Ioana Mirela Cioară- comandantul comenduirii de garnizoană Cluj-Napoca, primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan.
EVENIMENT
PREMIERĂ. Primele RECONSTRUCȚII mamare asistate robotic au fost făcute pro-bono la MedLife Cluj

Grupul MedLife continuă să inoveze în chirurgia oncologică și reconstructivă, realizând în premieră la Cluj-Napoca primele reconstrucții mamare asistate robotic din sistemul privat, de altfel printre primele intervenții de acest tip din Europa de Est. Intervențiile au avut loc în perioada 21–22 aprilie, în cadrul Spitalului MedLife Humanitas, cu ajutorul robotului chirurgical da Vinci.
„Cele două intervenții au fost realizate pro bono pentru paciente care suferiseră mastectomii în urma unui diagnostic de cancer de sân. Echipa operatorie a fost coordonată de Dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician, alături de Dr. Daniel Murariu, român stabilit în Statele Unite, și de doi medici americani – Dr. Chris Campbell și Dr. Peter Deptula.
PREMIERĂ. Primele RECONSTRUCȚII mamare asistate robotic au fost făcute pro-bono la MedLife Cluj
Reconstrucția s-a realizat prin tehnica DIEP (Deep Inferior Epigastric Perforator), considerată standardul de aur în reconstrucția mamară microchirurgicală. Procedura presupune recoltarea unui lambou de piele și grăsime din zona inferioară a abdomenului, fără a afecta mușchiul abdominal. Țesutul este apoi complet deconectat de la vasele de sânge din zona donatoare și reatașat la vasele din zona pieptului. Acest tip de reconstrucție oferă un rezultat natural, durabil, și presupune un risc scăzut de complicații, precum herniile abdominale.
Procedura presupune și utilizarea microscopului chirurgical pentru realizarea anastomozelor vasculare, precum și efectuarea unei angiografii finale cu verde de indocianină – o substanță fluorescentă – pentru verificarea circulației sanguine la nivelul sânului reconstruit.
„Pacientele sunt așteptate să se externeze în mai puțin de o săptămână”
Prin utilizarea robotului da Vinci, medicii au putut efectua incizii mai mici, cu impact minim asupra țesuturilor, ceea ce se traduce printr-o recuperare mai rapidă, risc redus de complicații și o reintegrare socială accelerată. Fiecare intervenție a durat aproximativ 6 ore, iar pacientele sunt așteptate să se externeze în mai puțin de o săptămână, cu reluarea activităților curente în decurs de 2–3 săptămâni.
„Această intervenție este un pas esențial în modernizarea reconstrucției mamare în România. Robotul ne oferă o precizie superioară și reduce semnificativ trauma asupra zonei donatoare. Ne bucurăm că am putut oferi acestor paciente o soluție avansată, cu beneficii reale pentru calitatea vieții post-operatorii”, a declarat Dr. Maximilian Muntean, coordonatorul echipei chirurgicale.
Spitalul MedLife Humanitas Cluj-Napoca face parte din Grupul MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, care deține cea mai extinsă rețea de spitale private la nivel național, cu 16 unități mono și pluridisciplinare. Pe lângă infrastructura extinsă și acoperirea națională, MedLife se remarcă și prin dotările sale de ultimă generație, incluzând o serie de echipamente robotice de ultimă generație – 6 roboți daVinci, 1 robot BrainLab și 4 sisteme de neuronavigație.
Grupul MedLife își consolidează astfel poziția de lider în inovație și tehnologie medicală de top, cu o echipă pregătită să extindă utilizarea chirurgiei robotice în diverse specialități, în beneficiul pacienților din întreaga țară”, se arată în comunicatul spitalului.
EVENIMENT
Dan Petrescu (CFR Cluj), înaintea partidei cu Dinamo: E visul meu ca un jucător care vine de pe bancă să CÂȘTIGE un meci

CFR Cluj o va întâlni, luni seara în deplasare, pe Dinamo. Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, a prefațat duelul din etapa a 6-a din play-off-ul Superligii.
„Sincer să fiu, mi-aș fi dorit mai multe soluții. Și în atac, și pe benzi. Vreau să am mai multe soluții. Asta e realitatea. Dar am dus-o așa până la urmă, cu echipa asta. Și e greu. Dar mi-aș fi dorit mai multe soluții. E important ce ai pe bancă.
Dan Petrescu (CFR Cluj), înaintea partidei cu Dinamo: E visul meu ca un jucător care vine de pe bancă să CÂȘTIGE un meci
Mereu pun presiune pe jucătorii de pe bancă. E visul meu ca un jucător care vine de pe bancă să câștige un meci. Asta înseamnă că e motivat. Așa a fost la Barcelona – Real Madrid. Și la „U” Cluj la fel, jucătorii de pe bancă au adus ceva în plus.
Aici se joacă acest campionat. Și poate de aceea FCSB e pe primul loc. Are o bancă foarte puternică. Asta e realitatea. Dar cu acești jucători am ajuns aici și sper să facem un meci normal și să câștigăm. Nu mai vreau să facem un meci excelent ca până acum. Spectacolul nu-ți aduce niciun punct.
Vreau să se schimbe puțin. Nu vreau să mai avem multe ocazii, vreau să avem puține ocazii și să marcăm. Nu mai contează cum jucăm. Noi am jucat foarte bine în multe meciuri, dar nu am câștigat tot.
Vreau să jucăm cât mai rău și să câștigăm. Adică să jucăm ce trebuie. Și să avem puțin noroc, că ne-a cam părăsit. De acum înainte vrem să fim pragmatici. Avem cel mai bun atac, dar nu atacul câștigă campionatul.
Faptul că toți jucătorii de la Dinamo sunt apți acum arată ce sezon am avut. A trebuit mereu să jucăm cu cei mai buni, cel mai greu. Nimic ușor pentru noi în acest sezon. Așa va fi în continuare. Va fi un meci foarte greu, de care pe care. Avem și ghinionul că jucăm cu o echipă care nu are nimic de pierdut. Orice ar fi, Dinamo iese cu capul sus. Presiunea e pe noi”, a declarat Dan Petrescu.