Connect with us

ACTUALITATE

Un polițist clujean a găzduit în apartamentul familiei sale două refugiate din Ucraina

Publicat


fapta
Un polițist din cadrul Centrului Operațional al Inspectoratului de Politie Județean (IPJ) Cluj a văzut un apel făcut pe o platformă de socializare cu privire la două persoane venite din Kiev, care căutau o locuință temporară.
”Acesta a sărit de îndată în ajutorul lor, iar de vineri seara le-a oferit adăpost în mijlocul familiei sale, punându-le la dispoziție o cameră din apartamentul său.
Cele două persoane, respectiv o adolescentă și o femeie în vârstă, au fost nevoite să lase în urmă locuințe, locuri și oameni dragi pe care nu știu dacă îi vor mai întâlni vreodată.
Acestea le-au mărturisit colegului și soției sale că nu au mai dormit de o săptămână într-un pat, că trenul cu care au venit a fost amânat de 3 ori, așteptând cu teama să plece din fața atacurilor din acele zone, dar și că nu mai știu nimic despre locuințele lor”, informează IPJ Cluj.
Mai mult, polițistul le-a ajutat cu biletele de avion și bani, pentru ca tânăra sa se deplaseze în Paris unde va locui cu prietenele ei, iar cealaltă femeie va pleca mâine spre Viena.
”Ne înclinăm în fața colegului nostru care a îndeplinit cu succes o misiune ce nu era cuprinsă în niciun ,,plan de măsuri”!”, au mai spus polițiștii de la IPJ Cluj.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Andra, turneu în premieră în America de Nord! Artista va susține în Canada trei concerte cu casa închisă

Publicat

Andra și trupa sa își încep săptămâna cu emoții și entuziasm, pregătindu-se pentru primul turneu din America de Nord. Mâine, artista va pleca spre Canada, unde o așteaptă trei concerte speciale, pline de energie și pasiune.

Andra va susține trei concerte pe 12, 13 și 15 februarie în Canada, în care fanii artistei vor avea ocazia să trăiască momente de neuitat.

Concert sold-out în câteva ore

Spectacolul de pe 13 februarie, din Longueuil, a fost sold out în doar câteva ore de la lansare, ceea ce a dus la organizarea unui al doilea concert, tot în Longueuil, la cererea publicului.

„Încep săptămâna cu gândul la turneul din Canada! Mâine plecăm cu toată trupa, iar emoțiile cresc cu fiecare clipă! Primul concert e pe 12 februarie, urmat de spectacole pe 13 și 15 februarie. Abia aștept să ne vedem și să ne bucurăm de muzică!”, a transmis artista.

Prețurile biletelor variază între 112 și 129 de dolari, cererea fiind mare și pentru al doilea concert din acest oraș.

Concert Andra la Hamilton

Ultimul show al turneului canadian va avea loc pe 15 februarie, în Hamilton, unde artista promite o seară memorabilă.

„Ne umple sufletul de bucurie să vedem cât de mult vă doriți să fiți alături de noi la concerte! Mergem până-n Canada cu toată dragostea și entuziasmul, gata să trăim împreună momente de neuitat!”, a mai arătat Andra.

Citește mai departe

EVENIMENT

Ce BENEFICII obții dacă îți înregistrezi marca printr-o agenție specializată din Cluj Napoca

Publicat

tas

Înregistrarea mărcii este un proces esențial în protejarea companiei tale, fiind unul dintre primii pași pe care trebuie să-i realizezi pentru a te asigura că brandul tău își păstrează statutul în piață. În afara urmării acestei proceduri riști ca alte business-uri să îți copieze numele, logo-ul și identitatea, punând astfel în pericol relația pe care o ai cu publicul țintă și integritatea produselor sau serviciilor tale.

Astfel, într-un mediu de business tot mai competitiv, care pune preț pe imaginea firmelor și percepția clienților asupra acesteia, deținerea unei mărci înregistrate devine crucială. Pe lângă obținerea dreptului exclusiv asupra brandului tău, ea oferă și posibilitatea diferențierii față de competiție, precum și apărarea împotriva concurenței neloiale.

Înregistrarea mărcii pentru firma ta din Cluj

În ultimii 5 ani, tot mai multe business-uri de diferite dimensiuni și care activează în diverse industrii, au realizat importanța deținerii unei mărci înregistrate. Mai mult, fondurile alocate prin diverse programe europene care oferă reduceri la taxele de înregistrare au crescut popularitatea acestor servicii. Astfel, în România, precum și în Cluj, în particular, există numeroase companii care oferă soluții de înregistrare marcă.

Ce BENEFICII obții dacă îți înregistrezi marca printr-o agenție specializată din Cluj Napoca

În acest context, alegerea între ele poate să se arate dificilă. Există însă o serie de criterii principale pe care poți să le urmărești pentru a garanta că marca ta este în mâini bune. În primul rând, este important să te asiguri că firma aleasă deține expertiza necesară în domeniu și că avocații săi sunt specializați în proprietate intelectuală. În al doilea rând, compania trebuie să aibă un portofoliu vast, cu mărci înregistrate atât în România, cât și în afara țării. În ultimul rând, este necesar ca agenția să fie acreditată de către organele naționale și internaționale.

Acestea sunt cele trei criterii de bază în alegerea unei companii care oferă servicii de înregistrare marcă de calitate. Există însă business-uri care oferă multe alte avantaje favorabile. Printre ele se numără și Agenția TAS.

Beneficiile înregistrării mărcii din Cluj cu Agenția TAS

După cum menționam anterior, există câteva criterii de bază care trebuie să le urmărești pentru a te asigura că alegi o firmă de încredere pentru înregistrarea mărcii tale. În cazul Agenției TAS, avocații business-ului au o experiență de peste 15 ani în înregistrarea mărcii și proprietate intelectuală.

Ei dețin un portofoliu de 1500 de mărci înregistrate la nivel național și 1000 la nivel european și internațional. În plus, aceștia sunt acreditați de OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), sunt reprezentanți EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) și membri AIPPI (Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale).

„Prevenirea disputelor legale”

Însă, pe lângă îndeplinirea criteriilor fundamentale, Agenția TAS oferă numeroase alte beneficii ale colaborării pentru înregistrarea mărcii. Printre ele se numără:

·         Verificarea disponibilității mărcii. Agenția TAS efectuează o analiză inițială detaliată pentru a identifica potențiale conflicte cu alte mărci deja existente, asigurând astfel o înregistrare fără obstacole legale și evitarea risculului de opoziție.

·         Consultanța personalizată pentru înregistrare. Avocații firmei oferă consiliere adaptată specificului companiei tale, recomandând teritoriul de înregistrare (național, european sau global) și tipul potrivit de marcă. Astfel, ei garantează o protecție juridică adecvată pentru afacerea ta.

·         Gestionarea completă a procesului. Agenția TAS se ocupă de toate etapele administrative și juridice ale înregistrării, de la pregătirea atentă și completă a documentelor, până la depunerea acestora. Tu te bucuri astfel de un proces eficient și bine gestionat, care crește sansele de succes ale cererii tale.

·         Monitorizare și asistență continuă. Compania nu se limitează doar la înregistrarea mărcii, ci oferă și servicii de monitorizare constantă pentru a preveni utilizarea neautorizată. În plus, ea oferă suport pentru reînnoirea drepturilor de marcă, înainte de expirarea lor.

·         Soluții complete de protecție a proprietății intelectuale. Pe lângă înregistrare, Agenția TAS îți pune la dispoziție o gamă largă de servicii complementare de protecție și valorificare a mărcii tale. Printre ele se numără opoziția, licențierea și cesiunea mărcii, oferind astfel un cadru complet de protejare pe termen lung.

·         Prevenirea disputelor legale. Prin verificări riguroase și o gestionare atentă a procedurii de înregistrare, compania te ajută să eviți litigii sau contestații din partea terților, reducând riscurile de conflicte legale.

·         Consiliere juridică specializată și actualizată. Avocații Agenției TAS participă constant la conferințe și cursuri internaționale, menținându-se la curent cu schimbările legislative din domeniul proprietății intelectuale. Astfel, tu beneficiezi de cele mai bune practici și soluții actualizate pentru înregistrarea și protecția mărcii tale.

Firmele din Cluj care au apelat la serviciile Agenției TAS

Agenția TAS a colaborat cu peste 500 de companii din Cluj pentru înregistrarea mărcii lor, de diferite dimensiuni și care își desfășoară activitatea în diverse industrii. Printre ele se regăsesc retaileri precum Mariflor și Dr. Green, companii de recrutare și consultanță cum ar fi Hygia și Talent Matchmakers, agenții imobiliare ca Blitz, Imofinder și Marina Properties, agenții de marketing digital cum ar fi Klain și firme de transport precum RavCar. Serviciile oferite au inclus atât înregistrarea mărcilor, cât și protecția pe termen lung a drepturilor de proprietate intelectuală.

Datorită portofoliului extins și expertizei solide, Agenția TAS garantează rapiditate și eficiență în înregistrarea mărcilor pentru companiile din Cluj, indiferent de domeniul de activitate sau de cerințele lor specifice.

Agenția TAS este o firmă din Cluj-Napoca, alcătuită din avocați specializați în domeniul proprietății intelectuale și în dreptul comercial, cu o vechime de 15 ani în domeniu. Compania oferă suport juridic și îndrumare în protejarea numeroaselor drepturi de proprietate intelectuală, printre care se numără înregistrarea mărcilor, brevetelor și desenelor/modelelor, opoziția, monitorizarea și licențierea mărcilor, precum și drepturile de autor.

Citește mai departe

EVENIMENT

Remus Lăpușan (PSD): „Demisia președintelui Iohannis este un gest făcut mult prea târziu de un președinte mult prea absent”

Publicat

Remus Lăpușan, prim-vicepreședintele PSD Cluj, a comentat demisia președintelui Klaus Iohannis spunând că aceasta reprezintă „un gest făcut mult prea târziu de un președinte mult prea absent”.

Deputatul social-liberal a subliniat că demisia îi servește doar președintelui Iohannis, care  „scapă de rușinea de a fi dat afară”, în timp ce România devine „un studiu de caz pentru manualele de științe politice, la secțiunea așa nu”.

„Demisia președintelui Iohannis este un gest făcut mult prea târziu de un președinte mult prea absent. În acest moment, demisia îi servește doar sieși: Iohannis scapă de rușinea de a fi dat afară, dar România devine iarăși un studiu de caz pentru manualele de științe politice, la secțiunea așa nu.

Este momentul să ne unim și să construim un leadership politic bazat pe transparență, responsabilitate și respect față de cetățeni. România merită mai mult, iar noi avem datoria să luptăm pentru asta!”, a declarat Remus Lăpușan, prim-vicepreședinte PSD Cluj și deputat în Parlamentul României.

Declarația sa vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că demisionează din funcție în data de 12 februarie. Acesta a spus că vrea să îi scutească pe români și România de o criză prelungită, care ar putea fi provocată de suspendarea sa.

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat de 44 de ani din Apahida, reținut pentru lovire. A „băgat în spital” un alt bărbat

Publicat

urmarire generală

Un bărbat de 44 de ani din comuna Apahida a fost reținut de polițiști după ce a agresat un alt bărbat din comună, care a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma altercației.

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Apahida, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Bărbat arestat după ce a „băgat în spital” un alt bărbat

Incidentul a fost semnalat poliției la data de 2 februarie, în urma unei agresiuni petrecute pe 29 ianuarie, în localitatea Pata din comuna Apahida. Conform cercetărilor, conflictul ar fi izbucnit spontan, iar victima, un bărbat de 43 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma agresiunii.

„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat de 44 de ani, din comuna Apahida, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În fapt, la data de 02 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în data de 29 ianuarie a.c. un bărbat ar fi fost agresat fizic de către o altă persoană, în timp ce se afla la o locație din localitatea Pata, comuna Apahida.

Din cercetări rezultă că starea conflictuală ar fi fost una spontană, iar în urma agresiunii fizice bărbatul în vârstă de 43 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate